Eu si tu


Ti-a placut aseara? Ti-a placut cum nestiind te cautam printre strazi? Ti-a placut cum tresaream la aparitia oricarei umbre? Ti-a placut cat de confuza eram? Am ajuns in fata portii tale fara vointa mea, fara determinare, fara cunostinta de cauza. Am mers pe poteca aceea pavata pana in fata usii tale care era larg deschisa,  de parca stiai ca o sa vin. Casa era cuprinsa de o lumina calda, difuza. Umbrele se jucau de-a lungul peretilor in functie de cum palpaiau lumanarile care erau rasfirate prin toate camerele. De nicaieri ai aparut in fata usii, mi-ai zambit si mi-ai intins mana. Ochii iti straluceau in timp ce ma priveai, expresia fetei tale facea cat o mie de cuvinte. Te cunosteam, dar parca nu.

Precum o copila curioasa te-am lasat sa imi cuprinzi mana, te-am lasat sa ma inviti inauntru, am inspectat si retinut fiecare detaliu al camerei. M-ai condus pana la canapea si fara cuvinte mi-ai spus sa ma asez. Cumva amandoi stiam ce trebuie sa facem fara sa ne vorbim. Nici macar nu iti stiam vocea, parca tanjeam dupa ea. Parca vroiam sa formam un cliseu si sa imi soptesti nimicuri dulci. Dar noi nu eram un cliseu, nici pe departe. Aveam ceva special al nostru, simteam eu asta. Noi ne cautam unul pe celalalt in intuneric, noi nu lasam cuvintele simple sa ne incurce, noi nu ne lasam condusi de val, noi ne lasam condusi de…noi. Am spus noi? Vroiam sa spun eu si tu. Noi nu eram noi. Eu si tu eram independenti dar totusi atat de dependenti.

Ai aparut cu doua pahare si cu vinul meu preferat. Nu imi aminteam sa iti fi mentionat asta. Nu imi aminteam sa iti fi mentionat nimic. Nu imi aminteam de tine, dar stiam ca am mai fost aici. In locul asta, in timpul asta. Eu si tu. Ai turnat in pahare si ai asteptat sa ridic paharul ca sa putem ciocni. Dupa cateva ore stiu doar ca simteam o usoara, dulce ameteala. Stiu ca dansam in mijlocul casei, lipiti unul de altu, pe jumatate goi. Stiu ca de data asta lasam muzica sa ne conduca. Muzica care mi-a mangaiat urechea toata seara, muzica aia linistitoare care parea ca vine de departe, numai pentru noi. Stiu ca in toiul noptii m-am tarat pana sub asternuturile tale fara pic de constinta.

Imi amintesc ca atunci cand soarele a explodat in camera, atunci cand el a urcat usor-usor in pat pana sub genele mele, atunci cand camera s-a umplut de viata si a incetat sa mai fie pierduta in intuneric, atunci tu erai inca langa mine. Atunci noi am iesit de sub anonimat.

 

Text: My imagination.
Poza: Nikon Coolpix L120.

  1. Cristian
    11/07/2011 la 7:45 pm

    Am fost plecat zilele astea cu treaba si n-am mai apucat sa ma uit pe blogul tau, ma intrebam daca mai scriai pentru ca-mi face placere sa citesc. Ma bucur ca te-ai reapucat sa scrii si inca o data, mi-ai pus un zambet pe fata🙂

  2. 11/07/2011 la 10:39 pm

    Multumesc, chiar ma bucur.😛

  3. dionis
    27/07/2011 la 7:56 am

    bine ai revenit😀 incepusem sa abandonez ideea ca te mai revad …

  4. Cristian
    28/10/2011 la 6:11 pm

    Hey, ce mai faci?

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: