Arhiva

Posts Tagged ‘visare’

Visare


https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2010/02/02-frou_frou-holding_out_for_a_hero-xxl.jpg

 

Ah cum danseaza copacii din fata geamului in bataia vantului. O lumina rosiatica acopera vazduhul. Cat de frumos si infricosator e in acelasi timp. Sunt intr-un film, decorul este pregatit dar nu imi gasesc scriptul. Tocmai am urmarit un happy ending dar oare cum va fi urmatoarea scena? Pe fundal se aude usor o melodie si totul se intampla atat de repede. Pasesc inainte si intind mana dar deodata totul dispare asa ca inchid ochii sa ma linistesc, am auzit ca ajuta. In schimb, cand deschid ochii sunt in mijlocul unei paduri fermecate. Pot zari cateva raze solare printre copaci iar in fata mea este un covor de frunze aramii. Inaintez in speranta ca voi gasi ceva real intr-o lume atat de ireala. Dar oare chiar vreau asta? Totul este atat de linistit, totul pare la locul lui, totul este … perfect. Copacii sunt inalti si voiosi desi isi pierd imbracamintea, frunzele au o forma bine definita lipsite de vreun defect, culoarea este potrivita, soarele patrunde printre crengi exact cat trebuie pentru a creea o lumina induiosatoare. In departare zaresc o poteca serpuita care pare ca duce spre un loc si mai grozav. Nu stiu daca ar trebui sa indraznesc. Dar daca nici aici, atunci unde? Cu pasi marunti merg alene pe poteca aceea. Deschid ochii bine si privesc in jurul meu. Ating fiecare scoarta de copac pentru a fi sigura ca nu este doar un truc al mintii mele. Privesc in urma si totul pare ca se ofileste in urma mea. O fi doar toamna sau sunt eu? Sau poate ca totul este mult mai frumos in fata ochilor mei, dar in spate totul este sumbru. Ridic privirea iar soarele pare a vrea sa dispara. Va fi un asfintit de neuitat, cu siguranta. Alerg. Alerg. Alerg. Se pare ca am ajuns la marginea padurii. Strang in brate un copac. Nu vreau sa ii dau drumu. Aici stiu ca sunt in siguranta, cel putin deocamdata. In fata este doar un deal si soarele. Oh, maretul soare. Vreau sa ii spun la revedere, sa il privesc in toata splendoarea lui, golas. Avansez cativa zeci de metri si ma asez in iarba. Ciudat. Aici totul este verde. Imi strang picioarele la piept si fac ochii mari. Ma simt atat de relaxata si in siguranta. Ma simt in cu totul alta lume. Soarele dispare usor usor in zare dar stiu ca inca ma vegheaza. Toata aceasta frumusete numai pentru un singur om? Ma las pe spate pentru a mai zabovi doar pentru un singur moment. Zaresc in stanga mea o floare. Micuta, gingasa si inocenta cu petalele albe ca zapada. Zambesc si o ating usor cu un deget pe o petala de-a ei fina ca matasea. Ea se apleaca in bataia vantului si imi sopteste ceva …Fericirea nu este o destinatie… Acum pot fi sigura ca visez. Ai vorbit cu mine? Nu existaƒ un moment…Sunt prea imbatata de mirificul peisaj. Cu siguranta suieratul vantului imi starneste imaginatia. Nu exista un punct al fericirii de atins… O lume atat de alambicata. Dar eu sunt aici. O simt. E doar un mod de a trai… Privesc floarea aceea atat de gingasa cum imi zambeste iar eu ii zambesc inapoi. Multumesc. Cu siguranta doar fericirea are loc aici. Regretele si durerea sunt sterse cu buretele. Ma ridic si inspir aerul curat. Fac o pirueta si imi continui drumul. Dar nu am in minte nici o destinatie, ma las purtata de vant. Ma bucur de ceea ce vad si simt. Rostesc in minte cuvintele pline de intelepciune ale gingasei mele. Ah, luna e deja sus pe cer si stelele si-au facut si ele aparitia. Stralucesc, pentru ca asta stiu sa faca cel mai bine, apoi iti spun povesti si stiu sa pastreze secrete. Sunt puternice dar asta nu inseamna ca nu sunt frumoase. Acum mai lipseste sa il gasesc pe Omul-De-Tinichea sau pe Fat-Frumos si cu siguranta voi stii ca fac parte dintr-un basm. Pot fi doar un personaj care crede ca este real. Dar cu toate acestea in jurul meu cine mai are nevoie de altceva? Totusi este tarziu iar eu sunt obosita. Radacina copacului din fata mea imi poate servi drept perna, iarba imi poate fi saltea iar gandurile imi vor tine de cald. Spre doar ca rasaritul sa imi mangaie chipul tot din acest loc magic.

Anunțuri

Amintiri

29/01/2010 2 comentarii

Amintirile sunt niste mici cufere pe care le bagi in pod si le mai revezi la curatenia generala sau atunci cand vii in contact cu obiecte banale care fac parte din viata ta de zi cu zi si in momentul acela mici conexiuni incep sa se creeze si esti sus in pod in fata cufarului. Deodata un cifru iti apare in minte iar cufarul se deschide. E ca o alta lume acolo inauntru. O multitudine de sentimente te invaluie, o pelicula isi face aparitia iar daca te uiti in jur esti iar la 14 ani in rochia ta favorita si retraiesti primul sarut sau la 16 ani cand ti s-a frant prima data inima sau pur si simplu esti in ultima zi de liceu si iti imbratisezi colegii. Unele cufere sunt ingropate undeva in spatele podului sub alte cutii, hartii si panze de paianjen si abia le poti vedea dar desi esti cu ochii inchisi inca poti simti bucuria primei jucarii. Poate ca copiii nu stiu prea multe dar cu siguranta stiu ce e important. Stiai si tu, dar acum esti prea ocupat, stresat si implicat in rutina cotidiana ca sa iti mai aduci aminte. Partea proasta este ca nu avem numai amintiri placute, numai cufere curate, frumoase, pline de flori, bucurie, iubire. Pe unele amintiri le impingi intentionat intr-un colt si speri sa uiti ca mai sunt acolo. Sunt cele acoperite de murdarie, rusine, durere, cele din coltul in care soarele nu ajunge. Dar nu vreau sa le dau frau liber aici. Vreau sa ramana in spate si astazi sa zambesc si sa provoc si altora un zambet cat de mic. Totusi m-am gandit adeseori cum ar fi daca am putea sterge o persoana din mintea noastra. Sa uitam complet ca a fost vreodata implicata in existenta noastra. Desigur motivul pentru care am vrea sa facem lucrul asta, este pentru ca am fost raniti. Dar asta inseamna ca vom sterge toate amintirile cu persoana respectiva fie ele oricat de frumoase. Ai vrea sa pastrezi amintirea cuiva chiar si cu pretul catorva lacrimi in schimbul amintirilor frumoase? M-am gandit ceva vreme la subiectul acesta. Raspunsul meu de acum cred ca ar fi ~nu~. In cazuri extreme, as prefera ca persoana respectiva sa fie eradicata din mintea mea. Poate ca voi avea cateva amintiri frumoase in minus, dar macar vor disparea si cele urate, voi avea linistea mea sufleteasca si timp destul pentru a crea destule amintiri care sa merite mentionate. Ei asta e doar un vis. Sau un cosmar. Intre timp realitatea e singura care ramane si cea pe care o privim in ochi atat cat ne tin puterile.

 

In fata amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului.

 

Dar ceea ce inca sta in puterea noastra este sa zambim, sa strangem cat mai multe amintiri frumoase care le pot acoperi pe cele urate, sa tinem fruntea sus si sa rasfoim paginile trecutului atunci cand viitorul este sumbru.

 

Cei ce mi-au fost vreodata, imi vor fi si in continuare prezenti in amintiri.

Daca as putea fi

23/02/2009 12 comentarii

Am preluat leapsa de la Marylina. Mi-a dat posibilitatea de a visa, m-am conformat, m-am invartit intre posibilitati. Am luat un microscop si mi-am privit dorintele. Am provocat realitatea.

Daca as putea ce as vrea sa fiu?

O floare: nufar
Un anotimp: primavara
O culoare: negru
Un animal: koala
Un obiect vestimentar: o camasa
O piese de mobilier: canapea
O piesa muzicala: The pogues – Love you till the end
Un vers: “Ai sa razi, m-am indragostit.”
Un peisaj: un rasarit de soare
Un obiect: un creion
Un instrument muzical: un pian
Un copac: salcie
Un oras: New York
O persoana publica: Angelina Jolie
O alta persoana apropiata: nu as vrea
O carte: de dragoste
Un fel de mancare: spaghete
Un super erou: Invisible Woman
Un fenomen al naturii: vant
O masina: Toyota Avensis
Un fruct: capsuna
O parte a corpului: buze
Un film: P.S. I love you

Leapsa merge mai departe la hime si alexxutzu.

Categorii:Leapsa Etichete:,