Arhiva

Posts Tagged ‘sentimente’

Ganduri bune


Astazi nu am mai fost egoista. Astazi, dintr-un oarecare motiv am vrut si am putut aprecia.

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2011/02/11-3-rounds-and-a-sound.jpg

Imi amintesc noaptea aceea. Imi amintesc ca era o pana de curent. Imi amintesc cum ai stat langa mine in pat, toata noaptea. Aveam o singura lumanare pe masuta din colt care ma ajuta sa vad franturi din tine. Imi amintesc ca ai vorbit cu mine despre lucruri pe care noi nu le mai vorbisem pana atunci si stiu ca ai tacut atunci cand ai simtit ca am nevoie de asta. Imi amintesc expresia fetei tale atunci cand ti-am spus tot ce am simtit pana in momentul ala si tot ce voi simti de atunci inainte. Ti-am simtit panica dinauntrul tau atunci cand ti-ai dat seama ca esti vinovat de lucruri pe care nu le credeai posibile. Stiu cat de surprins ai fost cand tocmai eu te-am lasat fara cuvinte.

Imi amintesc ca ai incercat sa gasesti o solutie pentru amandoi dar in special pentru mine.  Ai fi crezut ca tocmai eu o sa fac alegerea rationala ? Stiu ca nici nu iti trecea prin minte, stii ca nici mie. Imi amintesc ca m-ai lasat sa te imbratisez pana in ultima clipa. Stiu ca ti-ai dat seama ca imi inabuseam lacrimile, stiu ca observai cum incercam sa le sterg chiar inainte de a cobora pe obraz. Nu ai spus nimic desi cateva dintre ele au reusit sa ajunga pe gatul tau. Stiu ca iti era greu sa ma vezi asa dar stiai ca mie imi e si mai greu sa recunosc. Imi amintesc de ultima ta privire. Imi amintesc ultimele tale cuvinte.  Da, imi amintesc. Da, am apreciat ca mi-ai aratat ca si tu esti speriat…

Cu drag,
Irina

Paint you, paint me

18/02/2011 3 comentarii

Daca as putea te-as picta in sute de culori ca atunci cand ma uit la tine sa  pot simti aceeasi bucurie pe care o simt atunci cand vad un curcubeu dupa o ploaie calda de vara. Te-as face rosu ca sa imi pot aminti de pasiunea pe care o trezeai in mine. Te-as contura alb ca sa imi amintesc de cat de fragil e un ghiocel, cat de fragili suntem noi. Te-as face albastru ca sa trezesc serenitatea din mine pe care o starneste un cer senin. As adauga violet ca sa imi aminteasca de numeroasele rasarituri de soare pe care le-am privit. Te-as face galben ca sa imi aminteasca de chitara aceea a noastra care imi alinta urechea ca si vorbele frumoase.   Te-as stropii cu verde ca sa pot simti iar mirosul ierbii. Te-as face negru ca sa te pot ascunde in noapte.

Deci, ce vreti?

14/01/2011 5 comentarii

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2011/01/kosa_jealous_mix.jpg

Eu, critica, analitica si vesnic in cautarea raspunsului in privinta -nemurirea sufletului- ma gandeam asa departe. Ma gandeam la femei si barbati. Ma gandeam la relatia dintre noi ca niste mamifere superioare ce suntem. Ma gandeam la grupul de prieteni in care am crescut. Ma gandeam ca la un nivel de prietenie sunt mai compatibila cu barbatii decat cu femeile. Sunt adorabila, n-am ce face. Am o tona de prieteni de sex masculin si o singura buna prietena. Da, una. N-am nevoie de mai mult. Am nevoie decat de o singura persoana de sex feminin care sa ma inteleaga cand zic – Nesimtitul ala a vrut sa mi-o traga in tufisuri, la prima intalnire ! Da, sigur am amice cu care ma intalnesc o data la doua luni, si noi ca fetele. Dar cei cu care vorbesc zilnic si ies in oras doar de dragul iesirii sunteti voi, drage primate de sex masculin. Vreti sa stiti de ce? Femeile au ceva, ceva ce numai femeile l-ar putea avea. Un je ne sais quoi. O rautate bine inradacinata fata de semenele lor. Parca am fi intr-un fel de competitie. Numai noi putem spune una despre cealalta – Ah aia e o curva, o curva ! Voi nu faceti asta. Voi nu va uitati unul la celalalt si va ganditi –Ah ce gigolo e ala, ce fraier ! Nu, voi spuneti – Bravo lui, bahh! Intelegeti ce vreau eu sa zic aici? Voi ca barbati va sustineti unii pe ceilalti. Noi? Nici nu mai zic. In principiu intelegeti de ce prefer masculii ca si prieteni. Pentru ca sunt mai sinceri, mai putin rautaciosi, mai protectori.

Pe baza acestor lucruri, purtam o conversatie cu un prieten acum aproximativ o saptamana. Eram la un barulet din inima orasului si dezbateam diverse subiecte. Cumva, am ajuns la subiectul asta. I-am prezentat si lui situatia si toate gandurile care imi vantura prin minte. Iar apoi mai in gluma mai in serios am pus intrebarea – Cum ne suportati? Voi ca si barbati deci chill pe noi ca si femei deci usor nevrotice ? Mi-a placut reactia lui. Mi-a tras un zambet strengar si mi-a spus – Pentru ca vrem un singur lucru de la voi. Am ramas socata. Nu poate fi atat de usor. Am plecat pentru ca timpul ne presa. Am ajuns acasa si in linistea (a se citi muzica) camerei mele am intors problema pe toate partile. M-am revoltat. Eu privesc problema asa… Atunci cand un barbat si o femeie se intalnesc si incep sa scape mici zambete tampe si ocheade inseamna ca se plac. Dar se plac la un nivel fizic. Eu, femeie, cand te vad pe tine, barbatul, prima oara ma atragi fizic. Nu am de unde sa stiu ce suflet mare ai tu. Asta e situatia. O stiu si o inteleg. Da, baieti si noi ne simtim atrase de voi. Nu ne gandim la casuta aia de la periferia orasului cu gardulet alb din prima seara.

Inteleg ce iti vine tie prima oara in cap cand vezi o femeie dar nu imi spune ca pe baza acelor ganduri iti construesti intreaga viata. Da, asta vrei in prima seara si a doua si poate inca cateva dupa aceea. Dar in acele mici pauze pe care le luati atunci cand trebuie sa va odihniti, sa mancati, sa reveniti la viata voastra, in fine sa va ridicati din pat. Ei bine, atunci ajungeti sa va cunoasteti. Si poate ca puteti ajunge chiar sa…o doamne, sa va placeti. Pentru ceea ce sunteti ca si persoane, nu pentru miscarea aia marfa pe care o face ea cand sta deasupra (bine, putin si pentru aia). In momentul ala simti nevoia sa fii alaturi de persoana respectiva pentru ca iti place tot ce insumeaza ea. Deci nu imi spune mie ca voi vreti numai sa ne aduceti in pat. Nu e atat de usor. E imposibil. Nu cand eu ma refer la o situatie mai ampla, cand ma intreb pe un ton amuzat –cum ne suportati in viata de zi cu zi, cu toate suisurile si coborasurile unei relatii, nu doar pentru o seara.

P.s. Melodia e doar asa, ca sa ma laud cu ce mai ascult in ultima vreme. Imi place la nebunie. Angry woman music.

Amintiri

29/01/2010 2 comentarii

Amintirile sunt niste mici cufere pe care le bagi in pod si le mai revezi la curatenia generala sau atunci cand vii in contact cu obiecte banale care fac parte din viata ta de zi cu zi si in momentul acela mici conexiuni incep sa se creeze si esti sus in pod in fata cufarului. Deodata un cifru iti apare in minte iar cufarul se deschide. E ca o alta lume acolo inauntru. O multitudine de sentimente te invaluie, o pelicula isi face aparitia iar daca te uiti in jur esti iar la 14 ani in rochia ta favorita si retraiesti primul sarut sau la 16 ani cand ti s-a frant prima data inima sau pur si simplu esti in ultima zi de liceu si iti imbratisezi colegii. Unele cufere sunt ingropate undeva in spatele podului sub alte cutii, hartii si panze de paianjen si abia le poti vedea dar desi esti cu ochii inchisi inca poti simti bucuria primei jucarii. Poate ca copiii nu stiu prea multe dar cu siguranta stiu ce e important. Stiai si tu, dar acum esti prea ocupat, stresat si implicat in rutina cotidiana ca sa iti mai aduci aminte. Partea proasta este ca nu avem numai amintiri placute, numai cufere curate, frumoase, pline de flori, bucurie, iubire. Pe unele amintiri le impingi intentionat intr-un colt si speri sa uiti ca mai sunt acolo. Sunt cele acoperite de murdarie, rusine, durere, cele din coltul in care soarele nu ajunge. Dar nu vreau sa le dau frau liber aici. Vreau sa ramana in spate si astazi sa zambesc si sa provoc si altora un zambet cat de mic. Totusi m-am gandit adeseori cum ar fi daca am putea sterge o persoana din mintea noastra. Sa uitam complet ca a fost vreodata implicata in existenta noastra. Desigur motivul pentru care am vrea sa facem lucrul asta, este pentru ca am fost raniti. Dar asta inseamna ca vom sterge toate amintirile cu persoana respectiva fie ele oricat de frumoase. Ai vrea sa pastrezi amintirea cuiva chiar si cu pretul catorva lacrimi in schimbul amintirilor frumoase? M-am gandit ceva vreme la subiectul acesta. Raspunsul meu de acum cred ca ar fi ~nu~. In cazuri extreme, as prefera ca persoana respectiva sa fie eradicata din mintea mea. Poate ca voi avea cateva amintiri frumoase in minus, dar macar vor disparea si cele urate, voi avea linistea mea sufleteasca si timp destul pentru a crea destule amintiri care sa merite mentionate. Ei asta e doar un vis. Sau un cosmar. Intre timp realitatea e singura care ramane si cea pe care o privim in ochi atat cat ne tin puterile.

 

In fata amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului.

 

Dar ceea ce inca sta in puterea noastra este sa zambim, sa strangem cat mai multe amintiri frumoase care le pot acoperi pe cele urate, sa tinem fruntea sus si sa rasfoim paginile trecutului atunci cand viitorul este sumbru.

 

Cei ce mi-au fost vreodata, imi vor fi si in continuare prezenti in amintiri.

Ei doi

23/01/2010 1 comentariu

El statea pe scaunul din coltul camerei, cu o tigara in mana si o privea cu coada ochiului. Ea se fataia prin camera in rochita ei rosie, scurta si vaporoasa. Nu ii statea stransa pe corp dar in lumina care intra pe micutul geam, i se intrezarea silueta. Se uita la talia ei de viespe de unde o apuca cateodata si o ridica in aer atunci cand ea vroia sa zboare. Mainile ei micute si fine. Cu mainile acelea se agata de gatul lui si se uita in ochii lui albastri. Buzele ei care pana nu demult il sarutau in fiecare secunda a fiecarei zile. Ochii ei caprui, care sclipeau de fericire de fiecare data cand era in preajma lui, acum lacrimeaza. Nimeni nu zice nimic. Tacerea domina incaperea si nici macar vantul nu isi mai facea loc printre perdele.

Si acum imi amintesc ziua in care am cunoscut-o. Era o seara de vara si ploua mai puternic ca niciodata. Era uda din cap pana in picioare dar nu se grabea niciunde. Mergea alene prin ploaie. Culmea era ca zambea. Eu cu Bogdan eram in masina si o priveam cum se indreapta spre noi. Se urca in spate si saluta. Se uita la mine si zambeste. De atunci i-am observat scanteia aceea din ochi. Ochii aceia care reflectau inocenta si perversitate in acelasi timp. Cine ar fi crezut ca tocmai noi doi vom ajunge impreuna? Cine ar fi crezut ca apoi tocmai eu voi ajunge sa te ranesc?

Iesind din starea lui de visare observa cum ea isi strange toate lucrusoarele care pareau ca fac parte din decorul obisnuit si care nu vor pleca niciodata de la locul lor. Nu era imaginea pe care vroia sa o vada asa ca isi face curaj si rupe tacerea.

– Nu ai de gand sa spui nimic? Pleci pur si simplu?
– Nu cred ca e ceva de spus in situatia asta. Cred ca este evident ce trebuie sa facem.
– Nu crezi ca am putea…
– Nu, nu cred. Tu ai luat o decizie iar eu am luat-o pe a mea.

Cu doar o seara in urma se cocoloseau cu iubire. Fiecare clipa era plina de atata pasiune incat puteai crede ca lumea se sfarseste in cateva secunde. Erau in lumea lor si era bine. Erau copii, erau adulti, erau in celalalt capat al lumii. Erau oriunde vroiau sa fie. Totul incepea cu un contact vizual si un zambet. De acolo inainte fiecare seara era un mister. Un vis. Nu ai fi putut crede ca se va intampla ceva gresit. S-au jucat in pat, acolo unde totul incepea. Se gadilau si se tachinau asupra posesiei paturii. Ajungeau sa se alerge prin camera aceea micuta iar in final ajungeau amandoi pe podea razand in hohote. Apoi in miezul noptii intrau in bucatarie si isi pregateau de mancare. Erau in propriul lor restaurant. Iar fiecare dintre ei era criticul celuilalt. Se asezau la masuta aceea atat de mica din mijlocul camerei si se hraneau unul pe celalalt. Apoi printre rasete, mangaieri si saruturi se tarau pana in pat. Jocul incepea iar, pana cand adormeau imbratisati. Iar acum, pare ca nimic nu a existat. Toata iubirea a disparut iar pasiunea a fost transmisa in ura. Ea acum era in fata usii cu un rucsac plin de amintiri. El era deja in picioare in mijlocul camerei si o privea pentru ca stia ca asta va fi ultima data cand o va mai vedea.

– Stii ceva? Meriti pe cineva care sa te iubeasca. Cineva care sa te stranga in brate de cate ori ai nevoie. Cineva care te va trezi cu saruturi. Cineva care va fi langa tine de cate ori vei avea nevoie. Cineva care iti va intelege tacerea si iti va pretui fiecare cuvant. Cineva care iti va face declaratii de dragoste si va da tot ce e mai bun din el pentru tine. Imi pare rau Irina, desi stiu ca acum nu mai conteaza. Ea zambi cu ochii inlacrimati si inchise usa. Mai privi o data in urma si cobora scarile. Ramase cu o farama de speranta in suflet desi stia in adancul ei ca nu merita. Stia ca de acum inainte nimic nu va mai fi usor si ca pasiunea din ochii ei si iubirea fata de tot ce o inconjoara s-a stins.

Happy birthday

05/03/2009 7 comentarii

Azi e ziua blogului meu. A facut o luna de zile saracutu. A crescut. Are ochisori, se taraste.
Atat eu cat si el am mai invatat cate ceva in luna asta. Nu mai sunt atat de paralela cu blogosfera. El nu mai e o simpla pagina. Are sentimente si ganduri frumoase printre randuri. Nu mai e un simplu template gol ca la inceput. Posturile au aparut usor usor cat si cititorii si comentariile. A inceput sa faca parte din rutina mea zilnica. Am invatat sa ma exprim mai bine. Am inmuiat, amuzat, informat si poate enervat oameni. Am mai auzit o vorba buna. Stiu ca am un cerc micut de cititori, nici nu am cautat mai multi. Mi-ati acordat atentia voastra si va multumesc pentru asta.

Ca la orice zi aniversara sigur ca exista si un mic cadou. Am un nou header. Care imi place la nebunie. S-a oferit o prietena mai buna in ale photoshopului sa mi-l faca. Tin sa ii multumesc si ei pe aceasta cale. Stiu ca sunt greu de multumit si ca ti-ai pierdut mult timp pana m-am hotarat eu si nu am mai strambat din nas.

Acum e tarziu. Petrecerea s-a terminat. Pleoapele imi sunt grele. Ma bag in patutul meu sa visez.

Romantism

24/02/2009 10 comentarii

Afirmatia lui thy3f mi-a dat de gandit. Oare sunt o fire romantica? Nu am considerat asta. Sunt indragostita tot timpul de ceva din jurul meu. Sunt indragostita de viata, sunt indragostita de ce e frumos, de ce ma induioseaza, de prietenii mei, de lucrurile neinsemnate care ma fac sa zambesc, de internet, de cuvinte, de muzica,  sunt indragostita de tine, cel care citesti acum pentru ca iti pierzi timpul citind gandurile mele. Sunt indragostita de iubire, de diversitatea sentimentelor si de starea care mi-o induc. Oare asta ma face o romantica?

Romantismul insumeaza mult lucruri. Adesea ma gandeam ca fetele obisnuiesc sa spuna ca vor un barbat romantic. Stiu ele ce cer? Am putea recunoaste romantismul? Cum am reactiona daca am primi poezii de dragoste, serenade? Daca ni s-ar aminti la fiecare pas cat de mult insemnam pentru o alta persoana? Nu ne-am speria de tot ce se intampla? Sigur nu o sa spunem „ha! ma iubeste, ce fraier.” ? Sau „cine are nevoie de poezii si alte dulcegarii, eu vreau rochita aia de la Prada! „. Suntem insensibili, nu mai recunoastem frumosul. Nu ne mai incanta ce ar trebui.

Ma tot seaca si jocurile dintr-o relatie interumana. Imi tot spun, de ce trebuie sa ne jucam de-a indiferenta pentru a face pe cineva sa ne placa? De ce trebuie ca teoria celui de-al 11-lea barbat sa existe? Este stiuta in diverse forme. Ceea ce am eu in minte suna cam asa: Intr-o incapere sunt zece barbati si o femeie. Toti o servesc si se poarta frumos cu ea. Cel de-al 11-lea barbat intra, ii spune „hey. buna.” se intoarce si se baga in vorba cu ceilalti barbati. Acela este barbatul pe care Ea il vrea.

De ce ne atrage ce nu putem avea? De ce, desi nu imi plac jocurile astea pentru ca ne complica prea mult existenta, au efect si asupra mea? De ce preferam minciuna in locul adevarului? Pentru ca este mai frumoasa. Pentru ca nu putem suporta adevarul. Pentru ca suntem prea greu de multumit.

Mi-am dat seama de multe ori de cat de mult se vorbeste si se cauta cat mai multe informatii despre iubire si despre sex. Despre asta vorbesc prietenele mele. Despre asta vorbesc baietii. Asta se cauta pe google. Nu stim sa iubim, hai poate ne ajuta google. Ce trebuie sa fac la prima intalnire, cu ce sa ma imbrac, nu se mai pune problema daca va sarutati de la prima intalnire. Acum se pune intrebarea: „Sa cedez din prima seara?”. Ce gandesc barbatii, ce gandesc fetele, ce vor ele. Baieti stiti de ce nici macar Freud in cei 83 de ani de viata nu a reusit sa raspunda la intrebarea -ce vor femeile?- ? Va zic eu un secret. Nici macar noi nu stim ce vrem. Iar fetelor, nu trebuie sa va bateti capul cu gandirea baietilor. E chiar destul de simplu. Nu sunt o fire asa complicata ca noi. Lor nu le place sa despice firul in patru. Ei nu spun -nu- cand de fapt vor acel ceva. Ei nu vor sa spuna altceva atunci cand spun ceva. Nu umbla cu cliseuri. Ei ne mint pentru ca sunt nevoiti, pentru ca noi nu vrem sa auzim adevarul.

Nu am dispozitia necesara pentru a intra acum in subiectul „razboiul dintre sexe”. Dar totusi acest razboi exista nu din ura ci din prea multa iubire, din dorinta de a ne intelege cat mai bine unii pe altii. Din joaca, din dorinta de a ne face sa ne simtim bine pe noi insine si a da vina una pe altii. Gen „-aha! femeile fac asta. -Da, dar si barbatii fac asta.” Ei cu totii suntem vinovati de ceva, din cauza noastra, din cauza altora. Vorba aia, a gresi este omeneste, totusi a da vina pe altul este si mai omeneste.

Vad ca deja m-am departat de subiect, am parasit incinta. Bun deci romantism. Nu mai inseamna ce insemna candva. Nu mai conteaza la fel de mult. Acum a fi romantic este egal cu a fi porc. Fiecare interpreteaza in felul lui desigur. Nu este usor sa te descurci cu sentimentele. Iubesc oamenii la modul sincer, dar felul nostru de a fi ma face sa ma indepartez, sa imi schimb sentimentele. Am observat ca s-a autoinstalat un antivirus in mine. Resping oamenii de teama de a nu fii ranita. Simt cum ceva se lupta in mine fara a imi cere parerea. Incerc sa caut pe cineva care imi poate intelege luptele interioare. Care ma poate face sa zic „Uite, pune mana. Simti? Asculta. Auzi ? Aici esti tu. Ai reusit sa te instalezi. Esti un virus puternic.”

Nu ma intereseaza ce faci in timpul zilei. Ma intereseaza daca poti visa cu mine. Daca suferi, daca iti urmezi inima, daca incerci sa cauti frumosul. Vreau sa stiu daca poti indura durerea a mea sau a ta. Nu ma intereseaza ce ai studiat, unde si ce profesori ai avut si ce varsta ai. Vreau sa stiu ce te tine in picioare atunci cand totul in jur se prabuseste. Vreau sa stii ca sunt aici draga cititorule. Vreau sa stii ca pot asculta. Vreau sa stiu daca si tu poti face asta.

Toate astea ma fac oare o romantica? Astea fac ca totul sa fie mai usor? Din pacate nu. Pentru ca incerc sa inteleg tot ce se intampla in jurul meu e mai bine? Neah. Ignorantul este cea mai fericita persoana. Poate sunt o fire romantica dar nu caut romantismul in cea mai pura stare a lui. Nu vreau sa fiu umpluta de dulcegarii. Nu vreau un milion de flori. Vreau vorbele potrivite la momentele potrivite. Vreau sa ma joc desi nu imi place jocul in sine. Sunt femeie, si asta ma face dificila. Cu asta am spus totul. Vreau totul si nu vreau nimic.

V-am pupat.