Archive

Posts Tagged ‘vise’

Fifty people – One question

25/02/2011 2 comentarii

New Orleans. 50 de persoane. O singura intrebare. O infinitate de posibilitati.

Vise, ganduri, secrete, temeri, bucurii, aspiratii.

Basme…

19/02/2009 1 comentariu

A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi fost in imaginatia mea nu s-ar mai scrie.
Erau doi oameni obisnuiti. Din pacate s-a dus vremea printilor si printeselor. S-au cunoscut la un amarat de concert din Piata Constituiei in urma cu trei ani. Nu mai exista castelul regelui tinutului. Au facut schimb de numere de telefon. Porumbeii au demisionat.

El nu arunca cu pietre in geamul printesei contemporane, ii dadea un beep. Calatoreau cu autovehicule de zeci/sute de cai putere. Vechea caruta cu maxim doi cai era in service. Nu mai foloseau fan, bagau benzina. El nu se duela pentru onoarea ei. Dadea un pumn si pleca mai departe. Nu mai era nevoie sa se casatoreasca pentru a se putea atinge. Nici unul nu era sigur cum se scrie monogamie si nici cu ce se mananca.

Timpul a trecut. Nu mai era la fel de simplu, acum se jucau cu regulile nescrise ale unei relatii. Se doreau, pacat ca nu o faceau concomitent. Ea era indiferenta, el era innebunit. Ea isi arata dragostea, el era plictisit. Cand ei nu ii mai pasa, el se straduia sa intretina ce ii mai tinea. Ea se gandea “eu”, el nu stia decat cuvantul “noi”. S-ar fi dus la vraciul satului sa cumpere licoarea dragostei, dar acesta iesise la pensie.

Desi la inceput ea era -el- la feminin si el era -ea- la masculin, timpul a schimbat multe, printul si printesa contemporana nu au trait pana la adanci batraneti. Cel putin nu impreuna. Desi a trecut mult timp de atunci puterea indiferentei inca mai functioneaza in cazul celor doi, deseori se gandesc unul la celalalt, dar nu o fac cand trebuie.

Nu vreau ca aceasta poveste sa se termine cu bine. Stiu ca printesa contemporana merita mai mult. Ea ma rugat sa o ajut in cautarea ei si sa ii spun povestea.

princess diary

Amintirea copilariei

07/02/2009 3 comentarii

Pe vremea cand abia puteam numara pe degete, cand mi se punea intrebarea “ Ia spune tu Cristina, ce vrei sa te faci cand vei fii mare?” raspundeam mandra “doctorita”, nu am suportat niciodata sa mi se faca injectii si pe atunci aveam impresia ca fiind in domeniu, doar eu o sa le fac nu o sa le si primesc, pana cand mi-a dat mama vestea devastatoarea “sunt om. ma imbolnavesc”. Acesta a fost primul meu vis maret, printre sutele de dorinte, mi-a fost naruit asa ca am trecut repede la alta profesie. Asta e frumusetea copilariei, nici o suparare nu tine mai mult de 10 minute. Acum sunt pe bancile facultatii si desigur ca nu sunt nici macar pe aproape a ce vroiam sa ma fac cand eram mica, fiindca desigur parerile si gusturile s-au schimbat si alte conceptii s-au format.

Copii au cele mai multe vise, toti am avut astfel de vise, imi amintesc ca visam la diverse jucarii iar mama imi spunea ca nu sunt potrivite pentru o fata. Eh mi-am recunoscut sexul mai tarziu. Imi amintesc ca ma cataram in cel mai inalt copac si visam ca ating cerul, ma strambam cand nu ma lasau parintii sa fac cate ceva si ma gandeam “eu nu o sa spun -nu- copiilor mei”, alergam si visam ca zbor cu viteza luminii. Imi amintesc ca ma murdaream si NU imi ziceam “noroc ca spala mama cu detergentul X”, petreceam ore intregi in bucatarie, iar acum abia mai stiu cum arata. Imi amintesc ca stateam intinsa in iarba si visam ca sunt pe unul din norii de deasupra mea, stateam pe umerii tatalui meu si visam ca sunt pe cel mai rapid cal. Imi dau seama ca vroiam sa ajung cat mai sus si sa ma misc cat mai repede. Ironia e ca acum imi e frica de inaltime si incetinesc sa privesc frumusetea lucrurilor.

Dar m-am hotarat, cand o sa fiu mare, nu o sa uit sa visez, si voi purta amintirea copilariei dupa mine. Copilaria este inima tuturor varstelor, este inceputul viselor dar nu si sfarsitul lor.

Căci te iubesc, copilarie, ca zeul nemurirea,
Ca preotul altarul, ca spaima un azil;
Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea,
Ca visul pe-un copil.

Mihai Eminescu in Amorul unei marmure se adresa unei copile, my personal edit -copilarie- .
Si daca tot am pornit pe aceasta cale, am mai gasit o poezie draguta scrisa de Sanziana Badea numita Copilarie.

As vrea sa raman copil
Pentru totdeauna!
As vrea sa ma joc ,
Sa alerg desculta,
Sa construiesc castele de nisip ,
Si sa prind fluturi
Sa-mi pun cirese la urechi
Si sa fiu alintata.
Daca s-ar putea ,
As ridica ruga Lui Dumnezeu
Sa ramana mama mama,
Tata tata
Si sa nu devina bunic.bunica.
Si eu ,
Printesa lor iubita
Ce pacat ca nu se poate
Ca eu sa fiu copil mereu!
Legea firii este ca toti copiii
Sa devina parinti de copii
Si sa retraiasca copilaria
Cu ochi si suflet de parinti.

Amintirea copilariei

Mi-ar placea…

06/02/2009 2 comentarii

Asa cum am mai zis, imi place sa ma scufund in lumea mea, imi place sa ascult muzica mea preferata , sa inchid ochii si sa calatoresc. In lumea mea nu mai sunt confuza, imi cunosc sentimentele si dorintele iar temerile si problemele dispar.

In lumea mea pot citi gandurile oamenilor, desi nu imi place ce gasesc cateodata, “el” ma strange in brate de cate ori am nevoie, ma simt in siguranta tot timpul, sunt mult mai fericita, stiu cum va fii viitorul, lenevesc cat vreau, calatoresc unde vreau, timpul nu trece asa repede, nu imbatranesc niciodata, am parte de momente cum numai in filme vezi, ma simt cea mai frumoasa, sunt iubita, mi-am gasit Fat Frumos-ul, am prieteni de incredere, ma distrez mai mult, am mai multa incredere in mine, fac tot ceea ce vreau si imi place.

Mi-ar placea sa fie asa si in realitate, dar cele mai frumoase vise sunt acelea care nu se indeplinesc.

Categorii:Vise, ganduri si secrete Etichete:,