Arhiva

Archive for the ‘Realitate’ Category

Fifty people – One question

25/02/2011 2 comentarii

New Orleans. 50 de persoane. O singura intrebare. O infinitate de posibilitati.

Vise, ganduri, secrete, temeri, bucurii, aspiratii.

Signs

13/01/2011 1 comentariu

 

Scurtul metraj Signs trateaza tema comunicarii. Sunt prezentate cateva situatii intalnite in viata de zi cu zi. Dar ceva mult mai complex sta in spatele paravanului – comunicare – din acest scurt metraj. Ceva mult mai adanc din mintea si comportamentul uman. Nu vreau sa stric surpriza asa ca va las pe voi sa vedeti si sa apreciati urmatorul filmulet.

 

Inventia minciunii


Am vazut acum putin timp filmul Inventia minciunii. Pentru cei ce nu l-au vazut, in film este descrisa o lume in care minciuna nu are loc. Nu numai ca nimeni nu spune nici o minciuna, dar nici macar nu se abtin in a-si exprima parerea oricat de rautacioasa ar fi. Crudul adevar oferit pe tava chiar daca nimeni nu il cere. La un moment dat actorul nostru principal reuseste sa spuna o minciuna, nici el nestiind cum a facut asta. Viata lui se schimba din acel moment dar in acelasi timp incearca sa imbunatateasca si viata celor din jurul lui. Minte pentru a avansa la locul de munca, minte pentru a face rost de bani, minte pentru a atrage femeile. In fine, minte la fel de bine si in toate situatiile in care o facem si noi azi. Nimeni nu avea nici un dubiu in privinta lui pentru ca evident, toata lumea spunea adevarul. Cineva mi-a spus astazi „trebuie sa intelegi de ce minte un om”. Ei bine, eu inteleg necesitatea unei minciuni in general. Stiu ca toti mintim, ca doar si eu o fac. As fi ipocrita sa zic ca nu. Stiu ca nu putem suporta adevarul cateodata sau ca o simpla minciuna ne scoate dintr-o situatie de cacat. Dar nu inteleg minciunile introduse inutil in anumite situatii. Sa minti doar de amorul artei. Sa te ascunzi in spatele unui paravan, sa te joci de-a v-ati ascunselea in spatele minciunilor. Sa pretinzi ca esti altcineva decat esti doar pentru a crea o anumita impresie in fata cuiva. Daca iti e rusine cu cine esti, atunci schimba-te nu minti. Iar cand nu este vorba de rusine unii oameni mint pentru ca sunt egoisti, doar pentru a obtine ceva iar la sfarsit isi arata adevarata fata. Nu stiu daca mi-as dori o lume fara minciuni, ar fi dificil sa auzi numai adevarul constant. Adevarul doare mai ales cand nu il ceri. Cand nu te astepti la anumite situatii e dificil atunci cand chiar te confrunti cu ele. Este mult mai usor sa faci fata unor situatii in fata carora te-ai pregatit. As vrea sa avem dreptul la cateva minciuni inocente de genul: Am intarziat la munca pentru ca traficul a fost infernal, nu – am adormit abia spre dimineata pentru ca am stat pana tarziu in oras sau esti frumoasa in seara asta, nu – ai avut zile mai bune. Minciunele de genul asta sunt bine venite si ne salveaza cateodata. Dar minciunile care ne frang inima si alaturi de care traim zi de zi nu sunt bine venite. As vrea ca o particica din creierul nostru sa nu ne permita sa spunem minciuni de gradul trei. As vrea ca totul sa fie mai usor si sa nu ne mai jucam atunci cand nu este necesar. As vrea sa nu privesc in urma si sa ma intreb peste cate minciuni am dat si nici macar nu am realizat. As vrea sa stiu daca de fiecare data a fost vorba de lipsa increderii sau evitarea unei confruntari sau pur si simplu dorinta de a rani in final. As vrea sa stiu motivul pentru fiecare in parte si sa nu dau peste eschivari. Ma pasioneaza firea umana, psihologia, toate caile intortocheate din mintea unui om si imi dau de gandit de multe ori. Sunt o fire foarte curioasa si merg pana la sfarsitul potecilor incalcite din lumea asta pentru a-mi afla raspunsul. Cateodata dau peste o infundatura, altadata peste o comoara iar din cand in cand vad o scena care ma face sa imi acopar ochii si sa ma intreb de ce? De ce imi faci mie asta? De ce iti faci tie asta? In principiu, de ce ne faci noua asta? Nu ar fi mai usor daca am spune de la bun inceput ce vrem, ce simtim, unde vrem sa ajungem decat sa jucam leapsa? Presupun ca ar fi, dar unii obtin o placere morbida din jocurile astea. Vor sa iasa invingatori prin orice cale nu conteaza ce lasa in urma. Intre timp se pare ca nu s-a inventat un detector de minciuni asemenea unui radar pe care il pot agata la chei asa ca va trebui sa ma intorc acolo, afara si sa infrunt minciuna si adevarul. Nu imi voi uita bunul simt acasa si nici instinctul.

~ Well, good luck to me !

Cum treci peste o despartire?

14/01/2010 37 comentarii

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2010/01/damien-rice-the-blowers-daughter.jpg

 

Dupa intensa cautare a acului in carul cu fan ai reusit sa gasesti dragostea. Ai apucat sa o simti cum iti curge prin vene. Sa simti cum te schimbi ca persoana pentru altcineva. Cum aspiri la tot ce este mai bun pentru voi. Ai simtit fericirea si durerea. Ai strans cele mai frumoase amintiri si inca zambesti cand te uiti in urma si iti amintesti de perioada aia. Dar ce se intampla cand ceva nu mai merge bine si ramai singur? Nimeni in jur iar lumea asa cum o stii se naruie. Simti o durere imensa si o disperare nemarginita. Esti iar singur. Ai facut tot ce puteai face. Te-ai umilit, ti-ai calcat in picioare demnitate dar asta nu ti-a adus linistea inapoi. Relatia s-a incheiat. Nu una oarecare, ci cea mai importanta care ti-a lasat un semn si te-a schimbat. Asa ca am ajuns in punctul pe care vroiam sa il detaliez azi.

Se zice ca speranta moare ultima si vorbele astea rasuna de undeva din strafundul nostru cateodata sau chiar daca nu o fac tot raman undeva ascunse. Intr-o situatie in care pierzi ceva, chiar daca iti doresti cu adevarat ca asta sa nu se intample dar nu ai control asupra situatiei, nu iti ramane decat sa speri ca totul va fi mai bine.

Toata lumea atunci cand trece printr-o despartire are tendinta sa il excluda pe respectivul din viata sa. Anumite locuri sunt interzise, incerci sa nu te mai gandesti la el, ii stergi pozele si poate reusesti chiar sa ii dai ignore si sa ii treci numarul de telefon pe lista neagra. Iti spui ca totul va fi bine si ca nu te-a afectat asa de rau precum cred cei din jur. Nu ai nevoie de consolare pentru ca tu esti puternica si nu poti lasa pe nimeni sa vada cat suferi. Asa ca iti reprimi sentimentele. Taci si inghiti sperand ca in timp totul va fi bine. Adevarul este ca desi ai vrea sa uiti, nu poti. Te minti singura. Nu stergi nimic cu adevarat, pentru ca nu poti. Si nu dai ignore nimanui, poate folosesti doar invisible in privinta caruia oricum te razgandesti pentru ca undeva in adancul tau speri ca maine te vei trezi iar totul va fi bine si iti vei recapata relatia inapoi. Iti faci rau pentru ca inca esti intr-o lume paralela in care totul se rezolva. Pentru ca inca esti in negare.

Am incercat si eu toate astea si m-au ajutat pe moment. Toti credem ca e metoda cea mai buna de a uita pe cineva. Dar nu, nu este deloc cea mai buna metoda. Cel putin nu in prima instanta. Va fi usor pe moment dar pe termen lung te va afecta. Pentru ca daca ascunzi ceva, asta nu inseamna ca si dispare definitiv. Mai ales cand vorbim de o fiinta. Pentru ca urmatorul pas este furia vei incerca sa dai vina pe cineva pentru toata nelinistea ta. Si cineva va trebui sa si plateasca pentru ea. Vei sari din relatie in relatie in cautarea cuiva mai bun. Vei ajunge sa compari si sa te gandesti la ceea ce nu mai ai sau nu ai avut niciodata. Vei ajunge sa ranesti si tu la randul tau fara sa iti dai seama cat de rau o faci. Singura scapare din situatia asta este sa te indragostesti sau sa treaca atat de mult timp incat sa uiti. Dar nu ai vrea sa te chinui singura luni, ani intregi, nu?

Cred ca am descoperit o metoda mai buna de atat. In primul rand trebuie sa constientizezi ca nici o despartire nu e usoara. Da, e greu de acceptat dar nici o alta alternativa din pacate. Cel mai bine este sa iti acorzi atat timp cat ai nevoie pentru a suferi. Sa plangi atat de mult cat ai nevoie. Sa ai cu cine sa vorbesti si sa spui tot ce nu ai spus niciodata. Chiar iti confera un sentiment de eliberare. Daca te face sa te simti mai bine poti scrie e-mailuri furioase care desigur vor ramane in drafts. Sau poti tine un jurnal. Fii cat mai sincera si vei ajunge sa te cunosti mai bine pe tine insati. Totusi am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta dar si ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.

Nu incerca sa iei legatura cu el, sa negociezi o noua relatie. Nu incerca sa te gandesti la motivul pentru care v-ati despartit pentru ca cel mai probabil vei lua toata vina asupra ta si asta e ultimul lucru care lipseste, sa te simti vinovata. In schimb poti sa te gandesti la toate defectele lui, toate lucrurile alea marunte care nu iti placeau si in final partea lui de vina in relatie. Nu e sanatos sa dai toata vina pe el dar nici sa o iei asupra ta. Realismul e cel mai bun, chiar daca in momentul acela totul e confuz si e greu.

Se zice ca atunci cand ai de-a face cu o fantoma, ceea ce trebuie sa faci in cazul acela este sa te confrunti cu ea, sa ii recunosti prezenta si sa ii dai drumul. Asta trebuie sa faci si in cazul asta. Sa te confrunti cu situatia, cu amintirile, sentimentele si resentimentele, sa ii recunosti prezenta in viata ta si felul in care te afecteaza. Si in final, atunci cand esti pregatita sa le dai drumul si sa uiti. In tot procesul asta trebuie sa faci ce poti mai bine pentru a il scoate putin cate putin din sistemul tau. Sa iti gasesti activitati care te fac sa te simti mai bine. Noi hobbyuri. Sa ai grija de tine. Sa stai in preajma persoanelor iubite. Sa zambesti atunci cand privesti in urma si sa te convingi ca esti mai buna de atat. Dar din momentul in care ai facut asta nu mai e cale de intoarcere. Asta e momentul sa stergi tot si sa il exilezi din viata ta. Si lucrul la care cu siguranta nu ar trebui sa te gandesti este posibilitatea unei impacari. Oricine care te face sa suferi nu mai merita nimic din partea ta. Gandeste-te daca esti dispusa sa mai treci inca o data prin aceeasi suferinta.  Si cand crezi ca ai mintea mai limpede sa te gandesti daca a meritat. Mentine o atitudine pozitiva si renunta la regrete.

 

“… e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!”

Paulo Coelho ‘Zahir “

 

P.s. Nu am facut discriminare. Nu m-am adresat exclusiv femeilor. Situatia poate fi invers oricand.

 

Viciul meu…

05/01/2010 2 comentarii

Ca strangi timbre sau ca tragi pe nas
Ca nu poti fara femei sau ca pui ierburi in atlas
Poti sa-i spui oricum,eu le numesc vicii
Atata timp cat cantitatea iti provoaca revicii
E vorba de dependenta nu conteaza drogul.


Toata lumea are vicii, ele fac parte din fericirea noastra, din viata noastra, stilul nostru. Reprezinta o dispozitie anormala care in prezent ne face normali. Unul dintre viciile mele este fumatul. Nici nu mai pot numara de cate ori am zis ” O sa le las, asta e ultimul pachet. Am terminat-o. Ati iesit din viata mea. ” Tin minte ca am si avut mai demult un articol in care imi analizam si imi declaram dragostea si pasiunea fata de drogul meu. Am mai incercat sa imi parasesc viciul de atunci, dar de fiecare data m-am intors alergand in bratele lui. Exact ca o relatie bolnava care nu iti face deloc bine dar ajungi sa tot revii iar si iar in acelasi punct.

Cu toate astea undeva dupa ziua mea de nastere, asta insemnand pe la sfarsitul lui noiembrie m-am hotarat irevocabil (ziceam eu) sa imi parasesc iubitul meu viciu. Si incepusem chiar foarte bine. Zile in sir in care imi gaseam activitati care sa imi ocupe timpul si sa ma faca sa nu ma mai gandesc la el. Spre marea mea uimire nu simteam nevoia de el. Ceva nu era la locul lui, dar era o schimbare in bine.  Aparent reusisem sa imi inlocuiesc drogul cu ceva mult mai sanatos. Ceea ce nu stiam eu era ca el iesise pe usa trantita nervos dar nu parasise incinta. Statea ascuns acolo intr-un coltisor, ma astepta sa fiu intr-un moment vulnerabil si sa fiu eu cea care cerseste iertare.

O saptamana intreaga curata si fara nici cea mai mica tentatie, ma hotarasc sa ies in oras. Sa mai vad lume, sa ma pot lauda. Stiam ca nu sunt total eliberata de veninul meu dulce,  dar m-am gandit ca mai am cativa metri si sunt ca si scapata. Va fi greu, imi voi aminti cu dor de el dar va iesi din sistemul meu. Ajunsa cu zambetul pe buze la destinatie, intru si imi caut amicii cu privirea dar intre timp ceva imi fura mintea. Era parfumul lui. Parfumul meu preferat. Petreceam nopti intregi invaluita in parfumul ala. Ah cat imi lipseste. Incerc sa imi revin. Doar nu am ajuns pana aici degeaba?

Asezata la masa zaresc intr-un colt o parte dintre vechii lui prieteni. Ma uit fara sa salut, nu vreau sa fiu nepoliticoasa dar de fiecare data ma ametesc, amagesc si imi promit cate in luna si in stele si iarasi ajung intr-un impas. Buna parte din seara se scurge cu mine inca intreaga si cu mintea lucida. Tentatii au existat, nu mint. Mi-am alungat din minte toate amintirile frumoase cu noi. Am incercat sa ma prefac ca nici nu ai existat in viata mea. Eu te-am parasit ! Eu controlez situatia ! Nu esti mai puternic decat mine !

Am plecat. Aer curat. Fericire pura. Totusi oboseala inca nu isi facuse aparitia asa ca am hotarat sa ne mutam undeva unde putem manca si discuta in liniste. Cativa dintre noi au hotarat sa mai ramana asadar  am inceput sa ne perindam prin zona. Ne-am oprit la un McDonalds si am ramas inauntru fiindca incepuse sa ploua. Am zis –  asta e perfect – . Nu aveam cum sa fiu tentata, terminam de mancat, plecam acasa si puteam spune ca am mai rezistat o zi fara el.

Desigur nu s-a intamplat asa. Ploaia s-a oprit imediat. Asa ca am iesit afara la aer curat. Ma simteam vulnerabila. Atunci te-am vazut. Ai trecut in fuga, te-ai uitat la mine si te-ai intors. Acesta era momentul tau. Nu mai avea sa fie seara mea ci momentul tau de glorie. M-ai luat in brate. Desi incercam sa te imping ma strangeai. Ti-am simtit mirosul si nu am mai putut rezista asa ca am facut-o. M-am lasat prada tie.  Te-am sarutat. Puteai sa juri ca este unul dintre acele prime saruturi care sunt atat de pline de pasiune si atat de intoxicante. Acelea care te fac sa spui „Mai vreau. Mai vreau”. Asa ca am mai facut-o. Am umplut cateva clipe de pasiune, de dor, de dragoste. Mi-ai dat drumul si ti-am jurat ca nu am facut altceva decat sa ma las prinsa de moment si ca nu se va mai intampla. Mi-ai zambit strengar si ai plecat.

Simteam ca tot ce am facut in ultima saptamana a fost degeaba. Sunt iar pe jos si trebuie sa ma culeg. Nici o problema. O mica scapare nu imi va strica toate planurile mele de evadare, nu-i asa? Cat timp eram in casa, la siguranta, unde tu nu puteai patrunde pentru ca am avut grija sa distrug toate dovezile ca tu ai existat vreodata in viata mea, ei bine cat timp eram aici eram total in siguranta. Dar acolo undeva, afara, tu pandeai. De fiecare data iti faceai aparitia si ma ameteai, ma mangaiai si imi dadeai chiar si cel mai mic sarut cu sau fara voia mea. Ma faceai sa am impresia ca inca mai am control asupra situatiei. Dar nu, eram prinsa iar in mrejele tale. Doar ca inca nu eram constienta pe deplin de asta.

Eram intr-o seara singura. Pentru prima oara in mult timp eu m-am gandit la tine. Mi-am amintit de tot. Am devenit agitata. Nu iti mai simteam gustul pe buze, nu iti mai simteam mirosul dar undeva adanc aveam iar nevoie de tine. Am incercat sa te ignor multe alte seri la rand. Cum se poate sa imi faci rau chiar si atunci cand nu esti langa mine? In una din seri, dupa lungul chin, dupa saptamani intregi nu am mai rezistat. Am iesit afara si te-am cautat cu privirea. Stiam ca inca ma astepti. Nu ai incetat niciodata sa o faci. Am alergat si alergat si am sarit in bratele tale si te-am strans tare. Da, acum iar cersesc iubire. Hai acasa unde ne e bine…

Iar photoshop

21/12/2009 1 comentariu

Acum mult timp am avut un post legat de frumusete/ photoshop aici.  Despre cum photoshopul ne altereaza perceptia realitatii. Ei bine acum cateva zile am vazut la tv un fel de emisiune cam pe aceeasi tema. Ce sa facem ca fotografiile vedetelor si nu numai de prin reviste sa ne miscoreze incredea in sine si respectul de sine. Ce si cum sa facem ca fetele sa nu mai aspire catre acea frumusete plastica si imposibila de egalat. E cam greu sa te compari cu un program.

Interzicerea photoshopului e cam greu de realizat, chiar imposibil. E ca si cum ai scoate de pe piata tigarile si alcoolul. Nu ne fac bine, dar sa fim seriosi cine se lasa de ele? In schimb s-a venit cu o propunere realizabila. Ca la fiecare poza retusata in photoshop sa se ataseze un text care sa ateste acest lucru. Asa cum pe pachetele de tigari scrie „Fumatul ucide”.

E un pas inainte, dar sunt putin cam sceptica in ceea ce priveste functionarea acestei tactici, cel putin nu in totalitate. Asa cum nimeni nu citeste ce scrie pe pachetul de tigari sau citeste dar nu il provoaca sa lase tigarile, acelasi lucru se va intampla si in cazul acesta. Sunt fete care se infometeaza pentru ca aspira sa se asemene cu o poza retusata, un mic avertisment oare le va opri ?!

Adevarul este ca toti judecam si nu acceptam imperfectiunile desi toti le avem. Suntem aspri si nu acceptam nimic obisnuit. E greu sa faci fata unor standarde mult prea inalte. Nu ne ramane decat sa speram ca totul va fi bine.

Stropul de imperfectiune potenteaza misterul frumusetii.

Cum devii curva?

19/12/2009 4 comentarii

Azi  am ales un altfel de subiect decat cele care apar de obicei pe bloguletul meu inocent. Dar acum e si el mai mare si intelege.

Ascultam muzica si vizualizam in minte cateva din experientele traite in ultimele zile, filme, reviste citite, siteuri, emisiuni si videoclipuri  si le judecam. Brusc  o intrebare mi-a aparut in minte. Cum naiba devii curva? Nu, nu vreau sa devin, nu ma pasioneaza. Dar sunt curioasa. Si ca sa fiu clara nu ma refer la genul de femei care isi petrec ziua pe centura si sunt platite pentru serviciile lor. Fiecare are locul lui in lumea asta, nimic de zis.

Eu ma refer la genul de femei care spre exemplu nu au nici cea mai mica jena sa apara in genul acela de filmari scarboase in care nu vezi altceva decat sani si funduri, in care in mod clar sunt privite ca niste obiecte sexuale, nu se afirma nimeni acolo. Vrei sa te afirmi? Orienteaza-te catre ceva cu mai mult bun gust si decenta.  Revistele de genul  Playboy spre exemplu sunt cu totul o alta poveste, acolo este vorba de ceva cu gust, o sansa unica, nu un mod de viata. Mai este vorba de femeile  care isi doresc propriul lor Irinel. Info: Tot sex pe bani se numeste. (Nu am nimic cu Monica, dar Irinel e un exemplu bun care ma ajuta in formarea aluziei mele fine). Oricum sper ca deja s-a inteles care e ideea.

Nelamurirea mea era urmatoarea. Te trezesti intr-o zi si te intrebi „Cum sa fac sa fiu curva?” sau mai bine „Cum sa fac ca lumea sa ma trateze ca pe o curva? Ceea ce sunt sau cel putin voi fi dar eu prefer sa nu gandesc asa”. E vorba de ceva genetic? Asa cum te trezesti intr-o zi si iti dai seama ca esti  gay asa te trezesti ca ai prea mult spatiu intre picioare si este nevoie de multiple consultari si cercetari in acea zona? Sau este vorba de anturaj? (In momentul asta cineva sigur da din cap aprobator) Pai in cazul asta prietena prietenei pretenului sorei, vecina, colega etc. de la cine a invatat sa se comporte asa? Revenim la familie? Nu, cred ca ne indreptam catre mass-media + un spatiu gol intre urechi. Ah + lipsa de originalitate. Vezi o prostie la tv, o copiezi. Scoti sanii afara, porti fustite cat mai scurte ca sa fi si tu bagata in seama de cineva, ca sa fi „admirata”. Cred ca asta e inceputul inocent. In liceu incepi cu nimicuri de genu asta iar la facultate ai o camera intre fese si apari si tu la teve sau dezbracata prezentand vremea.

Pana la varsta de 30 de ani poate te gandesti sa faci o cariera din asta si sa te axezi pe un anume sector din numeroasele priceperi ale curvelor. Daca natura te-a inzestrat cu forme de ce sa te impotrivesti tu si sa lucrezi muschiul numit creier?  Sau poate preferi sa ramai la nimicuri, sa nu exploatezi nici macar singurul atuu pe care il ai si sa fi, asa cum spun si distinsii nostri artisti, „o curva proasta”. Cel putin cred ca asta e definitia. In cazul asta m-am inselat in cazul doamnelor care au ales o cariera, alea sunt „curve destepte”?

Poate ma insel, adevarul este ca nici macar nu am acordat prea mult timp de gandire subiectului, acesta e doar rezultatul unei dupa amieze in care nu ai altceva de facut decat sa privesti pe geam cum ninge si sa iti lasi mintea sa zburde. Este vorba de fapt,  de o jumatate de ceas in care am avut cateva ganduri fugitive . Azi mintea mea a zburdat intr-un loc mai putin decent, lipsit de sensibilitate, pudoare si visare. Ma intorc la vesnicul subiect „nemurirea sufletului”. In cazul in care aveti alte opinii sau vreti sa patrundem mai adanc in subiect (interesanta alegere de cuvinte am mai avut si eu) de aceea  exista optiunea de comment.

Categorii:Realitate Etichete:, , , ,