Arhiva

Posts Tagged ‘amintiri’

Ganduri bune


Astazi nu am mai fost egoista. Astazi, dintr-un oarecare motiv am vrut si am putut aprecia.

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2011/02/11-3-rounds-and-a-sound.jpg

Imi amintesc noaptea aceea. Imi amintesc ca era o pana de curent. Imi amintesc cum ai stat langa mine in pat, toata noaptea. Aveam o singura lumanare pe masuta din colt care ma ajuta sa vad franturi din tine. Imi amintesc ca ai vorbit cu mine despre lucruri pe care noi nu le mai vorbisem pana atunci si stiu ca ai tacut atunci cand ai simtit ca am nevoie de asta. Imi amintesc expresia fetei tale atunci cand ti-am spus tot ce am simtit pana in momentul ala si tot ce voi simti de atunci inainte. Ti-am simtit panica dinauntrul tau atunci cand ti-ai dat seama ca esti vinovat de lucruri pe care nu le credeai posibile. Stiu cat de surprins ai fost cand tocmai eu te-am lasat fara cuvinte.

Imi amintesc ca ai incercat sa gasesti o solutie pentru amandoi dar in special pentru mine.  Ai fi crezut ca tocmai eu o sa fac alegerea rationala ? Stiu ca nici nu iti trecea prin minte, stii ca nici mie. Imi amintesc ca m-ai lasat sa te imbratisez pana in ultima clipa. Stiu ca ti-ai dat seama ca imi inabuseam lacrimile, stiu ca observai cum incercam sa le sterg chiar inainte de a cobora pe obraz. Nu ai spus nimic desi cateva dintre ele au reusit sa ajunga pe gatul tau. Stiu ca iti era greu sa ma vezi asa dar stiai ca mie imi e si mai greu sa recunosc. Imi amintesc de ultima ta privire. Imi amintesc ultimele tale cuvinte.  Da, imi amintesc. Da, am apreciat ca mi-ai aratat ca si tu esti speriat…

Cu drag,
Irina

Anunțuri

Hey baby don’t you worry


Hey baby don’t you worry, even though the road is rocky I’ll be coming home to you again…

Era doar o dimineata obisnuita. Soarele incerca putin cate putin sa invadeze casa. El isi stia limitele dar in fiecare dimineata incerca sa le incalce. Incepea dintr-un colt al casei si se oprea la usa ei. Incerca sa o trezeasca desi stia ca nu ii este permis. Dar in acelasi timp stia ca ea va veni in bucatarie ca sa isi puna ibricul pe foc pentru ceaiul ei de zmeura si muguri de trandafir ca mai apoi sa se aseze pe marginea geamului tinand canuta ei maro in mana privindu-l in toata splendoarea lui.

Pentru ca ritualul ei de dimineata sa fie complet isi apuca laptopul si se aseza in scaunul ei impletit din nuiele decorat cu doua perne verzi. In timp ce isi citea mailurile isi aduse aminte de vechiul mod de a coresponda. Desi trebuia sa iasa din casa si sa coboare scarile pentru a-si primi scrisorile ii lipsea bucuria simtita la vederea plicului alb, placerea simtita atunci cand rupea plicul in graba de a citi foita ce se ascundea inauntru, misterul din spatele cuvintelor admiratorul tau secret.

Ii lipseau chiar si biletele care nu se gaseau in cutia de scrisori ci alaturi de ea, pe perna, atunci cand se trezea dimineata. Pe ele era mereu scris acelasi lucru si totusi niciodata nu putea spune ca nu o fac sa se simta la fel de bine. Era mereu o foaie galbena indoita pe care era scris cu negru ~Thank you…for loving me.

Acum, un an mai tarziu, in scaunul ei impletit din dreptul geamului, napadita de amintiri si ganduri zareste pe ecran ceva cunoscut. Adresa expeditorului. Zambeste multumita si isi deschise scrisoarea electronica. Inauntru erau cateva randuri de la vechiul ei scriitor. Ii lipseau scrisul lui de mana, grija cu care hartia a fost impaturita, atingerea ei si mirosul dar trebuia sa se multumeasca cu ce are.

In sfarsit s-a intamplat. Am terminat cu tot ce ma lega de locul asta. Ma intorc acasa. Ti-am promis ca ma voi intoarce. Totul o sa fie in ordine, o sa vezi. Te voi lasa sa ma pleznesti daca asta te va face sa te simti mai bine. O sa vin si o sa putem sta pe banca noastra si vom privi lacul… O sa fiu acolo si ne vom iubi asa cum numai noi stim sa o facem.

Iubire vs Prietenie

14/01/2011 5 comentarii

Ah iti mai aduci aminte de ziua in care ne-am cunoscut? spuse ea zambind, avand ochii visatori si fiind pierduta printre ganduri.
Sigur ca imi aduc aminte. Totusi un singur lucru nu mai tin minte cum si unde s-a intamplat. Primul nostru sarut.
Glumesti, nu? Era una din serile acelea in care toamna incepea sa isi faca simtita prezenta. M-ai condus acasa si …
Te-am sarutat?
Da.
Asa indraznet eram ?

Ea incepu sa rada si isi misca capul in semn de aprobare.
Ce curajos eram pe atunci. Dar eu nu inteleg cum de ai avut tu curaj sa ma saruti inapoi. Eu in locul tau ma plezneam sanatos.

Desi acum vorbeau de prime intalniri si saruturi, totul era o pasiune stinsa in momentul asta. Erau decat doi prieteni care depanau amintiri si savurau vremurile bune demult apuse. Dar asta este decat o poveste. Este greu sa separi iubirea de prietenie. Si totusi este greu ca cele doua sa coexiste. Trebuie sa poti lasa in urma sentimentele si resentimentele ca sa poti privi catre un nou inceput. Poti oare sa privesti in urma cu bucurie la momentele dragi si apoi sa intorci privirea spre o simpla prietenie fara ca momentele mai putin dragi sa te napadeasca?
Chiar citeam zilele trecute pe blogul altei visatoare, care isi pune intrebari existentiale la fel ca mine, despre asta. Si ea se intreba daca iubirea si prietenia pot coexista? Daca ei doi s-ar putea reinventa pentru un nou inceput. Si chiar astazi vorbeam cu un prieten care sustine ca el pastreaza un grad de prietenie cu toate fostele lui prietene. Ca vrea sa lase loc de buna ziua. Mi-a spus ca are grija sa lase un anumit timp sa treaca, ca atunci cand lucrurile se linistesc si furtuna trece o prietenie poate fi insamantata. Fiind incapatanata si cu dorinta de a avea mereu dreptate am derulat toate relatiile mele in minte si toate tentativele de prietenie si am pornit intr-o polemica.

Atunci cand imi spui ca inca esti prieten/a cu fosta/ul nu prea imi vine sa cred. Cel putin nu prieten in adevaratul sens al cuvantului. Te cred ca va salutati din cand in cand si va intrebati de sanatate si munca. Dar nu cred ca iesi cu fosta la bere, nu o chemi cand ai nevoie de ajutor pentru a te muta sau pentru a pregati cina pentru actuala prietena si cu siguranta nu o suni la doua dimineata ca sa ii spui sa te sustina pentru ca treci printr-o situatie dificila. Pentru ca asta fac prieteni, nu?

Deci da, cred ca prietenii superficiale de genul acesta poate avea oricine. Dar prietenii tapitate cu prea multe amintiri legate cu o funda stropita cu suferinta, care pot triumfa nu cred ca pot exista. Pentru ca eu privesc situatia din urmatorul unghi: Daca el s-a despartit de mine atunci eu sunt ranita, fie pentru ca aveam anumite sentimente pentru persoana respectiva, fie pentru ca nu reusisem inca sa nutresc ceva pentru el dar mandria mea de femeie se trezeste si se simte lezata. Si nu consider ca este sanatos sa imi alimentez sentimentele si sperantele cu o potentiala prietenie. Iar daca nu am avut ocazia sa nutresc nimic fata de cealalta persoana inseamna ca nu am avut timp nici sa o cunosc in totalitate ca sa nu mai spun ca mandria mea de femeie este destul de mare, deci si in cazul acesta se exclude o potentiala prietenie.

Apoi mai exista situatia in care eu ma despart de respectivul. Aici avem iar doua posibile scenarii. Am avut anumite sentimente dar am avut un motiv atat de puternic incat am trecut peste ele iar acesta nu ma lasa sa pornesc o prietenie plus ca putem aduce iar in discutie alimentarea sentimentelor pe care am mentionat-o mai sus. Sau poate sentimentele acelea deja s-au dus din anumite motive dar respectivul inca mai simte ceva si atunci poate invoca el -nealimentarea unei sperante care nu isi are rostul. Iar daca nu isi invoca dreptul asta si chiar incercati prietenia, si unul dintre noi, oricare, inca mai simte ceva atunci persoana respectiva va incerca sa resusciteze relatia. Va incerca sa resusciteze ceva ce nu mai are vlaga. Si iarasi ne vom departa de prietenie. In concluzie, consider ca atunci cand un capitol din viata voastra se incheie cel mai bine este sa il lasi asa. Cred ca atunci cand vine vorba de iubire vs prietenie fiecare se lupta in ringuri diferite. Cred ca nu fac parte din aceeasi liga si prin urmare fiecare castiga in felul lui dar niciodata unul impotriva celuilalt.

Later Edit: Daca vreunul dintre voi reuseste printr-o minune sa fie cu adevarat prieten cu o persoana cu care a fost candva intr-o relatie, in cazul acesta aveti felicitarile mele. Serios, din toata inima. Doar ca eu consider ca astfel de situatii sunt extrem de rare. As putea spune chiar una la un milion.

Toamna


Ieri am trecut prin dreptul geamului si am simtit ceva ce nu am mai simtit de ceva vreme. Un vanticel si un miros cunoscut purtat de acesta. Am tras aer adanc in piept si l-am recunoscut. Mirosea a toamna. M-am apropiat de fereastra si am mai tras cateva guri de aer si m-am uitat spre cer. Da, cu siguranta este mirosul toamnei. M-am uitat la ceas si data ca si cum sosise ca un oaspete nepoftit. Dar in definitiv mai sunt doar cateva zile pana la 1 Septembrie. Chiar dinainte ca natura sa isi schimbe culoarea si prima frunza sa cada o poti simti in aer. Iar pentru prima oara in mult timp ai nevoie de ceva care sa iti confere caldura. E totusi placut cand simti vantul cum iti mangaie fata, cum nu este nici prea cald dar nici prea frig. Este ciudat dar primele semne ale toamnei au adus la suprafata vechi amintiri care imi induc o stare de liniste. De aceea de cateva zile sunt cu mintea in alta parte, imi aduc aminte, visez, ma bucur, savurez vremurile bune. Nimic nu ma poate agita prea tare si chiar mi-a venit iarasi pofta de scris. Am uitat cat de multa placere imi aducea. Dar lucrurile vin si trec, la fel ca anotimpurile, ca zilele si noptile, ca momentele bune si momentele nu asa de bune. Ce e important este ca in final iti raman amintirile pe care le poti pretui.

Amintiri

29/01/2010 2 comentarii

Amintirile sunt niste mici cufere pe care le bagi in pod si le mai revezi la curatenia generala sau atunci cand vii in contact cu obiecte banale care fac parte din viata ta de zi cu zi si in momentul acela mici conexiuni incep sa se creeze si esti sus in pod in fata cufarului. Deodata un cifru iti apare in minte iar cufarul se deschide. E ca o alta lume acolo inauntru. O multitudine de sentimente te invaluie, o pelicula isi face aparitia iar daca te uiti in jur esti iar la 14 ani in rochia ta favorita si retraiesti primul sarut sau la 16 ani cand ti s-a frant prima data inima sau pur si simplu esti in ultima zi de liceu si iti imbratisezi colegii. Unele cufere sunt ingropate undeva in spatele podului sub alte cutii, hartii si panze de paianjen si abia le poti vedea dar desi esti cu ochii inchisi inca poti simti bucuria primei jucarii. Poate ca copiii nu stiu prea multe dar cu siguranta stiu ce e important. Stiai si tu, dar acum esti prea ocupat, stresat si implicat in rutina cotidiana ca sa iti mai aduci aminte. Partea proasta este ca nu avem numai amintiri placute, numai cufere curate, frumoase, pline de flori, bucurie, iubire. Pe unele amintiri le impingi intentionat intr-un colt si speri sa uiti ca mai sunt acolo. Sunt cele acoperite de murdarie, rusine, durere, cele din coltul in care soarele nu ajunge. Dar nu vreau sa le dau frau liber aici. Vreau sa ramana in spate si astazi sa zambesc si sa provoc si altora un zambet cat de mic. Totusi m-am gandit adeseori cum ar fi daca am putea sterge o persoana din mintea noastra. Sa uitam complet ca a fost vreodata implicata in existenta noastra. Desigur motivul pentru care am vrea sa facem lucrul asta, este pentru ca am fost raniti. Dar asta inseamna ca vom sterge toate amintirile cu persoana respectiva fie ele oricat de frumoase. Ai vrea sa pastrezi amintirea cuiva chiar si cu pretul catorva lacrimi in schimbul amintirilor frumoase? M-am gandit ceva vreme la subiectul acesta. Raspunsul meu de acum cred ca ar fi ~nu~. In cazuri extreme, as prefera ca persoana respectiva sa fie eradicata din mintea mea. Poate ca voi avea cateva amintiri frumoase in minus, dar macar vor disparea si cele urate, voi avea linistea mea sufleteasca si timp destul pentru a crea destule amintiri care sa merite mentionate. Ei asta e doar un vis. Sau un cosmar. Intre timp realitatea e singura care ramane si cea pe care o privim in ochi atat cat ne tin puterile.

 

In fata amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului.

 

Dar ceea ce inca sta in puterea noastra este sa zambim, sa strangem cat mai multe amintiri frumoase care le pot acoperi pe cele urate, sa tinem fruntea sus si sa rasfoim paginile trecutului atunci cand viitorul este sumbru.

 

Cei ce mi-au fost vreodata, imi vor fi si in continuare prezenti in amintiri.

Ei doi

23/01/2010 1 comentariu

El statea pe scaunul din coltul camerei, cu o tigara in mana si o privea cu coada ochiului. Ea se fataia prin camera in rochita ei rosie, scurta si vaporoasa. Nu ii statea stransa pe corp dar in lumina care intra pe micutul geam, i se intrezarea silueta. Se uita la talia ei de viespe de unde o apuca cateodata si o ridica in aer atunci cand ea vroia sa zboare. Mainile ei micute si fine. Cu mainile acelea se agata de gatul lui si se uita in ochii lui albastri. Buzele ei care pana nu demult il sarutau in fiecare secunda a fiecarei zile. Ochii ei caprui, care sclipeau de fericire de fiecare data cand era in preajma lui, acum lacrimeaza. Nimeni nu zice nimic. Tacerea domina incaperea si nici macar vantul nu isi mai facea loc printre perdele.

Si acum imi amintesc ziua in care am cunoscut-o. Era o seara de vara si ploua mai puternic ca niciodata. Era uda din cap pana in picioare dar nu se grabea niciunde. Mergea alene prin ploaie. Culmea era ca zambea. Eu cu Bogdan eram in masina si o priveam cum se indreapta spre noi. Se urca in spate si saluta. Se uita la mine si zambeste. De atunci i-am observat scanteia aceea din ochi. Ochii aceia care reflectau inocenta si perversitate in acelasi timp. Cine ar fi crezut ca tocmai noi doi vom ajunge impreuna? Cine ar fi crezut ca apoi tocmai eu voi ajunge sa te ranesc?

Iesind din starea lui de visare observa cum ea isi strange toate lucrusoarele care pareau ca fac parte din decorul obisnuit si care nu vor pleca niciodata de la locul lor. Nu era imaginea pe care vroia sa o vada asa ca isi face curaj si rupe tacerea.

– Nu ai de gand sa spui nimic? Pleci pur si simplu?
– Nu cred ca e ceva de spus in situatia asta. Cred ca este evident ce trebuie sa facem.
– Nu crezi ca am putea…
– Nu, nu cred. Tu ai luat o decizie iar eu am luat-o pe a mea.

Cu doar o seara in urma se cocoloseau cu iubire. Fiecare clipa era plina de atata pasiune incat puteai crede ca lumea se sfarseste in cateva secunde. Erau in lumea lor si era bine. Erau copii, erau adulti, erau in celalalt capat al lumii. Erau oriunde vroiau sa fie. Totul incepea cu un contact vizual si un zambet. De acolo inainte fiecare seara era un mister. Un vis. Nu ai fi putut crede ca se va intampla ceva gresit. S-au jucat in pat, acolo unde totul incepea. Se gadilau si se tachinau asupra posesiei paturii. Ajungeau sa se alerge prin camera aceea micuta iar in final ajungeau amandoi pe podea razand in hohote. Apoi in miezul noptii intrau in bucatarie si isi pregateau de mancare. Erau in propriul lor restaurant. Iar fiecare dintre ei era criticul celuilalt. Se asezau la masuta aceea atat de mica din mijlocul camerei si se hraneau unul pe celalalt. Apoi printre rasete, mangaieri si saruturi se tarau pana in pat. Jocul incepea iar, pana cand adormeau imbratisati. Iar acum, pare ca nimic nu a existat. Toata iubirea a disparut iar pasiunea a fost transmisa in ura. Ea acum era in fata usii cu un rucsac plin de amintiri. El era deja in picioare in mijlocul camerei si o privea pentru ca stia ca asta va fi ultima data cand o va mai vedea.

– Stii ceva? Meriti pe cineva care sa te iubeasca. Cineva care sa te stranga in brate de cate ori ai nevoie. Cineva care te va trezi cu saruturi. Cineva care va fi langa tine de cate ori vei avea nevoie. Cineva care iti va intelege tacerea si iti va pretui fiecare cuvant. Cineva care iti va face declaratii de dragoste si va da tot ce e mai bun din el pentru tine. Imi pare rau Irina, desi stiu ca acum nu mai conteaza. Ea zambi cu ochii inlacrimati si inchise usa. Mai privi o data in urma si cobora scarile. Ramase cu o farama de speranta in suflet desi stia in adancul ei ca nu merita. Stia ca de acum inainte nimic nu va mai fi usor si ca pasiunea din ochii ei si iubirea fata de tot ce o inconjoara s-a stins.

For my one and only

19/02/2009 1 comentariu

Prietenia este un suflet si o minte in doua trupuri…

Parca te-as cunoaste de o viata …poate doua…

Aveam 12 ani. Abia ma mutasem in blocul turn, din capatul aleii. Mi-a luat cateva zile pana sa te cunosc. Si acum tin minte camasuta albastra si pantalonii tai scurti. Tin minte ca mi-au atras atentia ochii tai, erau de un albastru nemaivazut. Stiu ca tu ma tii minte drept fata cu fustita rosie. Am fost neincrezatoare, dar ce imi pasa? Aveam cu cine sa ma joc. Acum radem, atunci ne certam si ne testam prietenia. Imparteam totul, ne pierdeam zilele pe afara, noptile la telefon.

Mai tii minte cat de repede treceau verile? Prea repede. Mai tii minte cum inghetam iarna  numai ca sa ne jucam si sa stam impreuna? Mai tii minte cate emotii si sentimente noi incercam zi de zi? Mai stii cate zile de nastere, onomastice, sarbatori am petrecut impreuna? Desigur. Stii ca am grija sa iti amintesc. 🙂

Mai poti numara orele pierdute in scara blocului? Mai stii cate alte prietenii false am incercat si noi? Mai poti numara noptile pierdute? Mai poti numara de cate ori am plans pe umarul tau? Mai poti numara orele petrecute vorbind despre nimicuri? Mai poti numara cate sfaturi ne-am dat? Mai stii de cate ori ne-am ajutat si ne-am aparat una pe alta? Cu siguranta nu.

Stii ca oricat de indragostita sunt, tot tu esti prima persoana la care ma gandesc cand ma trezesc? Stii ca doar tu imi cunosti temerile, dorintele si secretele? Stii ca doar tu o cunosti pe adevarata -eu- ? Stii ca imi pare rau pentru orice lucru pe care l-am gresit fata de tine? You know ur my super girl right? Sigur ca stii.

Nici acum nu am uitat cum obisnuiai sa spui ca eu sunt o carte deschisa in fata ta. Doar tu ai cheia care se potriveste lacatului.

Stii ca profunzimea sentimentelor si relatiei noastre este greu de inteles. Stii ca multi arunca vorbe in vant, doar noi stim adevarul. Stii cat de greu imi este sa cuprind intr-un singur articol tot ce as vrea sa spun, sa explic, sa amintesc. La indemnul tau mi-am facut blog, nu as fi corecta daca nu te-as face parte din el la fel cum faci parte din viata mea de zi cu zi.

Eu sunt eu din cauza ta, tu esti tu din cauza mea. Suntem noi pentru ca vrem si putem si nu mai stim cum sa fim altfel acum.
Stii ca in curand se implinesc 9 ani de cand ne cunoastem. Stii ca te iubesc si ca nu stiu ce m-as face fara tine.

Voi intra in detalii, voi povesti tot ce mai pot, tot ce mai stiu, ce a ramas in urma, ce va urma. Tot ce e al meu, al tau, al nostru.

dsc_0325