Melodia zilei

Because sometimes a girl just needs a song…

 

P.s. Nu sunt melancolica ci doar mandra de (re)descoperirea mea, EiCheiEi mi-am bagat nasul in folderele de muzica create acum multi ani.

P.p.s. Am vrut sa bag wicked game de la H.i.m. dar am avut parte de razbunarea Youtube-ului. Stiti voi, chestia aia enervanta care o face el atunci cand te pune sa dai un click in plus, ca sa asculti melodia direct pe siteul lui.

Ganduri bune

Astazi nu am mai fost egoista. Astazi, dintr-un oarecare motiv am vrut si am putut aprecia.

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2011/02/11-3-rounds-and-a-sound.jpg

Imi amintesc noaptea aceea. Imi amintesc ca era o pana de curent. Imi amintesc cum ai stat langa mine in pat, toata noaptea. Aveam o singura lumanare pe masuta din colt care ma ajuta sa vad franturi din tine. Imi amintesc ca ai vorbit cu mine despre lucruri pe care noi nu le mai vorbisem pana atunci si stiu ca ai tacut atunci cand ai simtit ca am nevoie de asta. Imi amintesc expresia fetei tale atunci cand ti-am spus tot ce am simtit pana in momentul ala si tot ce voi simti de atunci inainte. Ti-am simtit panica dinauntrul tau atunci cand ti-ai dat seama ca esti vinovat de lucruri pe care nu le credeai posibile. Stiu cat de surprins ai fost cand tocmai eu te-am lasat fara cuvinte.

Imi amintesc ca ai incercat sa gasesti o solutie pentru amandoi dar in special pentru mine.  Ai fi crezut ca tocmai eu o sa fac alegerea rationala ? Stiu ca nici nu iti trecea prin minte, stii ca nici mie. Imi amintesc ca m-ai lasat sa te imbratisez pana in ultima clipa. Stiu ca ti-ai dat seama ca imi inabuseam lacrimile, stiu ca observai cum incercam sa le sterg chiar inainte de a cobora pe obraz. Nu ai spus nimic desi cateva dintre ele au reusit sa ajunga pe gatul tau. Stiu ca iti era greu sa ma vezi asa dar stiai ca mie imi e si mai greu sa recunosc. Imi amintesc de ultima ta privire. Imi amintesc ultimele tale cuvinte.  Da, imi amintesc. Da, am apreciat ca mi-ai aratat ca si tu esti speriat…

Cu drag,
Irina

Fifty people – One question

New Orleans. 50 de persoane. O singura intrebare. O infinitate de posibilitati.

Vise, ganduri, secrete, temeri, bucurii, aspiratii.

Duck Sauce/Booha College

Cu totii ii stim pe cei de la Duck Sauce cu melodia lor Barbra Streisand, dar nu toti am apucat sa vedem si remakeul romanesc. Varianta celor de la Booha.ro care a prins destul de bine. In numai cateva zile a reusit sa stranga peste 84.000 de viewuri pe YouTube and still counting. Nu fiti rautaciosi spunand ca este copiata ci apreciati munca si intentia ambelor melodii.
„Piesa respecta spiritul piesei americane, aceea de a aduce in prim plan o fosta vedeta. Cred ca Stela Popescu se bucura foarte mult de reclama imensa ce i se face nemaivorbind aici de promovarea orasului Cluj.” – ca sa il citez pe unul dintre cei ce au adus comentarii piesei.  So just enjoy !

Hey baby don’t you worry

Hey baby don’t you worry, even though the road is rocky I’ll be coming home to you again…

Era doar o dimineata obisnuita. Soarele incerca putin cate putin sa invadeze casa. El isi stia limitele dar in fiecare dimineata incerca sa le incalce. Incepea dintr-un colt al casei si se oprea la usa ei. Incerca sa o trezeasca desi stia ca nu ii este permis. Dar in acelasi timp stia ca ea va veni in bucatarie ca sa isi puna ibricul pe foc pentru ceaiul ei de zmeura si muguri de trandafir ca mai apoi sa se aseze pe marginea geamului tinand canuta ei maro in mana privindu-l in toata splendoarea lui.

Pentru ca ritualul ei de dimineata sa fie complet isi apuca laptopul si se aseza in scaunul ei impletit din nuiele decorat cu doua perne verzi. In timp ce isi citea mailurile isi aduse aminte de vechiul mod de a coresponda. Desi trebuia sa iasa din casa si sa coboare scarile pentru a-si primi scrisorile ii lipsea bucuria simtita la vederea plicului alb, placerea simtita atunci cand rupea plicul in graba de a citi foita ce se ascundea inauntru, misterul din spatele cuvintelor admiratorul tau secret.

Ii lipseau chiar si biletele care nu se gaseau in cutia de scrisori ci alaturi de ea, pe perna, atunci cand se trezea dimineata. Pe ele era mereu scris acelasi lucru si totusi niciodata nu putea spune ca nu o fac sa se simta la fel de bine. Era mereu o foaie galbena indoita pe care era scris cu negru ~Thank you…for loving me.

Acum, un an mai tarziu, in scaunul ei impletit din dreptul geamului, napadita de amintiri si ganduri zareste pe ecran ceva cunoscut. Adresa expeditorului. Zambeste multumita si isi deschise scrisoarea electronica. Inauntru erau cateva randuri de la vechiul ei scriitor. Ii lipseau scrisul lui de mana, grija cu care hartia a fost impaturita, atingerea ei si mirosul dar trebuia sa se multumeasca cu ce are.

In sfarsit s-a intamplat. Am terminat cu tot ce ma lega de locul asta. Ma intorc acasa. Ti-am promis ca ma voi intoarce. Totul o sa fie in ordine, o sa vezi. Te voi lasa sa ma pleznesti daca asta te va face sa te simti mai bine. O sa vin si o sa putem sta pe banca noastra si vom privi lacul… O sa fiu acolo si ne vom iubi asa cum numai noi stim sa o facem.

Paint you, paint me

Daca as putea te-as picta in sute de culori ca atunci cand ma uit la tine sa  pot simti aceeasi bucurie pe care o simt atunci cand vad un curcubeu dupa o ploaie calda de vara. Te-as face rosu ca sa imi pot aminti de pasiunea pe care o trezeai in mine. Te-as contura alb ca sa imi amintesc de cat de fragil e un ghiocel, cat de fragili suntem noi. Te-as face albastru ca sa trezesc serenitatea din mine pe care o starneste un cer senin. As adauga violet ca sa imi aminteasca de numeroasele rasarituri de soare pe care le-am privit. Te-as face galben ca sa imi aminteasca de chitara aceea a noastra care imi alinta urechea ca si vorbele frumoase.   Te-as stropii cu verde ca sa pot simti iar mirosul ierbii. Te-as face negru ca sa te pot ascunde in noapte.

The man with no soul

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2011/02/05-the-man-with-no-soul.jpg

It was a cold, black night. Everything was like a blur. The moon wasn’t in sight. Everything was black. I was wondering in the centre of the city, my favourite area of it. Don’t get me wrong. I was wondering on the streets behind the noise, the comercials, the light. I was admiring the old buildings, I was breathing the air back there, the air which was fresher than the front one, the one in the lights. I was trying to warm my own hands with no succes. I stopped in a little bar down the street and inside there, it was even darker but the place was sending out a warm feeling. A fuzzy, warm, known, peacefull feeling. It was quite a crowd in there, you could barely say you had your own space. You could say you were a little piece of it which fit damn good. The music was nice and soothing. I was starting to smile and trying to get a image of the whole place so I was just looking around. Admiring the green walls, the pictures hanging on to them, the long mahogany bar, the tables, the instruments in the corner that were waiting to be played, the people. Amoung the crowd I saw a man. I don’t know why I saw him in particular. It was something about him, about the way he walked, the way he talked, his gestures and especially his eyes. Strange look he had. No joy or sorrows. Nothing there. He didn’t look confused but he didn’t pay atention to nothing in particular. He didn’t seem to fit with the rest of us little pieces. In a way he was like the flaw that makes the whole piece more special. We were broken now…

We didn’t seem to fit anymore but we kinda did. So I kept looking around to see if everything was in place. We were still dancing, still drinking, men still admired beautiful women. We were fine. I closed my eyes and took a deep breath as a relief. I took off my coat and found a chair. I ordered a drink and I promised myself I’ll relax tonight, after all I was in place, feeling good, not feeling like a stranger. I had all the things that I loved around me. All the things that give me that certain feeling…That feeling that shouts from deep down – life couldn’t be better. Then somehow I saw him again. He was staring at me, deep inside my eyes. That look that made me so unconfortable, that empty look told me he knew. He knew I saw him and discovered that empty shell that doesen’t fit. The man without ear, the man without heart, the man with no spine, the man with no soul…looked at me. You would think that those things would keep me away, it would make me run, but I’ll lie if I said it’s true. It made me curious and eager for more. It made me surrender. It made me lose my head, lose myself into the night.