Ganduri bune

Astazi nu am mai fost egoista. Astazi, dintr-un oarecare motiv am vrut si am putut aprecia.

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2011/02/11-3-rounds-and-a-sound.jpg

Imi amintesc noaptea aceea. Imi amintesc ca era o pana de curent. Imi amintesc cum ai stat langa mine in pat, toata noaptea. Aveam o singura lumanare pe masuta din colt care ma ajuta sa vad franturi din tine. Imi amintesc ca ai vorbit cu mine despre lucruri pe care noi nu le mai vorbisem pana atunci si stiu ca ai tacut atunci cand ai simtit ca am nevoie de asta. Imi amintesc expresia fetei tale atunci cand ti-am spus tot ce am simtit pana in momentul ala si tot ce voi simti de atunci inainte. Ti-am simtit panica dinauntrul tau atunci cand ti-ai dat seama ca esti vinovat de lucruri pe care nu le credeai posibile. Stiu cat de surprins ai fost cand tocmai eu te-am lasat fara cuvinte.

Imi amintesc ca ai incercat sa gasesti o solutie pentru amandoi dar in special pentru mine.  Ai fi crezut ca tocmai eu o sa fac alegerea rationala ? Stiu ca nici nu iti trecea prin minte, stii ca nici mie. Imi amintesc ca m-ai lasat sa te imbratisez pana in ultima clipa. Stiu ca ti-ai dat seama ca imi inabuseam lacrimile, stiu ca observai cum incercam sa le sterg chiar inainte de a cobora pe obraz. Nu ai spus nimic desi cateva dintre ele au reusit sa ajunga pe gatul tau. Stiu ca iti era greu sa ma vezi asa dar stiai ca mie imi e si mai greu sa recunosc. Imi amintesc de ultima ta privire. Imi amintesc ultimele tale cuvinte.  Da, imi amintesc. Da, am apreciat ca mi-ai aratat ca si tu esti speriat…

Cu drag,
Irina

Iubire vs Prietenie

Ah iti mai aduci aminte de ziua in care ne-am cunoscut? spuse ea zambind, avand ochii visatori si fiind pierduta printre ganduri.
Sigur ca imi aduc aminte. Totusi un singur lucru nu mai tin minte cum si unde s-a intamplat. Primul nostru sarut.
Glumesti, nu? Era una din serile acelea in care toamna incepea sa isi faca simtita prezenta. M-ai condus acasa si …
Te-am sarutat?
Da.
Asa indraznet eram ?
Ea incepu sa rada si isi misca capul in semn de aprobare.
Ce curajos eram pe atunci. Dar eu nu inteleg cum de ai avut tu curaj sa ma saruti inapoi. Eu in locul tau ma plezneam sanatos.

Desi acum vorbeau de prime intalniri si saruturi, totul era o pasiune stinsa in momentul asta. Erau decat doi prieteni care depanau amintiri si savurau vremurile bune demult apuse. Dar asta este decat o poveste. Este greu sa separi iubirea de prietenie. Si totusi este greu ca cele doua sa coexiste. Trebuie sa poti lasa in urma sentimentele si resentimentele ca sa poti privi catre un nou inceput. Poti oare sa privesti in urma cu bucurie la momentele dragi si apoi sa intorci privirea spre o simpla prietenie fara ca momentele mai putin dragi sa te napadeasca?
Chiar citeam zilele trecute pe blogul altei visatoare, care isi pune intrebari existentiale la fel ca mine, despre asta. Si ea se intreba daca iubirea si prietenia pot coexista? Daca ei doi s-ar putea reinventa pentru un nou inceput. Si chiar astazi vorbeam cu un prieten care sustine ca el pastreaza un grad de prietenie cu toate fostele lui prietene. Ca vrea sa lase loc de buna ziua. Mi-a spus ca are grija sa lase un anumit timp sa treaca, ca atunci cand lucrurile se linistesc si furtuna trece o prietenie poate fi insamantata. Fiind incapatanata si cu dorinta de a avea mereu dreptate am derulat toate relatiile mele in minte si toate tentativele de prietenie si am pornit intr-o polemica.

Atunci cand imi spui ca inca esti prieten/a cu fosta/ul nu prea imi vine sa cred. Cel putin nu prieten in adevaratul sens al cuvantului. Te cred ca va salutati din cand in cand si va intrebati de sanatate si munca. Dar nu cred ca iesi cu fosta la bere, nu o chemi cand ai nevoie de ajutor pentru a te muta sau pentru a pregati cina pentru actuala prietena si cu siguranta nu o suni la doua dimineata ca sa ii spui sa te sustina pentru ca treci printr-o situatie dificila. Pentru ca asta fac prieteni, nu?

Deci da, cred ca prietenii superficiale de genul acesta poate avea oricine. Dar prietenii tapitate cu prea multe amintiri legate cu o funda stropita cu suferinta, care pot triumfa nu cred ca pot exista. Pentru ca eu privesc situatia din urmatorul unghi: Daca el s-a despartit de mine atunci eu sunt ranita, fie pentru ca aveam anumite sentimente pentru persoana respectiva, fie pentru ca nu reusisem inca sa nutresc ceva pentru el dar mandria mea de femeie se trezeste si se simte lezata. Si nu consider ca este sanatos sa imi alimentez sentimentele si sperantele cu o potentiala prietenie. Iar daca nu am avut ocazia sa nutresc nimic fata de cealalta persoana inseamna ca nu am avut timp nici sa o cunosc in totalitate ca sa nu mai spun ca mandria mea de femeie este destul de mare, deci si in cazul acesta se exclude o potentiala prietenie.

Apoi mai exista situatia in care eu ma despart de respectivul. Aici avem iar doua posibile scenarii. Am avut anumite sentimente dar am avut un motiv atat de puternic incat am trecut peste ele iar acesta nu ma lasa sa pornesc o prietenie plus ca putem aduce iar in discutie alimentarea sentimentelor pe care am mentionat-o mai sus. Sau poate sentimentele acelea deja s-au dus din anumite motive dar respectivul inca mai simte ceva si atunci poate invoca el -nealimentarea unei sperante care nu isi are rostul. Iar daca nu isi invoca dreptul asta si chiar incercati prietenia, si unul dintre noi, oricare, inca mai simte ceva atunci persoana respectiva va incerca sa resusciteze relatia. Va incerca sa resusciteze ceva ce nu mai are vlaga. Si iarasi ne vom departa de prietenie. In concluzie, consider ca atunci cand un capitol din viata voastra se incheie cel mai bine este sa il lasi asa. Cred ca atunci cand vine vorba de iubire vs prietenie fiecare se lupta in ringuri diferite. Cred ca nu fac parte din aceeasi liga si prin urmare fiecare castiga in felul lui dar niciodata unul impotriva celuilalt.

Later Edit: Daca vreunul dintre voi reuseste printr-o minune sa fie cu adevarat prieten cu o persoana cu care a fost candva intr-o relatie, in cazul acesta aveti felicitarile mele. Serios, din toata inima. Doar ca eu consider ca astfel de situatii sunt extrem de rare. As putea spune chiar una la un milion.

Love is free ?

Este una din noptile acelea tarzii in care nu faci altceva decat sa butonezi telecomanda. Kiss tv – noua melodie a lui Smiley. O mai ascultasem pana acum dar asta seara m-am uitat la titlu si mi-am zis -bullshit- Love is for free?

Nu stiu cum de nu m-a lovit pana acum, poate ca nu eram in dispozitia mea critica. Love is not for free ci iti mananca cele mai multe resurse. Parerea mea sincera este ca platesti cu varf si indesat. Nu se pun la socoteala timpul mancat, munca depusa, luptele interioare si cele exterioare? Toate vorbele frumoase, gesturile si sacrificiile? Toata rabdarea, toanele, defectele pe care trebuie sa inveti sa le iubesti de asemenea?

Da, sigur, se presupune ca merita. Merita o luna, doi ani, cinci. Poate merita pentru tot restul vietii tale daca ai noroc. Dar daca nu merita? Exista si varianta asta. Daca aceasta iubire care in fond este gratis, te consuma prea mult? Sau daca consuma degeaba? Ca si becul meu de pe hol. Daca arde in gol pentru ca nu este nimeni acolo sa beneficieze? Pentru ca evita sau pentru ca nu stie ca este acolo.

Seriously. Love is free ? Free-will poate.

P.s. Imi place de Enrique si Ciara. They are taking back their love. Oameni destepti. Dragostea lor are valoare nu e for free.

Valentine’s Day

A sosit iar perioada aceea din an. Fie ca esti singur, fie ca ai pe cineva langa tine, fie ca este de scurta sau lunga durata, fie ca te ocupi cu producerea si distribuirea ciocolatii sau ai o florarie te bucuri pentru ca Valentine’s day a venit. E o zi in care celebram iubirea. Nu ai vrea sa fi nesuferitul din colt care se imbata si tipa in mijlocul petrecerii „Hai sa sodomizam ceva!” sau sa te strambi si sa ai o privire cinica si sa spui „nici macar nu e sarbatoarea noastra”. Dar eu as vrea. Nu partea cu sodomizarea, doar privirea cinica. Am fost invatati ca este perioada in care trebuie sa iubim si sarbatorim dar mai presus de toate cheltuim. E asa ciudat. Au trecut deja patru ore din ziua cea mare si este liniste. Stiu ca este inca noapte dar este linistea dinaintea furtunii. As putea sa jur ca mai tarziu va fi o atmosfera demna de o senzatie de greata. Totusi trebuie sa apreciezi oportunitatea departamentelor de marketing. Cat de fericiti pot fi oamenii aia spunand „Iubire? Pff nici macar nu trebuie sa ne straduim. Care fraier nu se inmoaie cand aude cuvantul asta?” sau „Hai sa ii naucim cu o tona de inimioare.” La radio poti auzi numai melodii de dragoste, la televizor sunt numai filme romantice iar la McDonalds e meniul ala de 10 lei. Ah ~ Love is in the air. De ce trebuie sa avem o zi anume in care trebuie sa topaim si sa avem o privire tampa si sa spunem Te iubesc? De ce trebuie sa ne indopam cu ciocolata si sa primim flori si animale impaiate doar pentru ca este 14 Februarie? Poate pentru ca anumite industrii trebuie sa aiba profit iar noi suntem usor de influentat si pentru ca ne fac sa ne simtim vinovati daca nu facem ceva special de „ziua indragostitilor„. As prefera sa primesc flori fara nici un motiv decat sa primesc doar pentru ca o sarbatoare o cere. Simt ca ar mai fi ceva de spus dar cred ca am mentionat tot. Valentine’s Day – check. Iubire multa – nu am checked dar sunt sigura ca asa e. Greata – Double check. Valva – checked de cateva zile. O sa revin mai pe seara cu detalii din cursul acestei zile minunate. Desigur sunt sceptica in ceea ce priveste asta. A zilei minunate, nu a revenirii spectaculoase. Dupa o zi ca asta, sunt sigura ca va fi spectaculoasa. Revenirea, nu ziua. Ei bine, iubiti-va mult ! Si nu, nu sunt rautacioasa doar pentru ca anul asta sunt singura. Asa am fost dintotdeauna cu „sarbatorile” astea, doar ca nu v-am zis. Ciocolata chiar imi provoaca greata. Screw you Cupid !

Totusi filmul (I hate Valentine’s Day) este bun.

Ei doi

El statea pe scaunul din coltul camerei, cu o tigara in mana si o privea cu coada ochiului. Ea se fataia prin camera in rochita ei rosie, scurta si vaporoasa. Nu ii statea stransa pe corp dar in lumina care intra pe micutul geam, i se intrezarea silueta. Se uita la talia ei de viespe de unde o apuca cateodata si o ridica in aer atunci cand ea vroia sa zboare. Mainile ei micute si fine. Cu mainile acelea se agata de gatul lui si se uita in ochii lui albastri. Buzele ei care pana nu demult il sarutau in fiecare secunda a fiecarei zile. Ochii ei caprui, care sclipeau de fericire de fiecare data cand era in preajma lui, acum lacrimeaza. Nimeni nu zice nimic. Tacerea domina incaperea si nici macar vantul nu isi mai facea loc printre perdele.

Si acum imi amintesc ziua in care am cunoscut-o. Era o seara de vara si ploua mai puternic ca niciodata. Era uda din cap pana in picioare dar nu se grabea niciunde. Mergea alene prin ploaie. Culmea era ca zambea. Eu cu Bogdan eram in masina si o priveam cum se indreapta spre noi. Se urca in spate si saluta. Se uita la mine si zambeste. De atunci i-am observat scanteia aceea din ochi. Ochii aceia care reflectau inocenta si perversitate in acelasi timp. Cine ar fi crezut ca tocmai noi doi vom ajunge impreuna? Cine ar fi crezut ca apoi tocmai eu voi ajunge sa te ranesc?

Iesind din starea lui de visare observa cum ea isi strange toate lucrusoarele care pareau ca fac parte din decorul obisnuit si care nu vor pleca niciodata de la locul lor. Nu era imaginea pe care vroia sa o vada asa ca isi face curaj si rupe tacerea.

– Nu ai de gand sa spui nimic? Pleci pur si simplu?
– Nu cred ca e ceva de spus in situatia asta. Cred ca este evident ce trebuie sa facem.
– Nu crezi ca am putea…
– Nu, nu cred. Tu ai luat o decizie iar eu am luat-o pe a mea.

Cu doar o seara in urma se cocoloseau cu iubire. Fiecare clipa era plina de atata pasiune incat puteai crede ca lumea se sfarseste in cateva secunde. Erau in lumea lor si era bine. Erau copii, erau adulti, erau in celalalt capat al lumii. Erau oriunde vroiau sa fie. Totul incepea cu un contact vizual si un zambet. De acolo inainte fiecare seara era un mister. Un vis. Nu ai fi putut crede ca se va intampla ceva gresit. S-au jucat in pat, acolo unde totul incepea. Se gadilau si se tachinau asupra posesiei paturii. Ajungeau sa se alerge prin camera aceea micuta iar in final ajungeau amandoi pe podea razand in hohote. Apoi in miezul noptii intrau in bucatarie si isi pregateau de mancare. Erau in propriul lor restaurant. Iar fiecare dintre ei era criticul celuilalt. Se asezau la masuta aceea atat de mica din mijlocul camerei si se hraneau unul pe celalalt. Apoi printre rasete, mangaieri si saruturi se tarau pana in pat. Jocul incepea iar, pana cand adormeau imbratisati. Iar acum, pare ca nimic nu a existat. Toata iubirea a disparut iar pasiunea a fost transmisa in ura. Ea acum era in fata usii cu un rucsac plin de amintiri. El era deja in picioare in mijlocul camerei si o privea pentru ca stia ca asta va fi ultima data cand o va mai vedea.

– Stii ceva? Meriti pe cineva care sa te iubeasca. Cineva care sa te stranga in brate de cate ori ai nevoie. Cineva care te va trezi cu saruturi. Cineva care va fi langa tine de cate ori vei avea nevoie. Cineva care iti va intelege tacerea si iti va pretui fiecare cuvant. Cineva care iti va face declaratii de dragoste si va da tot ce e mai bun din el pentru tine. Imi pare rau Irina, desi stiu ca acum nu mai conteaza. Ea zambi cu ochii inlacrimati si inchise usa. Mai privi o data in urma si cobora scarile. Ramase cu o farama de speranta in suflet desi stia in adancul ei ca nu merita. Stia ca de acum inainte nimic nu va mai fi usor si ca pasiunea din ochii ei si iubirea fata de tot ce o inconjoara s-a stins.

Cum treci peste o despartire?

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2010/01/damien-rice-the-blowers-daughter.jpg

 

Dupa intensa cautare a acului in carul cu fan ai reusit sa gasesti dragostea. Ai apucat sa o simti cum iti curge prin vene. Sa simti cum te schimbi ca persoana pentru altcineva. Cum aspiri la tot ce este mai bun pentru voi. Ai simtit fericirea si durerea. Ai strans cele mai frumoase amintiri si inca zambesti cand te uiti in urma si iti amintesti de perioada aia. Dar ce se intampla cand ceva nu mai merge bine si ramai singur? Nimeni in jur iar lumea asa cum o stii se naruie. Simti o durere imensa si o disperare nemarginita. Esti iar singur. Ai facut tot ce puteai face. Te-ai umilit, ti-ai calcat in picioare demnitate dar asta nu ti-a adus linistea inapoi. Relatia s-a incheiat. Nu una oarecare, ci cea mai importanta care ti-a lasat un semn si te-a schimbat. Asa ca am ajuns in punctul pe care vroiam sa il detaliez azi.

Se zice ca speranta moare ultima si vorbele astea rasuna de undeva din strafundul nostru cateodata sau chiar daca nu o fac tot raman undeva ascunse. Intr-o situatie in care pierzi ceva, chiar daca iti doresti cu adevarat ca asta sa nu se intample dar nu ai control asupra situatiei, nu iti ramane decat sa speri ca totul va fi mai bine.

Toata lumea atunci cand trece printr-o despartire are tendinta sa il excluda pe respectivul din viata sa. Anumite locuri sunt interzise, incerci sa nu te mai gandesti la el, ii stergi pozele si poate reusesti chiar sa ii dai ignore si sa ii treci numarul de telefon pe lista neagra. Iti spui ca totul va fi bine si ca nu te-a afectat asa de rau precum cred cei din jur. Nu ai nevoie de consolare pentru ca tu esti puternica si nu poti lasa pe nimeni sa vada cat suferi. Asa ca iti reprimi sentimentele. Taci si inghiti sperand ca in timp totul va fi bine. Adevarul este ca desi ai vrea sa uiti, nu poti. Te minti singura. Nu stergi nimic cu adevarat, pentru ca nu poti. Si nu dai ignore nimanui, poate folosesti doar invisible in privinta caruia oricum te razgandesti pentru ca undeva in adancul tau speri ca maine te vei trezi iar totul va fi bine si iti vei recapata relatia inapoi. Iti faci rau pentru ca inca esti intr-o lume paralela in care totul se rezolva. Pentru ca inca esti in negare.

Am incercat si eu toate astea si m-au ajutat pe moment. Toti credem ca e metoda cea mai buna de a uita pe cineva. Dar nu, nu este deloc cea mai buna metoda. Cel putin nu in prima instanta. Va fi usor pe moment dar pe termen lung te va afecta. Pentru ca daca ascunzi ceva, asta nu inseamna ca si dispare definitiv. Mai ales cand vorbim de o fiinta. Pentru ca urmatorul pas este furia vei incerca sa dai vina pe cineva pentru toata nelinistea ta. Si cineva va trebui sa si plateasca pentru ea. Vei sari din relatie in relatie in cautarea cuiva mai bun. Vei ajunge sa compari si sa te gandesti la ceea ce nu mai ai sau nu ai avut niciodata. Vei ajunge sa ranesti si tu la randul tau fara sa iti dai seama cat de rau o faci. Singura scapare din situatia asta este sa te indragostesti sau sa treaca atat de mult timp incat sa uiti. Dar nu ai vrea sa te chinui singura luni, ani intregi, nu?

Cred ca am descoperit o metoda mai buna de atat. In primul rand trebuie sa constientizezi ca nici o despartire nu e usoara. Da, e greu de acceptat dar nici o alta alternativa din pacate. Cel mai bine este sa iti acorzi atat timp cat ai nevoie pentru a suferi. Sa plangi atat de mult cat ai nevoie. Sa ai cu cine sa vorbesti si sa spui tot ce nu ai spus niciodata. Chiar iti confera un sentiment de eliberare. Daca te face sa te simti mai bine poti scrie e-mailuri furioase care desigur vor ramane in drafts. Sau poti tine un jurnal. Fii cat mai sincera si vei ajunge sa te cunosti mai bine pe tine insati. Totusi am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta dar si ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.

Nu incerca sa iei legatura cu el, sa negociezi o noua relatie. Nu incerca sa te gandesti la motivul pentru care v-ati despartit pentru ca cel mai probabil vei lua toata vina asupra ta si asta e ultimul lucru care lipseste, sa te simti vinovata. In schimb poti sa te gandesti la toate defectele lui, toate lucrurile alea marunte care nu iti placeau si in final partea lui de vina in relatie. Nu e sanatos sa dai toata vina pe el dar nici sa o iei asupra ta. Realismul e cel mai bun, chiar daca in momentul acela totul e confuz si e greu.

Se zice ca atunci cand ai de-a face cu o fantoma, ceea ce trebuie sa faci in cazul acela este sa te confrunti cu ea, sa ii recunosti prezenta si sa ii dai drumul. Asta trebuie sa faci si in cazul asta. Sa te confrunti cu situatia, cu amintirile, sentimentele si resentimentele, sa ii recunosti prezenta in viata ta si felul in care te afecteaza. Si in final, atunci cand esti pregatita sa le dai drumul si sa uiti. In tot procesul asta trebuie sa faci ce poti mai bine pentru a il scoate putin cate putin din sistemul tau. Sa iti gasesti activitati care te fac sa te simti mai bine. Noi hobbyuri. Sa ai grija de tine. Sa stai in preajma persoanelor iubite. Sa zambesti atunci cand privesti in urma si sa te convingi ca esti mai buna de atat. Dar din momentul in care ai facut asta nu mai e cale de intoarcere. Asta e momentul sa stergi tot si sa il exilezi din viata ta. Si lucrul la care cu siguranta nu ar trebui sa te gandesti este posibilitatea unei impacari. Oricine care te face sa suferi nu mai merita nimic din partea ta. Gandeste-te daca esti dispusa sa mai treci inca o data prin aceeasi suferinta.  Si cand crezi ca ai mintea mai limpede sa te gandesti daca a meritat. Mentine o atitudine pozitiva si renunta la regrete.

 

“… e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!”

Paulo Coelho ‘Zahir “

 

P.s. Nu am facut discriminare. Nu m-am adresat exclusiv femeilor. Situatia poate fi invers oricand.

 

Aventurile animalutului meu

De peste trei luni de zile am un ghemotoc de bucurie si iubire care se perinda prin casuta mea umila. Cel mai frumos, nebunatic  si cu siguranta cel mai incapatanat pisoi din lume. Inceputul a fost cel mai greu, el fiind foarte timid cu strainii dar nu ia luat prea mult timp sa se simta in largul lui si sa devina stapanul casei. Nu ii ia prea mult nici sa se imprieteneasca cu cei din jur. Iar daca micutul meu Tomy vede ca totul este in regula si este in siguranta isi incearca toate siretlicurile pe care le are in desaga. Toarce, miauna, se strecoara printre picioarele tuturor si are cea mai dulce privire in speranta obtinerii unei bunatati.

Sa nu credeti ca nu stie sa se apere pe el insusi, lucrurile sau persoanele care cred ca ii apartin. Devine foarte gelos in ceea ce ma priveste. Nu permite ca altcineva sa imi acapareze atentia, are mereu grija sa se strecoare in bratele mele si incearca din rasputeri sa fie singurul barbat din viata mea. Daca nu sunt la calculator are mereu grija sa imi mentina scaunul cald si doar el doarme lipit de pieptul meu.

Avem si propriul nostru ritual de trezire. Spre exemplu in dimineata asta in timp ce visam frumos i-am simtit nasucul lui umed cum se inghesuie in fata mea iar apoi i-am simtit capul cum incerca sa isi fata loc intre mine si perna in speranta ca reuseste sa ma ridice. Daca nici pana in acest punct nu imi vede ochii ca incep sa mi se deschida, micutul meu se urca pe mine si incepe sa miorlaie incet. Doar nu vrea sa ma sperie, nu?

Intr-un final reuseste intr-un fel sau altul sa ma faca sa ma ridic din pat. Ma alinta pret de cateva secunde iar apoi sare din pat si se aseaza in fata usii spunandu-mi „E timpul pentru micul dejun”. Iese pe hol uitandu-se mereu in urma avand grija sa nu ma piarda in drumul spre bucatarie. Ajunsi la destinatie trecem mereu prin aceeasi poveste. Abia ma pot misca pentru ca mereu are grija sa ma impiedic de el ca nu cumva sa uit de ce am batut atat drum si miauna intrebandu-ma ce avem astazi la micul dejun.

Dupa ce isi termina portia se urca pe mine si se uita in farfuria mea asteptand cuminte sa termin si eu ca sa putem merge la joaca. Sigur ca mai sunt cazuri in care doreste si el sa guste din mancarea mea, fiind foarte pofticios si desigur cel mai bun critic culinar. Dupa ce terminam de mancat si sesiunea de dimineata in care ne antrenam pentru maraton el isi verifica agenda pentru ziua respectiva in felul urmator:

„Pai sa vedem. Astazi este Luni.

• De la 9.30 la 10.00 ma joc cu soricelul meu. Doar daca l-as gasi, pentru ca nici eu nu mai stiu unde l-am bagat ultima oara. Cristina deja s-a saturat sa mi-l scoata de sub toata mobila din casa. Cred ca trecem peste asta deocamdata, sa vedem ce mai am de facut
• 10.00 pana la 11.00 siesta mea. Nici o problema, cred ca ma pot descurca cu asta. Acum mai lipseste sa ma asez in mijlocul patului unde este atat de moale.
• 10.45 Cristina a inceput sa dea muzica tare si m-a trezit. Deschid ochii si ma uit prin camera. Nu vrea sa ma bage in seama, iar sta pe net. Ma duc in cealalta camera si ma bag sub pat unde am descoperit o perna. Acolo nu ma deranjeaza nimeni.
• 11.30 Sunt in afara programului meu. Dar ma simteam cam obosit pentru ca toata noaptea am ros o cutie si nu am lasat-o pe stapana mea sa doarma.
• Din fericire am luat in calcul ca voi dormi pana mai tarziu asa ca mi-am programat la 11.45 lenevitul in fata ferestrei. Mereu sunt niste plante aici care ma incomodeaza. Nu stiu cine le tot pune la loc dupa ce eu le daram. Oh fie ma apuc iar sa le imping.
• 12.00 Stau ascuns in spatele dulapului. Mama Cristinei iar s-a suparat pe mine. Nu stiu de ce face mereu asta, eu o ajut sa faca curatenie in jurul ferestrei iar ea pare mereu deranjata de asta.
• 14.00 Am adormit iar in jur pare sa fie liniste asa ca presupun ca sunt in siguranta. Oricum e ora mesei. Ajung in bucatarie, iar Cristina imi zambeste si ma ia in brate. Ma aseaza pe scaun in timp ce eu astept sa imi fie pregatita masa. Dupa ce imi termin portia ma urc pe scaun ca sa pot intrezari ce mai este pe masa. Daca este acolo atunci cu siguranta nu se supara nimeni daca incerc sa miros iar mai apoi sa gust. Dar Cristina imi impinge capul in jos, cred ca vrea sa aleaga ce e mai bun pentru mine si sa imi dea mai tarziu. Nici o problema, ma intind pe picioarele ei si astept cuminte ca toata lumea sa termine.
• 14.45 Imi ascut ghearele in tocul usii de la bucatarie. Cristina mereu rade cand fac asta zice ca am o fata de prostut, dar mama ei nu pare niciodata fericita. Zice ca fac mizerie.
• 15.00 Ma urc pe birou, aleg un pix si il dau jos. Iar l-am bagat intr-un colt si nu il pot scoate. Ma urc iar si ma uit dupa o noua jucarie. Cristina intra in camera asa ca ma asez in pat si ma uit la tv. Toata ziua numai reclame.
• 15.30 Ma joc cu Cristina. Ne alergam, ne gadilam, ne pupam si ne luptam cu monstrul care apare mereu de sub cearceaf. La un moment dat zaresc ceva care atarna la gatul ei. Ma agat imediat de el si incerc sa il bag in gura. Ea ma trage si se stramba la mine. Acum ce am mai facut? Cred ca este momentul oportun sa mai trag un pui de somn.
• 17.30 Vad ca am programat niste casti care trebuiesc roase. Sunt cam vechi oricum. Ma urc usor pe birou si incerc sa le localizez. Odata ce le am in raza mea de actiune ma apuc de treaba. La un moment dat simt cum cineva ma ridica. Ah e Cristina. Imi spune ceva pe un ton suparat. Fata asta cred ca sufera de sindromul premenstrual. Nu stiu ce are cu mine.
• 18.30 Pai cred ca dupa atata treaba merit si eu o masa copioasa, nu? Ma indrept spre bucatarie si incerc sa gasesc ceva de mancare. Lucrurile nu decurg in fiecare seara la fel, cert este ca intr-un fel sau altul obtin ceva bun de mancat.
• 19.00 Program de voie. Ma joc, dorm, alerg sau ma mai imprietenesc cu cineva.
• ~ 12.00 Mai devreme de ora asta nu doarme nimeni asa ca pana cand luminile nu se sting eu imi gasesc ceva de facut. Majoritatea serilor mi le petrec in bratele Cristinei. Ma mangaie si se joaca cu mine. Cu toate ca avem diferentele noastre noi ne iubim. Cand ni se face somn, ne bagam in pat iar eu incerc sa imi gasesc locul cat mai lipit de ea. Cand eram eu mic mic cat un purice ma lipeam de pieptul ei, era cald si bine si ii puteam auzi bataile inimii. Dar acum sunt de doua ori mai mare asa ca ma bag pe sub mana ei si adormim nas in nas.”

Romantism

Afirmatia lui thy3f mi-a dat de gandit. Oare sunt o fire romantica? Nu am considerat asta. Sunt indragostita tot timpul de ceva din jurul meu. Sunt indragostita de viata, sunt indragostita de ce e frumos, de ce ma induioseaza, de prietenii mei, de lucrurile neinsemnate care ma fac sa zambesc, de internet, de cuvinte, de muzica,  sunt indragostita de tine, cel care citesti acum pentru ca iti pierzi timpul citind gandurile mele. Sunt indragostita de iubire, de diversitatea sentimentelor si de starea care mi-o induc. Oare asta ma face o romantica?

Romantismul insumeaza mult lucruri. Adesea ma gandeam ca fetele obisnuiesc sa spuna ca vor un barbat romantic. Stiu ele ce cer? Am putea recunoaste romantismul? Cum am reactiona daca am primi poezii de dragoste, serenade? Daca ni s-ar aminti la fiecare pas cat de mult insemnam pentru o alta persoana? Nu ne-am speria de tot ce se intampla? Sigur nu o sa spunem „ha! ma iubeste, ce fraier.” ? Sau „cine are nevoie de poezii si alte dulcegarii, eu vreau rochita aia de la Prada! „. Suntem insensibili, nu mai recunoastem frumosul. Nu ne mai incanta ce ar trebui.

Ma tot seaca si jocurile dintr-o relatie interumana. Imi tot spun, de ce trebuie sa ne jucam de-a indiferenta pentru a face pe cineva sa ne placa? De ce trebuie ca teoria celui de-al 11-lea barbat sa existe? Este stiuta in diverse forme. Ceea ce am eu in minte suna cam asa: Intr-o incapere sunt zece barbati si o femeie. Toti o servesc si se poarta frumos cu ea. Cel de-al 11-lea barbat intra, ii spune „hey. buna.” se intoarce si se baga in vorba cu ceilalti barbati. Acela este barbatul pe care Ea il vrea.

De ce ne atrage ce nu putem avea? De ce, desi nu imi plac jocurile astea pentru ca ne complica prea mult existenta, au efect si asupra mea? De ce preferam minciuna in locul adevarului? Pentru ca este mai frumoasa. Pentru ca nu putem suporta adevarul. Pentru ca suntem prea greu de multumit.

Mi-am dat seama de multe ori de cat de mult se vorbeste si se cauta cat mai multe informatii despre iubire si despre sex. Despre asta vorbesc prietenele mele. Despre asta vorbesc baietii. Asta se cauta pe google. Nu stim sa iubim, hai poate ne ajuta google. Ce trebuie sa fac la prima intalnire, cu ce sa ma imbrac, nu se mai pune problema daca va sarutati de la prima intalnire. Acum se pune intrebarea: „Sa cedez din prima seara?”. Ce gandesc barbatii, ce gandesc fetele, ce vor ele. Baieti stiti de ce nici macar Freud in cei 83 de ani de viata nu a reusit sa raspunda la intrebarea -ce vor femeile?- ? Va zic eu un secret. Nici macar noi nu stim ce vrem. Iar fetelor, nu trebuie sa va bateti capul cu gandirea baietilor. E chiar destul de simplu. Nu sunt o fire asa complicata ca noi. Lor nu le place sa despice firul in patru. Ei nu spun -nu- cand de fapt vor acel ceva. Ei nu vor sa spuna altceva atunci cand spun ceva. Nu umbla cu cliseuri. Ei ne mint pentru ca sunt nevoiti, pentru ca noi nu vrem sa auzim adevarul.

Nu am dispozitia necesara pentru a intra acum in subiectul „razboiul dintre sexe”. Dar totusi acest razboi exista nu din ura ci din prea multa iubire, din dorinta de a ne intelege cat mai bine unii pe altii. Din joaca, din dorinta de a ne face sa ne simtim bine pe noi insine si a da vina una pe altii. Gen „-aha! femeile fac asta. -Da, dar si barbatii fac asta.” Ei cu totii suntem vinovati de ceva, din cauza noastra, din cauza altora. Vorba aia, a gresi este omeneste, totusi a da vina pe altul este si mai omeneste.

Vad ca deja m-am departat de subiect, am parasit incinta. Bun deci romantism. Nu mai inseamna ce insemna candva. Nu mai conteaza la fel de mult. Acum a fi romantic este egal cu a fi porc. Fiecare interpreteaza in felul lui desigur. Nu este usor sa te descurci cu sentimentele. Iubesc oamenii la modul sincer, dar felul nostru de a fi ma face sa ma indepartez, sa imi schimb sentimentele. Am observat ca s-a autoinstalat un antivirus in mine. Resping oamenii de teama de a nu fii ranita. Simt cum ceva se lupta in mine fara a imi cere parerea. Incerc sa caut pe cineva care imi poate intelege luptele interioare. Care ma poate face sa zic „Uite, pune mana. Simti? Asculta. Auzi ? Aici esti tu. Ai reusit sa te instalezi. Esti un virus puternic.”

Nu ma intereseaza ce faci in timpul zilei. Ma intereseaza daca poti visa cu mine. Daca suferi, daca iti urmezi inima, daca incerci sa cauti frumosul. Vreau sa stiu daca poti indura durerea a mea sau a ta. Nu ma intereseaza ce ai studiat, unde si ce profesori ai avut si ce varsta ai. Vreau sa stiu ce te tine in picioare atunci cand totul in jur se prabuseste. Vreau sa stii ca sunt aici draga cititorule. Vreau sa stii ca pot asculta. Vreau sa stiu daca si tu poti face asta.

Toate astea ma fac oare o romantica? Astea fac ca totul sa fie mai usor? Din pacate nu. Pentru ca incerc sa inteleg tot ce se intampla in jurul meu e mai bine? Neah. Ignorantul este cea mai fericita persoana. Poate sunt o fire romantica dar nu caut romantismul in cea mai pura stare a lui. Nu vreau sa fiu umpluta de dulcegarii. Nu vreau un milion de flori. Vreau vorbele potrivite la momentele potrivite. Vreau sa ma joc desi nu imi place jocul in sine. Sunt femeie, si asta ma face dificila. Cu asta am spus totul. Vreau totul si nu vreau nimic.

V-am pupat.

Love letter

Da, nu m-am putut abtine. Iar m-am uitat la Sex and the city-the movie. Nu ca nu as fi vrut sa revad toate 6 sezoanele, doar ca nu aveam atat timp si atata rabdare. Da, iar m-am indragostit. Da, iar am plans. Va ramane unul din filmele mele preferate.

Mereu mi-a ramas in minte cartea „Love letters of greatest men” care apropo nu exista de fapt. Si totusi Beethoven a scris 3 scrisori de dragoste. Nu contesc ca a scris mai multe.  Atatea am gasit eu. Am tinut sa o copiez pe cea care ma inmuiat. Aceeasi scrisoare din care Mr. Big citeaza la nunta lui cu Carrie.

Though still in bed, my thoughts go out to you, my Immortal Beloved, now and then joyfully, then sadly, waiting to learn whether or not fate will hear us – I can live only wholly with you or not at all – Yes, I am resolved to wander so long away from you until I can fly to your arms and say that I am really at home with you, and can send my soul enwrapped in you into the land of spirits – Yes, unhappily it must be so – You will be the more contained since you know my fidelity to you. No one else can ever possess my heart – never – never – Oh God, why must one be parted from one whom one so loves. And yet my life in V is now a wretched life – Your love makes me at once the happiest and the unhappiest of men – At my age I need a steady, quiet life – can that be so in our connection? My angel, I have just been told that the mailcoach goes every day – therefore I must close at once so that you may receive the letter at once – Be calm, only by a calm consideration of our existence can we achieve our purpose to live together – Be calm – love me – today – yesterday – what tearful longings for you – you – you – my life – my all – farewell. Oh continue to love me – never misjudge the most faithful heart of your beloved.

ever thine
ever mine
ever ours

Zilele iubirii

Se apropie cu pasi repezi ziua indragostitilor. Ce poate fi mai dragut decat o zi speciala dedicata dragostei, in care sa poti spune iubitului/iubitei, sotului/sotiei, fratelui, surorii, mamei cat de mult ii iubesti? Eu vreau sa dedic acest post iubirii si celor pe care ii iubesc.

Motivul pentru care se sarbatoreste iubirea in ziua de 14 februarie este ca in aceasta zi Sfantul Valentin a fost executat pentru “crima” de a slavi iubirea si tinerii. Asadar, s-a pastrat traditia ca in aceasta zi in toata lumea se trimit poeme, felicitari, flori, bomboane si se fac declaratii de dragoste. In diverse locuri din lume ziua iubirii a fost si este celebrata in diverse moduri. Am cautat si acestea sunt cateva dintre felurile in care oamenii sarbatoresc pe 14 februarie. Mi s-au parut destul de dragute si unele chiar amuzante.

Spre exemplu in America se obisnuieste sa se faca schimb de felicitari, acest obicei venind din perioada razboiului civil cand erau felicitari puternic colorate cu motive patriotice si politice.
In Franta exista obiceiul de a face la intamplare perechi de tineri. Burlacii se adunau in doua case aflate fata in fata si incepeau sa se strige de la ferestre, alegandu-si astfel jumatatea.
In Italia ziua Sfantului Valentin era sarbatorita ca pe un festival al primaverii si era tinuta in aer liber. Cei tineri se adunau in gradinile infrunzite din poiene sau in spatii special amenajate unde ascultau muzica si poezie, dupa care impreuna cu iubitii mergeau la plimbare sub clar de luna. Acest obicei de-a lungul anilor a incetat si nu se mai sarbatoreste de secole.
In Scotia ziua aceasta se sarbatoreste prin festival. Exista un numar egal de tineri necasatoriti, fete si baieti. Fiecare din acestia isi trec numele pe o coala de hartie, dupa care sunt puse in doua cutii in forma de inimi. Cineva va extrage concomitant din cele doua cutii nume de fata si de baiat, astfel se realizeaza perechile. Tot in Scotia exista obiceiul ca sa-ti fie valentin prima persoana de sex opus, necasatorita, pe care o vei intalni la intamplare pe strada.
In Marea Britanie, Norfolk un personaj numit Jack Valentin ciocane la usile din spatele tututor caselor lasand dulciuri si cadouri pentru copii. Multi copii au fost speriari de acest personaj mitic.

Eu sunt de parere ca fiecare o sarbatoreste asa cum simte si cum ii place, indiferent de tara. O sarbatorim in fiecare zi daca dorim si ne alegem valentinul cum credem de cuvinta. In plus nu strica sa fi creativ, sa ai propriile obiceiuri, sau sa ai propria ta zi a iubirii, nu?

Dar pe 24 februarie se iubeste romaneste, este ziua lui Dragobete. Legenda spune ca Dragobete este un personaj mitologic, ce oficia in cer, la inceputul fiecarei primaveri, nunta tuturor animalelor, traditie ce s-a extins treptat pana in randul oamenilor si a dat nastere unor obiceiuri specifice romanilor din sudul si nordul Dunarii.

Dragobete reprezinta una dintre cele mai frumoase obiceiuri stravechi ale poporului roman. Pacat insa ca foarte multi i-au uitat semnificatia si au substituit-o cu sarbatoarea vecinilor nostri occidentali, aceea a Sf-ului Valentin, ce nu are nici o inrudire cu mitologia populara romana. Insa romanii care cunosc legenda lui Dragobete o celebreaza pe 24 februarie a fiecarei primaveri. Nu uitati nici voi ca iubirea este la ea acasa.

De ce iubim?

Sa iubesti nu e nimic, sa fi iubit e ceva. Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina pe care o avem. Cu idei distorsionate ce transpun frumusetea in altfel de interpretari si cu idealuri la limita irealitati, inperceptibile realului dar perceptibile in schimb noua, umili spectatori modelati de opinia publica. Cum se pot naste sentimente in felul acesta?

Si totusi reusim sa fim multumiti intr-o oarecare masura pe o perioada determinata.
De ce cautam perfectiunea cand stim ca nu exista? Daca am fi realisti ne-am da seama ca perfectiunea este intr-adevar plictisitoare, un lucru perfect iti vine sa il pui in vitrina pentru a nu se strica, atunci unde mai e distractia? Unde ar mai fi certurile care sunt sarea si piperul unei relatii si mai apoi impacarile care sunt atat de dulci?

Ei bine ele exista. La naiba !
Personal, stiu ca am calitati dar totusi si atatea defecte. De ce m-ar iubi „el” cand nu ating nici pe departe perfectiunea, cand adesea pot fi geloasa, cand nu imi poate intelege luptele mele interioare si sentimentele mele profunde? De ce ar face asta cand pot fii egoista, cand desi nu am dreptul vreau sa fiu sprijinita, rasfatata si protejata, cand plang la filme desi pe el il amuza, cand mandria mea e prea mare, cand sunt prea sincera, cand rad atunci cand el se asteapta sa plang, cand deznadajduiesc si ma inchid in lumea mea, cand uit deseori ce am si mi se face dor de ceea ce nu am si nu am avut?

Si in acelasi timp, de ce l-as iubi eu? Cand minte la inceput iar mai apoi ajunge sa spuna adevarul intr-un mod oribil, cand promite putin insa uita mult? Cand inseala atunci cand iubeste si paraseste atunci cand nu o mai face, cand tanjesc dupa iubire insa el nu imi ofera, cand crede ca „nu” inseamna „da”, cand nu isi da seama cata satisfactie imi dau lucrurile marunte, cand nu ii place ca cineva sa ii conteste autoritatea? Cand isi imagineaza ca scopul scuza intr-adevar mijloacele, cand nu lasa in urma o parere de rau, cand devine dezinteresat tocmai cand a reusit sa ma cucereasca? Dar mai ales, il urasc pentru ca stie ca nu pot trai fara el.

Am ales ca asta sa fie ultima data cand imi bat capul cu astfel de intrebari. Da, am gasit motive si as mai putea gasi, dar totusi aleg sa va iubesc cu bune si cu rele.
Pentru ca in ciuda a multe, reusiti sa ma faceti fericita.