Arhiva

Archive for the ‘Vise, ganduri si secrete’ Category

I’ll be fine…

29/07/2012 9 comentarii

–          I’ll be fine.  Alright? Really everyone. I hope she will be very happy.

–          No, you don’t.

–          No, I don’t. To hell with her! She left me.

 

~ Friends

Categorii:Fun, Quotes Etichete:, ,

Eu si tu

08/07/2011 4 comentarii

Ti-a placut aseara? Ti-a placut cum nestiind te cautam printre strazi? Ti-a placut cum tresaream la aparitia oricarei umbre? Ti-a placut cat de confuza eram? Am ajuns in fata portii tale fara vointa mea, fara determinare, fara cunostinta de cauza. Am mers pe poteca aceea pavata pana in fata usii tale care era larg deschisa,  de parca stiai ca o sa vin. Casa era cuprinsa de o lumina calda, difuza. Umbrele se jucau de-a lungul peretilor in functie de cum palpaiau lumanarile care erau rasfirate prin toate camerele. De nicaieri ai aparut in fata usii, mi-ai zambit si mi-ai intins mana. Ochii iti straluceau in timp ce ma priveai, expresia fetei tale facea cat o mie de cuvinte. Te cunosteam, dar parca nu.

Precum o copila curioasa te-am lasat sa imi cuprinzi mana, te-am lasat sa ma inviti inauntru, am inspectat si retinut fiecare detaliu al camerei. M-ai condus pana la canapea si fara cuvinte mi-ai spus sa ma asez. Cumva amandoi stiam ce trebuie sa facem fara sa ne vorbim. Nici macar nu iti stiam vocea, parca tanjeam dupa ea. Parca vroiam sa formam un cliseu si sa imi soptesti nimicuri dulci. Dar noi nu eram un cliseu, nici pe departe. Aveam ceva special al nostru, simteam eu asta. Noi ne cautam unul pe celalalt in intuneric, noi nu lasam cuvintele simple sa ne incurce, noi nu ne lasam condusi de val, noi ne lasam condusi de…noi. Am spus noi? Vroiam sa spun eu si tu. Noi nu eram noi. Eu si tu eram independenti dar totusi atat de dependenti.

Ai aparut cu doua pahare si cu vinul meu preferat. Nu imi aminteam sa iti fi mentionat asta. Nu imi aminteam sa iti fi mentionat nimic. Nu imi aminteam de tine, dar stiam ca am mai fost aici. In locul asta, in timpul asta. Eu si tu. Ai turnat in pahare si ai asteptat sa ridic paharul ca sa putem ciocni. Dupa cateva ore stiu doar ca simteam o usoara, dulce ameteala. Stiu ca dansam in mijlocul casei, lipiti unul de altu, pe jumatate goi. Stiu ca de data asta lasam muzica sa ne conduca. Muzica care mi-a mangaiat urechea toata seara, muzica aia linistitoare care parea ca vine de departe, numai pentru noi. Stiu ca in toiul noptii m-am tarat pana sub asternuturile tale fara pic de constinta.

Imi amintesc ca atunci cand soarele a explodat in camera, atunci cand el a urcat usor-usor in pat pana sub genele mele, atunci cand camera s-a umplut de viata si a incetat sa mai fie pierduta in intuneric, atunci tu erai inca langa mine. Atunci noi am iesit de sub anonimat.

 

Text: My imagination.
Poza: Nikon Coolpix L120.

8 Martie


La multi ani mie si voua fetelor. Chiar daca e intarziata urarea, ziua inca nu s-a sfarsit. So… o iesire cat mai placuta cu fetele.

8 Martie (in viziunea unui sot)

De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fică,
Ori metamorfozată în soacră mare, mică,
Doresc la fiecare un cer fără de nori,
Lângă acela care v-aduce astăzi flori,

Şi mulţi ani, fericire, căci fără voi n-am şti
Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,
Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii
În fiecare zi, mai des ca pantalonii,

Cum flacăra-i dogoare, şi cât de exaltată
E inima ce-i sare când soacra se arată,
Şi sângele-i cum fierbe, şi tot e numai ape
De-a voastră gură dulce când caută să scape ;

Că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă,
Îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă (?!)
Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,
S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)

Şi cin’ l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă,
Să cadă-n noapte, zi, la altele în mreajă,
Sau cin’ l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,
Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)

Căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă,
I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă
Făcută să apară, în prag, de soare plină,
Chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină,

Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,
Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,
Şi-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul,
Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul,

Prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,
Şi-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie….
Da’ nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar’
Să-nchine, cu băieţii, la cină un pahar,

Fiind ziua când femeia, cât viaţa e de grea,
I-aduce lui aminte, că are-o zi şi ea,
Căci altfel, el confuz, cum e de obicei,
Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei !

Valeriu Cercel

Postata de Anita Solomon pe 360romania.

Ganduri bune


Astazi nu am mai fost egoista. Astazi, dintr-un oarecare motiv am vrut si am putut aprecia.

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2011/02/11-3-rounds-and-a-sound.jpg

Imi amintesc noaptea aceea. Imi amintesc ca era o pana de curent. Imi amintesc cum ai stat langa mine in pat, toata noaptea. Aveam o singura lumanare pe masuta din colt care ma ajuta sa vad franturi din tine. Imi amintesc ca ai vorbit cu mine despre lucruri pe care noi nu le mai vorbisem pana atunci si stiu ca ai tacut atunci cand ai simtit ca am nevoie de asta. Imi amintesc expresia fetei tale atunci cand ti-am spus tot ce am simtit pana in momentul ala si tot ce voi simti de atunci inainte. Ti-am simtit panica dinauntrul tau atunci cand ti-ai dat seama ca esti vinovat de lucruri pe care nu le credeai posibile. Stiu cat de surprins ai fost cand tocmai eu te-am lasat fara cuvinte.

Imi amintesc ca ai incercat sa gasesti o solutie pentru amandoi dar in special pentru mine.  Ai fi crezut ca tocmai eu o sa fac alegerea rationala ? Stiu ca nici nu iti trecea prin minte, stii ca nici mie. Imi amintesc ca m-ai lasat sa te imbratisez pana in ultima clipa. Stiu ca ti-ai dat seama ca imi inabuseam lacrimile, stiu ca observai cum incercam sa le sterg chiar inainte de a cobora pe obraz. Nu ai spus nimic desi cateva dintre ele au reusit sa ajunga pe gatul tau. Stiu ca iti era greu sa ma vezi asa dar stiai ca mie imi e si mai greu sa recunosc. Imi amintesc de ultima ta privire. Imi amintesc ultimele tale cuvinte.  Da, imi amintesc. Da, am apreciat ca mi-ai aratat ca si tu esti speriat…

Cu drag,
Irina

Fifty people – One question

25/02/2011 2 comentarii

New Orleans. 50 de persoane. O singura intrebare. O infinitate de posibilitati.

Vise, ganduri, secrete, temeri, bucurii, aspiratii.

Paint you, paint me

18/02/2011 3 comentarii

Daca as putea te-as picta in sute de culori ca atunci cand ma uit la tine sa  pot simti aceeasi bucurie pe care o simt atunci cand vad un curcubeu dupa o ploaie calda de vara. Te-as face rosu ca sa imi pot aminti de pasiunea pe care o trezeai in mine. Te-as contura alb ca sa imi amintesc de cat de fragil e un ghiocel, cat de fragili suntem noi. Te-as face albastru ca sa trezesc serenitatea din mine pe care o starneste un cer senin. As adauga violet ca sa imi aminteasca de numeroasele rasarituri de soare pe care le-am privit. Te-as face galben ca sa imi aminteasca de chitara aceea a noastra care imi alinta urechea ca si vorbele frumoase.   Te-as stropii cu verde ca sa pot simti iar mirosul ierbii. Te-as face negru ca sa te pot ascunde in noapte.

Viceversa

19/01/2011 Un comentariu

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2011/01/beyonce_-_if_i_were_a_boy.jpg

Sunt mandra sa fiu femeie, nu ma intelegeti gresit. Doar ca, cateodata as vrea ca rolurile sa se inverseze. As mai vrea sa nu mai existe regulile astea nescrise dar impuse de societate. As vrea sa nu mai existe atitudinea asta marsava, pe care nimeni nu o recunoaste dar cumva exista, fata de femei. La unul din articolele mele, nu mai imi amintesc exact care dar in fine, cineva mi-a lasat un comment care suna ceva de genu ~Ai iesi cu un barbat care nu te atrage si fata de care nu ai pic de interes daca s-ar oferi sa iti plateasca el cina? Wtf? Daca sunt femeie asta inseamna ca nu imi pot plati iesirea in oras? Daca sunt femeie, tanara si nelinistita dar totusi femeie, asta inseamna ca depind de un barbat pentru supravietuirea mea? Va zic un mic secret de-al meu. Niciodata, nici macar o singura data, la orice intalnire, orice fel, cu oricine, nu am plecat de acasa fara bani la mine. Sunt in stare sa imi platesc consumatia, a mea si a ta daca e nevoie, chiar daca in majoritatea cazurilor voi baieti va oferiti. Am platit si eu, ati platit si voi. S-a creat un echilibru si imi place sa il pastrez. Deci nu ma luati pe mine cu atitudinea aia misoginistica. M-am saturat sa aud ca toate femeile sunt materialiste. Oh saracutii barbati, peste ce fel de femei trebuie voi sa dati.

De ce –se stie– ca femeile trebuie sa lungeasca perioada catre extaz? De ce nu pot eu sa incerc sa te atrag in patul meu din prima seara si tu sa imi zici Nu inca, vreau sa ajungem sa ne cunoastem mai bine. De ce, daca tu, ca si barbat, reusesti asta cat mai repede esti macho iar noi suntem decat niste curve? Ajung sa fiu de acord cu Teo de la Deko Cafe. El a zis intr-unul din showurile lui ca voi barbatii va simtiti cam prost pentru ca din punct de vedere fizic noi putem face sex continuu. In teorie, desi din cauze circumstantiale sigur ca nu rezistam doua zile. Dar in teorie noi putem, voi aveti nevoie de cateva minute ca sa va reveniti, sa treceti peste ce vi se intampla voua acolo. Asa ca, fiind gelosi v-ati gandit asa: Hai sa le facem pe astea curve, ca sa se simta prost pentru ele pot si noi nu. Ca o mica paranteza, as vrea sa spun, mergeti la showurile celor de la Deko Cafe, merita.

De ce, daca voi nu sunati doua zile inseamna ca manevrati situatia asa cum trebuie, asa cum spun regulile. De ce, daca ea suna in alea doua zile inseamna ca e cam disperata? Sincer, din punctul meu de vedere, nu ma suna. Nu o sa intru in depresie si nu o sa ma bag sub patura sa plang. Nu ma influenteaza cu nimic chestia asta. Nu o sa te sun sa te stresez, pentru ca nu imi prea pasa de micul tau joculet. Singurul lucru pe care reusiti sa il faceti este sa pierdeti niste puncte. Da, e un pic rautacios din partea mea dar fiecare porniti cu un anumit set de puncte. Punctele cu care porniti sunt in raport direct proportional cu impresia pe care mi-o lasati prima oara. De acolo puteti sa castigati sau sa pierdeti puncte.  E destul de clar ce se intampla atunci cand se ajunge la zero puncte. Dar asa cum se intampla si in anumite concursuri, in functie de rapiditatea cu care ai scazut si punctele pe care le-ai castigat de-a lungul timpului, poti primi o runda salvatoare. Poate ca par un pic ipocrita pentru ca am sistemul asta, avand in vedere ca tip in gura mare De ce naiba fac barbatii prostiile astea? Poate ca sunt, dar nici voi nu va schimbati. E metoda mea de a supravietui, de a tine situatia sub un anumit control. Acum nu va ganditi ca tin un carnetel dupa mine si la fiecare lucru gresit mai pun o bila neagra sau tai o liniuta. Este o chestie mentala, o anumita limita pana la care imi permit sa merg. Un moment in care imi zic pana aici merg.

Imi place sa mentin un echilibru in relatiile mele. Consider ca amandoi ar trebui sa facem compromisuri, ca ar trebui sa ne sustinem reciproc. Consider ca amandoi ar trebui sa sunam pentru ca vrem, pentru ca ne e dor, nu pentru ca urmam anumite reguli, un anumit tipar. Sa putem zambi amandoi si sa spunem Te plac fara sa ne gandim ca e prea devreme sa spunem asta sau ca celalalt nu a zis asta inca. Consider ca niciunul dintre noi nu e fraier pentru ca face toate astea. Consider ca amandoi suntem cei mai curajosi pentru ca ne implicam sincer in relatia asta. Dar atunci cand nu ma ajuti sa mentin un echilibru sanatos, atunci cand ma lasi sa dansez singura in relatie, atunci pierzi punctele alea pe care le mentionam mai sus.

Ar mai fi ceva care as dori sa il punctez in articolul asta. Daca tot sunteti barbati, comportati-va ca atare. Daca v-ati dat seama ca nu mai doriti ceva sau mai ales pe cineva in viata voastra, atunci spune-ti asta. Am fost martora si chiar am trecut prin situatii de genul. Mi-am auzit prietenele spunand Nici acum nu m-a sunat porcul. E clar! S-a terminat. Eu am o mare problema cu situatiile de genul asta. Am facut ceva? Esti suparat sau pur si simplu nu iti place tie, atunci fii barbat si spune. Nu lasa situatia asa in speranta ca o sa inteleaga ea mesajul. Nu, nu. Suni si zici care este problema, nu lasi situatia in aer. Sincer, mi se pare de maxim prost gust. In general detest despartirile. Care vin din partea mea, ma refer. Nu imi place privirea din ochii lui atunci cand o spun. Mi se rupe sufletul cand trebuie sa recunosc ca nu ma poate face fericita. Dar o fac. Fata in fata. Nu las situatia in aer, nu las un offline. Sunt femeie cu un gram de testosteron si sunt mai „barbata” ca voi.

Imi plac lucrurile facute in felul meu, dar sunt dispusa sa fac si compromisuri. Sunt o persoana cu care te poti intelege daca porti cateva grame de bun simt dupa tine. Daca ma respecti pe mine si pe tine. Daca esti sincer si open-minded.

Mi se pare ca am insistat mult in ultima perioada pe tema barbati vs femei. Dar ma preseaza gandurile astea, ma lovesc de situatiile astea si parca sper sa se raspandeasca vorbele in tara. Peste munti si prin padure. 😀 As vrea sa se stie ca ne aflam intr-o situatie nu prea placuta pe care o construim noi insine. Ne invartim printr-un balci si sarim dintr-un joc in altul. Si fiecare joc ne seaca cate putin de energie si optimism.

The context is stronger than the concept

15/01/2011 Un comentariu

Le belle et le bad boy

Spune-mi ceva. Sunt eu nebuna pentru ca vreau mai mult?

P.s. Melodia e superba. Iti ajunge pana in adancurile sufletului. Enjoy.

Afraid

27/12/2010 4 comentarii

– Answer me this, why did we brake up?
– You tell me.
– You didn’t say what i wanted to hear.
– Oh, is that it ?
– No, not just that…

I wanted to tell him that I was afraid he could never love me the way I wanted to be loved, I was afraid that maybe he didn’t really have the capacity to love anyone but himself, I was afraid that giving the chance he’d brake my heart again but I cheated and just said …

– I guess I was afraid.

~ Sex and the city

Love is free ?


Este una din noptile acelea tarzii in care nu faci altceva decat sa butonezi telecomanda. Kiss tv – noua melodie a lui Smiley. O mai ascultasem pana acum dar asta seara m-am uitat la titlu si mi-am zis -bullshit- Love is for free?

Nu stiu cum de nu m-a lovit pana acum, poate ca nu eram in dispozitia mea critica. Love is not for free ci iti mananca cele mai multe resurse. Parerea mea sincera este ca platesti cu varf si indesat. Nu se pun la socoteala timpul mancat, munca depusa, luptele interioare si cele exterioare? Toate vorbele frumoase, gesturile si sacrificiile? Toata rabdarea, toanele, defectele pe care trebuie sa inveti sa le iubesti de asemenea?

Da, sigur, se presupune ca merita. Merita o luna, doi ani, cinci. Poate merita pentru tot restul vietii tale daca ai noroc. Dar daca nu merita? Exista si varianta asta. Daca aceasta iubire care in fond este gratis, te consuma prea mult? Sau daca consuma degeaba? Ca si becul meu de pe hol. Daca arde in gol pentru ca nu este nimeni acolo sa beneficieze? Pentru ca evita sau pentru ca nu stie ca este acolo.

Seriously. Love is free ? Free-will poate.

P.s. Imi place de Enrique si Ciara. They are taking back their love. Oameni destepti. Dragostea lor are valoare nu e for free.

Relationships


Relationships don’t work the way they do on television and in the movies. Will they? Won’t they? And then they finally do and they’re happy for ever. Give me a break. Nine out of ten of them end because they weren’t right for each other to begin with and half the ones that get married they get divorce anyway and I’m telling you right now through all this stuff, I have not become a cynic. I haven’t. Yes, I do happen to belive that love is mainly about pushing chocolate-covered candies and you know, in some cultures, a chicken. You can call me a sucker, I don’t care. Because I do belive in it.

Bottom line is couples that are trully right for each other wade through the same crap as anyone else but the big difference is they don’t let it take them down. One of those two people will stand up and fight for that relationship every time, if it’s right and they’re real lucky. One of them will say something.

~ Scrubs

Cupid’s chokehold

28/04/2010 Un comentariu

The perfect declaration:

She’s got a smile that would make the most senile
Annoying old man bite his tongue
I’m not done
She’s got eyes comparable to sunrise
And it doesn’t stop there
Man I swear
She’s got porcelain skin of course she’s a ten
And now she’s even got her own song
But movin’ on
She’s got the cutest laugh I ever heard
And we can be on the phone for three hours
Not sayin’ one word
And I would still cherish every moment
And when I start to build my future she’s the main component
Call it dumb call it luck call it love or whatever you call it but
Everywhere I go I keep her picture in my wallet like here

5 reasons men are scum and women let them get away with it

18/04/2010 5 comentarii

1. They only want one thing, no exceptions.

2. They fall in love with women before they can have that thing and then fall back out once they’ve had it. Whereas women, conversely, fall in love afterwards.

3. They will lie, cheat, steal or murder in order to get that thing. Why am I sugar-coating this? In order to fuck you. And by you I mean women.

4. They freely admit to number one through three and women don’t care.

5. And the final reason men are scum and we let them get away with it is that we can’t live without them.

Categorii:Quotes Etichete:, , , ,

Love…

02/04/2010 3 comentarii

I have found almoast everything ever written about love…to be true.  Shakespeare said „Journeys end in lovers meeting.” What an extraordinary tought. Personally, I have not experienced anything remotely close to that but I’m more than willing to belive Shakespeare had. I supose I think about love more than anyone really should. I’m constantly amazed by its sheer power to alter and define our lives. It was Shakespeare who also said “Love is blind.” Now, that is something I know to be true.

For some, quite inexplicably love fades. For others love is simply lost. But then, of course, love can also be found. Even if just for the night. And then there’s another kind of love. The cruelest kind. The one that almoast kills its victims. It’s called unrequited love. Of that, I am an expert. Most love stories are about people who fall in love with each other. But what about the rest of us? What about our stories? Those of us who fall in love alone. We are the victims of the one-sided affair. We are the cursed of the loved ones. We are the unloved ones. The walking wounded. The handicapped without the advantage of a great parking space.

Yes, you are looking at one such individual. And I have willingly loved that man for over three miserable years. The absolute worst years of my life. The worst Christmases, the worst birthdays. New Year’s Eve brought in by tears and valium. These years that I’ve been in love have been the darkest days of my life all because I’ve been cursed by being in love with a man who does not and will not love me back. Oh God, just the sight of him. Heart pounding, throat thickening, absolutely can’t swallow. All the usual symptoms.

~ The Holyday

Categorii:Quotes Etichete:, , ,

Visare


https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2010/02/02-frou_frou-holding_out_for_a_hero-xxl.jpg

 

Ah cum danseaza copacii din fata geamului in bataia vantului. O lumina rosiatica acopera vazduhul. Cat de frumos si infricosator e in acelasi timp. Sunt intr-un film, decorul este pregatit dar nu imi gasesc scriptul. Tocmai am urmarit un happy ending dar oare cum va fi urmatoarea scena? Pe fundal se aude usor o melodie si totul se intampla atat de repede. Pasesc inainte si intind mana dar deodata totul dispare asa ca inchid ochii sa ma linistesc, am auzit ca ajuta. In schimb, cand deschid ochii sunt in mijlocul unei paduri fermecate. Pot zari cateva raze solare printre copaci iar in fata mea este un covor de frunze aramii. Inaintez in speranta ca voi gasi ceva real intr-o lume atat de ireala. Dar oare chiar vreau asta? Totul este atat de linistit, totul pare la locul lui, totul este … perfect. Copacii sunt inalti si voiosi desi isi pierd imbracamintea, frunzele au o forma bine definita lipsite de vreun defect, culoarea este potrivita, soarele patrunde printre crengi exact cat trebuie pentru a creea o lumina induiosatoare. In departare zaresc o poteca serpuita care pare ca duce spre un loc si mai grozav. Nu stiu daca ar trebui sa indraznesc. Dar daca nici aici, atunci unde? Cu pasi marunti merg alene pe poteca aceea. Deschid ochii bine si privesc in jurul meu. Ating fiecare scoarta de copac pentru a fi sigura ca nu este doar un truc al mintii mele. Privesc in urma si totul pare ca se ofileste in urma mea. O fi doar toamna sau sunt eu? Sau poate ca totul este mult mai frumos in fata ochilor mei, dar in spate totul este sumbru. Ridic privirea iar soarele pare a vrea sa dispara. Va fi un asfintit de neuitat, cu siguranta. Alerg. Alerg. Alerg. Se pare ca am ajuns la marginea padurii. Strang in brate un copac. Nu vreau sa ii dau drumu. Aici stiu ca sunt in siguranta, cel putin deocamdata. In fata este doar un deal si soarele. Oh, maretul soare. Vreau sa ii spun la revedere, sa il privesc in toata splendoarea lui, golas. Avansez cativa zeci de metri si ma asez in iarba. Ciudat. Aici totul este verde. Imi strang picioarele la piept si fac ochii mari. Ma simt atat de relaxata si in siguranta. Ma simt in cu totul alta lume. Soarele dispare usor usor in zare dar stiu ca inca ma vegheaza. Toata aceasta frumusete numai pentru un singur om? Ma las pe spate pentru a mai zabovi doar pentru un singur moment. Zaresc in stanga mea o floare. Micuta, gingasa si inocenta cu petalele albe ca zapada. Zambesc si o ating usor cu un deget pe o petala de-a ei fina ca matasea. Ea se apleaca in bataia vantului si imi sopteste ceva …Fericirea nu este o destinatie… Acum pot fi sigura ca visez. Ai vorbit cu mine? Nu existaƒ un moment…Sunt prea imbatata de mirificul peisaj. Cu siguranta suieratul vantului imi starneste imaginatia. Nu exista un punct al fericirii de atins… O lume atat de alambicata. Dar eu sunt aici. O simt. E doar un mod de a trai… Privesc floarea aceea atat de gingasa cum imi zambeste iar eu ii zambesc inapoi. Multumesc. Cu siguranta doar fericirea are loc aici. Regretele si durerea sunt sterse cu buretele. Ma ridic si inspir aerul curat. Fac o pirueta si imi continui drumul. Dar nu am in minte nici o destinatie, ma las purtata de vant. Ma bucur de ceea ce vad si simt. Rostesc in minte cuvintele pline de intelepciune ale gingasei mele. Ah, luna e deja sus pe cer si stelele si-au facut si ele aparitia. Stralucesc, pentru ca asta stiu sa faca cel mai bine, apoi iti spun povesti si stiu sa pastreze secrete. Sunt puternice dar asta nu inseamna ca nu sunt frumoase. Acum mai lipseste sa il gasesc pe Omul-De-Tinichea sau pe Fat-Frumos si cu siguranta voi stii ca fac parte dintr-un basm. Pot fi doar un personaj care crede ca este real. Dar cu toate acestea in jurul meu cine mai are nevoie de altceva? Totusi este tarziu iar eu sunt obosita. Radacina copacului din fata mea imi poate servi drept perna, iarba imi poate fi saltea iar gandurile imi vor tine de cald. Spre doar ca rasaritul sa imi mangaie chipul tot din acest loc magic.

A game


Let’s play a game. Let’s pretend that you are in a open space that’s filled with absolutly nothing. Just you and your imagination for miles around you. Imagine that you will put there all your hopes and dreams, all the good stuff that happend or that you want  to happen to you. Imagine being there with your loved ones. Or not, the choice is all in your hands. Imagine you being able to do whatever you like. Imagine all of your dreams coming true. Imagine a world full of joy and wonder. Imagine you being able to see all that. Imagine you smiling every second of every single day of your life. Imagine not being able to feel fear or disappointment, not knowing those feelings. You would like that, huh?

It would be cruel of me to suggest to you to look around now so just close your eyes and let your imagination go wild. Play my game. Come into my world.

 

I’ll go first so you won’t be shy. I’m in a field that’s filled with flowers. White tiny flowers and a big tree far ahead of me. And I’m just lying there between the flowers. I’m not feeling any sorrows and I don’t have any bad feelings. I’m just smiling. I’m filled with a lot of great emotions just with the tought that I can see all this beauty. Did I forgot to mention that the sun is shining? And I’m in a little white dress, I traded the black one. There is no one with me there, but I can call anybody, anytime, anyway. I feel peacefull and happy.

Beauty


 

I guess i could be preety pissed off about what happened to me, but it’s hard to stay mad when there’s so much beauty in the world. Sometimes I feel like I’m seeing it all at once and it’s to much. My heart fills up like a baloon that’s about to burst. And then I remember to relax and stop trying to hold on to it. And then it flows trough me like rain and I can’t feel anything but gratitude for every single moment of my stupid little life. You have no ideea what I’m talking about, I’m sure. But don’t worry, you will some day.

 

American beauty ~ 1999

Amintiri

29/01/2010 2 comentarii

Amintirile sunt niste mici cufere pe care le bagi in pod si le mai revezi la curatenia generala sau atunci cand vii in contact cu obiecte banale care fac parte din viata ta de zi cu zi si in momentul acela mici conexiuni incep sa se creeze si esti sus in pod in fata cufarului. Deodata un cifru iti apare in minte iar cufarul se deschide. E ca o alta lume acolo inauntru. O multitudine de sentimente te invaluie, o pelicula isi face aparitia iar daca te uiti in jur esti iar la 14 ani in rochia ta favorita si retraiesti primul sarut sau la 16 ani cand ti s-a frant prima data inima sau pur si simplu esti in ultima zi de liceu si iti imbratisezi colegii. Unele cufere sunt ingropate undeva in spatele podului sub alte cutii, hartii si panze de paianjen si abia le poti vedea dar desi esti cu ochii inchisi inca poti simti bucuria primei jucarii. Poate ca copiii nu stiu prea multe dar cu siguranta stiu ce e important. Stiai si tu, dar acum esti prea ocupat, stresat si implicat in rutina cotidiana ca sa iti mai aduci aminte. Partea proasta este ca nu avem numai amintiri placute, numai cufere curate, frumoase, pline de flori, bucurie, iubire. Pe unele amintiri le impingi intentionat intr-un colt si speri sa uiti ca mai sunt acolo. Sunt cele acoperite de murdarie, rusine, durere, cele din coltul in care soarele nu ajunge. Dar nu vreau sa le dau frau liber aici. Vreau sa ramana in spate si astazi sa zambesc si sa provoc si altora un zambet cat de mic. Totusi m-am gandit adeseori cum ar fi daca am putea sterge o persoana din mintea noastra. Sa uitam complet ca a fost vreodata implicata in existenta noastra. Desigur motivul pentru care am vrea sa facem lucrul asta, este pentru ca am fost raniti. Dar asta inseamna ca vom sterge toate amintirile cu persoana respectiva fie ele oricat de frumoase. Ai vrea sa pastrezi amintirea cuiva chiar si cu pretul catorva lacrimi in schimbul amintirilor frumoase? M-am gandit ceva vreme la subiectul acesta. Raspunsul meu de acum cred ca ar fi ~nu~. In cazuri extreme, as prefera ca persoana respectiva sa fie eradicata din mintea mea. Poate ca voi avea cateva amintiri frumoase in minus, dar macar vor disparea si cele urate, voi avea linistea mea sufleteasca si timp destul pentru a crea destule amintiri care sa merite mentionate. Ei asta e doar un vis. Sau un cosmar. Intre timp realitatea e singura care ramane si cea pe care o privim in ochi atat cat ne tin puterile.

 

In fata amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului.

 

Dar ceea ce inca sta in puterea noastra este sa zambim, sa strangem cat mai multe amintiri frumoase care le pot acoperi pe cele urate, sa tinem fruntea sus si sa rasfoim paginile trecutului atunci cand viitorul este sumbru.

 

Cei ce mi-au fost vreodata, imi vor fi si in continuare prezenti in amintiri.

Inventia minciunii


Am vazut acum putin timp filmul Inventia minciunii. Pentru cei ce nu l-au vazut, in film este descrisa o lume in care minciuna nu are loc. Nu numai ca nimeni nu spune nici o minciuna, dar nici macar nu se abtin in a-si exprima parerea oricat de rautacioasa ar fi. Crudul adevar oferit pe tava chiar daca nimeni nu il cere. La un moment dat actorul nostru principal reuseste sa spuna o minciuna, nici el nestiind cum a facut asta. Viata lui se schimba din acel moment dar in acelasi timp incearca sa imbunatateasca si viata celor din jurul lui. Minte pentru a avansa la locul de munca, minte pentru a face rost de bani, minte pentru a atrage femeile. In fine, minte la fel de bine si in toate situatiile in care o facem si noi azi. Nimeni nu avea nici un dubiu in privinta lui pentru ca evident, toata lumea spunea adevarul. Cineva mi-a spus astazi „trebuie sa intelegi de ce minte un om”. Ei bine, eu inteleg necesitatea unei minciuni in general. Stiu ca toti mintim, ca doar si eu o fac. As fi ipocrita sa zic ca nu. Stiu ca nu putem suporta adevarul cateodata sau ca o simpla minciuna ne scoate dintr-o situatie de cacat. Dar nu inteleg minciunile introduse inutil in anumite situatii. Sa minti doar de amorul artei. Sa te ascunzi in spatele unui paravan, sa te joci de-a v-ati ascunselea in spatele minciunilor. Sa pretinzi ca esti altcineva decat esti doar pentru a crea o anumita impresie in fata cuiva. Daca iti e rusine cu cine esti, atunci schimba-te nu minti. Iar cand nu este vorba de rusine unii oameni mint pentru ca sunt egoisti, doar pentru a obtine ceva iar la sfarsit isi arata adevarata fata. Nu stiu daca mi-as dori o lume fara minciuni, ar fi dificil sa auzi numai adevarul constant. Adevarul doare mai ales cand nu il ceri. Cand nu te astepti la anumite situatii e dificil atunci cand chiar te confrunti cu ele. Este mult mai usor sa faci fata unor situatii in fata carora te-ai pregatit. As vrea sa avem dreptul la cateva minciuni inocente de genul: Am intarziat la munca pentru ca traficul a fost infernal, nu – am adormit abia spre dimineata pentru ca am stat pana tarziu in oras sau esti frumoasa in seara asta, nu – ai avut zile mai bune. Minciunele de genul asta sunt bine venite si ne salveaza cateodata. Dar minciunile care ne frang inima si alaturi de care traim zi de zi nu sunt bine venite. As vrea ca o particica din creierul nostru sa nu ne permita sa spunem minciuni de gradul trei. As vrea ca totul sa fie mai usor si sa nu ne mai jucam atunci cand nu este necesar. As vrea sa nu privesc in urma si sa ma intreb peste cate minciuni am dat si nici macar nu am realizat. As vrea sa stiu daca de fiecare data a fost vorba de lipsa increderii sau evitarea unei confruntari sau pur si simplu dorinta de a rani in final. As vrea sa stiu motivul pentru fiecare in parte si sa nu dau peste eschivari. Ma pasioneaza firea umana, psihologia, toate caile intortocheate din mintea unui om si imi dau de gandit de multe ori. Sunt o fire foarte curioasa si merg pana la sfarsitul potecilor incalcite din lumea asta pentru a-mi afla raspunsul. Cateodata dau peste o infundatura, altadata peste o comoara iar din cand in cand vad o scena care ma face sa imi acopar ochii si sa ma intreb de ce? De ce imi faci mie asta? De ce iti faci tie asta? In principiu, de ce ne faci noua asta? Nu ar fi mai usor daca am spune de la bun inceput ce vrem, ce simtim, unde vrem sa ajungem decat sa jucam leapsa? Presupun ca ar fi, dar unii obtin o placere morbida din jocurile astea. Vor sa iasa invingatori prin orice cale nu conteaza ce lasa in urma. Intre timp se pare ca nu s-a inventat un detector de minciuni asemenea unui radar pe care il pot agata la chei asa ca va trebui sa ma intorc acolo, afara si sa infrunt minciuna si adevarul. Nu imi voi uita bunul simt acasa si nici instinctul.

~ Well, good luck to me !

2010

13/01/2010 5 comentarii

La un moment dat un om se intalneste pe strada cu vecinul sau
care se afla pe o banca cu cainele sau.
Cainele statea jos neclintit, insa se vedea ca sufera.
Omul il intreaba pe stapanul cainelui:
Nu te supara, dar ce s-a intamplat cu cainele tau?
La care vecinul ii spune: Pai sta pe un cui.
Stupefiat omul ii spune:
Pai si atunci de ce nu se misca, de ce nu se ridica?
La care vecinul sau ii spune:
Pentru ca nu-l doare suficient de tare.

Daca nici inceputul anului nu este momentul oportun pentru schimbari, atunci cand mai este? De la sfarsitul anului trecut pana azi m-am tot gandit si razgandit. Am analizat si am identificat pentru a suta oara problemele mele. Nu vorbesc de probleme de genul „nu am bani”, ci de problemele comportamentului meu. Felul meu naiv si slab de a fi. Ma tem in permanenta iar asta ma paralizeaza atunci cand nu trebuie. S-au strans multe temeri care m-au dat peste cap, m-au facut sa gresesc si mai ales sa imi fac rau singura. Pot spune ca am stat destul pe cui si acum ma doare suficient de tare.

Imi este frica. Imi e  frica sa iau o decizie fara sa ma gandesc de o mie de ori la toate scenariile posibile. Imi e frica de consecinte. Imi e frica sa vorbesc in public. Imi e frica ca mi se va pune o intrebare la care nu voi stii sa raspund. Imi e frica ca voi fi pusa intr-o situatie penibila. Imi e frica de necunoscut. Imi e frica ca voi repeta aceleasi greseli din trecut. Imi e frica ca nu voi face alegerile potrivite. Imi e frica ca am ratat ocazii pe care nu le voi mai avea.

Cauza tuturor temerilor mele este lipsa mea de incredere in mine. Am inceput cu mine si am continuat cu cei din jur iar astazi observ ca nu mai pot crede pe nimeni, nici macar pe mine cand imi spun ca totul se va schimba. Imi e frica de schimbare pentru ca nu stiu la ce ma pot astepta si nu stiu daca pot duce asta la capat.

Abia acum, la trecerea dintre ani am avut o trezire la realitate. Mi-am facut iarasi rau. Pentru ca am mai crezut inca o data. Si pentru ca m-am mintit singura si mi-am spus ca totul va fi bine. Nu e bine, niciodata nu a fost. A fost ultima oara cand o sa imi mai pierd capul. Am fost iarasi victima iar acum sunt iarasi confuza si indurerata. De fapt, am fost confuza mult timp iar acum pentru prima data am impresia ca vad lucrurile mai clar.

Trebuie sa incetez sa ii pun pe ceilalti in fata mea. Sa respir adanc si sa spun ceea ce cred cu adevarat. Sa nu ma mai gandesc de o mie de ori inainte de a face sau spune ceva, pentru ca stric tot farmecul si spontaneitatea. Trebuie sa nu ma mai critic atat de mult si sa accept ca nu sunt perfecta. Trebuie sa ma ocup intensiv de mine si sa nu mai imi pese atat de mult de ceilalti din jurul meu. Neaparat.

Trebuie sa ma tin de cuvant cand spun ca voi rezolva toate astea. De data asta nu voi mai scapa asa usor. Nu mai copiez ca in liceu si sper ca totul va fi bine. De data asta totul nu va fi bine decat daca il fac singura sa fie bine. E cu adevarat greu dar trebuie sa incep de undeva. Am trecut peste momentul in care eram furioasa pe mine, pe ceilalti. Sunt linistita acum si toate gandurile sunt mai organizate. Parca stiu mai bine ce vreau acum. Si voi incerca.

Trebuie sa incerc sa fiu mai spontana si sa nu imi mai fac atatea griji. Trebuie sa pot recunoaste ca sunt un simplu om si nu le pot face pe toate desi mi-ar placea. Trebuie sa stau dreapta si sa imi recunosc greseala. Trebuie sa fiu in stare sa suport consecintele. Trebuie sa fiu in stare sa pot rade de propriile mele gafe. Trebuie sa incetez sa te mai cred si sa incep sa ii cred pe oamenii care merita cu adevarat. Trebuie sa incetez sa ma subapreciez. Trebuie sa incetez sa ma gandesc la parerea altora. Si cu siguranta nu trebuie sa imi fie frica sa fac ceea ce imi place cu adevarat.

Am un obicei tare ciudat. In medie, un om normal cand vrea sa dea un telefon formeaza si asteapta ca la capatul firului cineva sa raspunda. Cat dureaza asta? Cateva secunde. Eu in schimb cand trebuie sa fac asta ma pregatesc cel putin 10 minute. Imi fac o lista in cap cu tot ce vreau sa spun, tot ce mi s-ar putea spune, tot ce m-ar putea intreba tocmai ca sa nu ajung intr-o situatie jenanta. E cu adevarat frustrant. Ma enervez pe mine insami pentru ca ma chinui singura degeaba. Ma simt de parca plec in razboi de fiecare data asa ca de obicei rog pe altcineva sa se ocupe de telefoane. E total stupid si ma urasc pentru asta.

Astazi a venit mama acasa si a spus ca trebuie sa sunam la Vodafone sa rezolvam niste chestii. Mi-am zis daca tot vreau sa fac treaba asta cu adevarat, atunci nu e moment mai bun decat prezentul. Nu va iesi nimic productiv daca aman. Asa ca „Maxim, am spus !”. Am ridicat telefonul si am ascultat cu atentie robotul pentru a nu avea timp sa imi construiesc scenarii in minte. Si am luat totul exact asa cum a venit. Nu m-am balbait, am zambit pe toata perioada apelului, am aflat tot ce am vrut si am incheiat totul fara nici o problema. A fost asa revigorant sa nu mai trebuiasca sa ma eschivez si sa ma chinui singura.

Si faptul ca postez articolul asta e un lucru mare. Pun degetul pe problema si recunosc ca am gresit. Admit faptul ca trebuie si vreau sa ma schimb. Recunosc ca sunt slaba dar sunt dispusa in sfarsit sa fac ceva in privinta asta. Incerc sa nu rosesc si sa imi bag capul in pamant.

Pana la urmatoare sesiune sper sa pot spune ca exista schimbari. Iar anul viitor pe vremea asta sper ca voi citi articolul asta si voi rade. Voi puncta pe blog de-a lungul timpului cum pot mai bine noul meu drum. Sa pot vedea mai bine mersul treburilor.  Si imi promit ca de data asta nu sunt numai vorbe, ci vor fi si fapte. Serios, nu e un cliseu. Deci asta e primul lucru de pe lista mea de „to do” pe anul 2010 pe care cu siguranta il voi nota ca si facut.