Something old, something new

Din seria „beginner’s crap luck” avem urmatoarele:

A touch of magic, a touch of purple…

 I know what you did last summer…You we’re vintage.

 I see the light at the end of the tunnel…

Sunt incepatoare, so bear with me a little.

Camera foto: Nikon Coolpix L120

Program: Photoshop Cs5

Visare

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2010/02/02-frou_frou-holding_out_for_a_hero-xxl.jpg

 

Ah cum danseaza copacii din fata geamului in bataia vantului. O lumina rosiatica acopera vazduhul. Cat de frumos si infricosator e in acelasi timp. Sunt intr-un film, decorul este pregatit dar nu imi gasesc scriptul. Tocmai am urmarit un happy ending dar oare cum va fi urmatoarea scena? Pe fundal se aude usor o melodie si totul se intampla atat de repede. Pasesc inainte si intind mana dar deodata totul dispare asa ca inchid ochii sa ma linistesc, am auzit ca ajuta. In schimb, cand deschid ochii sunt in mijlocul unei paduri fermecate. Pot zari cateva raze solare printre copaci iar in fata mea este un covor de frunze aramii. Inaintez in speranta ca voi gasi ceva real intr-o lume atat de ireala. Dar oare chiar vreau asta? Totul este atat de linistit, totul pare la locul lui, totul este … perfect. Copacii sunt inalti si voiosi desi isi pierd imbracamintea, frunzele au o forma bine definita lipsite de vreun defect, culoarea este potrivita, soarele patrunde printre crengi exact cat trebuie pentru a creea o lumina induiosatoare. In departare zaresc o poteca serpuita care pare ca duce spre un loc si mai grozav. Nu stiu daca ar trebui sa indraznesc. Dar daca nici aici, atunci unde? Cu pasi marunti merg alene pe poteca aceea. Deschid ochii bine si privesc in jurul meu. Ating fiecare scoarta de copac pentru a fi sigura ca nu este doar un truc al mintii mele. Privesc in urma si totul pare ca se ofileste in urma mea. O fi doar toamna sau sunt eu? Sau poate ca totul este mult mai frumos in fata ochilor mei, dar in spate totul este sumbru. Ridic privirea iar soarele pare a vrea sa dispara. Va fi un asfintit de neuitat, cu siguranta. Alerg. Alerg. Alerg. Se pare ca am ajuns la marginea padurii. Strang in brate un copac. Nu vreau sa ii dau drumu. Aici stiu ca sunt in siguranta, cel putin deocamdata. In fata este doar un deal si soarele. Oh, maretul soare. Vreau sa ii spun la revedere, sa il privesc in toata splendoarea lui, golas. Avansez cativa zeci de metri si ma asez in iarba. Ciudat. Aici totul este verde. Imi strang picioarele la piept si fac ochii mari. Ma simt atat de relaxata si in siguranta. Ma simt in cu totul alta lume. Soarele dispare usor usor in zare dar stiu ca inca ma vegheaza. Toata aceasta frumusete numai pentru un singur om? Ma las pe spate pentru a mai zabovi doar pentru un singur moment. Zaresc in stanga mea o floare. Micuta, gingasa si inocenta cu petalele albe ca zapada. Zambesc si o ating usor cu un deget pe o petala de-a ei fina ca matasea. Ea se apleaca in bataia vantului si imi sopteste ceva …Fericirea nu este o destinatie… Acum pot fi sigura ca visez. Ai vorbit cu mine? Nu existaƒ un moment…Sunt prea imbatata de mirificul peisaj. Cu siguranta suieratul vantului imi starneste imaginatia. Nu exista un punct al fericirii de atins… O lume atat de alambicata. Dar eu sunt aici. O simt. E doar un mod de a trai… Privesc floarea aceea atat de gingasa cum imi zambeste iar eu ii zambesc inapoi. Multumesc. Cu siguranta doar fericirea are loc aici. Regretele si durerea sunt sterse cu buretele. Ma ridic si inspir aerul curat. Fac o pirueta si imi continui drumul. Dar nu am in minte nici o destinatie, ma las purtata de vant. Ma bucur de ceea ce vad si simt. Rostesc in minte cuvintele pline de intelepciune ale gingasei mele. Ah, luna e deja sus pe cer si stelele si-au facut si ele aparitia. Stralucesc, pentru ca asta stiu sa faca cel mai bine, apoi iti spun povesti si stiu sa pastreze secrete. Sunt puternice dar asta nu inseamna ca nu sunt frumoase. Acum mai lipseste sa il gasesc pe Omul-De-Tinichea sau pe Fat-Frumos si cu siguranta voi stii ca fac parte dintr-un basm. Pot fi doar un personaj care crede ca este real. Dar cu toate acestea in jurul meu cine mai are nevoie de altceva? Totusi este tarziu iar eu sunt obosita. Radacina copacului din fata mea imi poate servi drept perna, iarba imi poate fi saltea iar gandurile imi vor tine de cald. Spre doar ca rasaritul sa imi mangaie chipul tot din acest loc magic.