Arhiva

Archive for Ianuarie 2010

Stire de ultima ora


Potrivit site-ului Descopera, aparent Hitler era ipohondru si dependent de sex. Cand am vazut articolul in mintea mea era : Bine. Si care barbat nu e? Vreti sa va explic fenomenul? Sunteti ipohondri pentru ca aveti o mancarime constanta in pantaloni si dependenti de sex pentru ca trebuie sa va potoliti mancarimea cumva, nu? Cred ca tocmai am pornit un alt razboi…

Inca se citeste nelinistea pe fata lui, nu?

The number 23


Tocmai am terminat de vizionat filmul The number 23. Un film obsesiv despre obsesie. Mi s-a parut genial si il recomand cu multa caldura mai ales fanilor Jim Carrey. El avand un rol cu totul deosebit decat cele de pana acum. A fost si alegerea perfecta pentru rolul din acest film pentru ca din cate am inteles chiar si in viata reala Jim este obsedat de acest numar. Adevarul este ca atunci cand cauti ceva cu destula desavarsire il gasesti. Daca calculezi si permutezi cifrele intr-un final vei gasi rezultatul pe care il cauti. E usor sa alegi numai cifrele care te intereseaza. Nu cred ca este vorba de coincidenta, nici misticism ci pur si simplu determinare si paranoia. Spre exemplu eu sunt nascuta pe 21 noiembrie. 21 + 1 + 1 = 23. Sau 2 + 1 + 1 + 1 = 5 care este format din 2 +3. Daca as calcula 21 +11 = 32 atunci am avea 23 inversat. Daca as lua si anul de nastere in considerare si as calcula fiecare cifra una cate una, calculele insumeaza iarasi 32. Da, poate ca e o coincidenta dar asta nu inseamna ca sunt urmarita de vreun fel de blestem sau mantuire. ~ Sau cine stie? In principiu numarul 23 este prezent in viata noastra dar de asemenea si numarul 1 si poate 52. Nu inseamna nimic.  Daca vreti putem spune ca de fiecare numar sunt atasate anumite intelesuri. Dar este doar un numar ca oricare altul. Cifrele, literele, numerele, cuvintele sunt prezente in viata noastra. In fine, nu stiu pentru cine si de ce ma cert. Eu vroiam decat sa recomand filmul dar mai degraba m-a recomandat el pe mine. Se pare ca obsesia se transmite vizual. In continuare, am gasit pe cinemagia 23 de enigme ale numarului 23.

1.Fiecare parinte contribuie cu 23 de cromozomi la ADN-ul unui copil.
2.Dureaza 23 de secunde ca sangele sa circule prin intreg corpul.
3.La oameni, al 23-lea cromozom determina genul.
4.Sunt 23 de litere in alfabetul latin.
5.Iulius Cezar a fost injunghiat de 23 de ori atunci cand a fost asasinat.
6.Axa Pamantului este inclinata la 23,5 grade.
7.Cavalerii templieri a avut 23 de Comandanti Supremi.
8.William Shakespeare s-a nascut pe 23 aprilie 1564.
9.William Shakespeare a murit pe 23 aprilie 1616.
10.Calendarele egiptene si sumeriene incep pe 23 iulie.
11.Titanicul s-a scufundat pe 15 aprilie 1912 (4+1+5+1+9+1+2=23).
12.Maiasii credeau ca lumea se va sfarsi pe 21 decembrie 2012 (20+1+2=23).
13.Compania de productie a lui Jim Carrey este JC 23 Entertainment.
14.John Dillinger a jefuit 26 de banci dar numai 23 pentru bani.
15.Distanta din centrul lui Marte pana la luna sa cea mai apropiata este de 23,500 km.
16.230 de oameni au murit in zborul TWA 800.
17.Kurt Cobain s-a nascut in 1967: 1+9+6+7=23
18.Kurt Cobain a murit in 1994: 1+9+9+4=23.
19.Filmarile la Numarul 23 au inceput pe 23 ianuarie 2006.
20.Literele din Joel Schumacher si Jim Carrey insumeaza 23.
21.Literele din Virginia Madsen si Jim Carrey insumeaza 23.
22.Charles Manson s-a nascut pe 12 noiembrie (11+12=23)
23.Lansarea Numarului 23 in cinematografe a fost pe 23 februarie 2007.

Amintiri

29/01/2010 2 comentarii

Amintirile sunt niste mici cufere pe care le bagi in pod si le mai revezi la curatenia generala sau atunci cand vii in contact cu obiecte banale care fac parte din viata ta de zi cu zi si in momentul acela mici conexiuni incep sa se creeze si esti sus in pod in fata cufarului. Deodata un cifru iti apare in minte iar cufarul se deschide. E ca o alta lume acolo inauntru. O multitudine de sentimente te invaluie, o pelicula isi face aparitia iar daca te uiti in jur esti iar la 14 ani in rochia ta favorita si retraiesti primul sarut sau la 16 ani cand ti s-a frant prima data inima sau pur si simplu esti in ultima zi de liceu si iti imbratisezi colegii. Unele cufere sunt ingropate undeva in spatele podului sub alte cutii, hartii si panze de paianjen si abia le poti vedea dar desi esti cu ochii inchisi inca poti simti bucuria primei jucarii. Poate ca copiii nu stiu prea multe dar cu siguranta stiu ce e important. Stiai si tu, dar acum esti prea ocupat, stresat si implicat in rutina cotidiana ca sa iti mai aduci aminte. Partea proasta este ca nu avem numai amintiri placute, numai cufere curate, frumoase, pline de flori, bucurie, iubire. Pe unele amintiri le impingi intentionat intr-un colt si speri sa uiti ca mai sunt acolo. Sunt cele acoperite de murdarie, rusine, durere, cele din coltul in care soarele nu ajunge. Dar nu vreau sa le dau frau liber aici. Vreau sa ramana in spate si astazi sa zambesc si sa provoc si altora un zambet cat de mic. Totusi m-am gandit adeseori cum ar fi daca am putea sterge o persoana din mintea noastra. Sa uitam complet ca a fost vreodata implicata in existenta noastra. Desigur motivul pentru care am vrea sa facem lucrul asta, este pentru ca am fost raniti. Dar asta inseamna ca vom sterge toate amintirile cu persoana respectiva fie ele oricat de frumoase. Ai vrea sa pastrezi amintirea cuiva chiar si cu pretul catorva lacrimi in schimbul amintirilor frumoase? M-am gandit ceva vreme la subiectul acesta. Raspunsul meu de acum cred ca ar fi ~nu~. In cazuri extreme, as prefera ca persoana respectiva sa fie eradicata din mintea mea. Poate ca voi avea cateva amintiri frumoase in minus, dar macar vor disparea si cele urate, voi avea linistea mea sufleteasca si timp destul pentru a crea destule amintiri care sa merite mentionate. Ei asta e doar un vis. Sau un cosmar. Intre timp realitatea e singura care ramane si cea pe care o privim in ochi atat cat ne tin puterile.

 

In fata amintirilor suntem egali cu zeii. Nici ei nu le mai pot schimba. Ceea ce s-a intamplat nu mai sta in puterea lor si nici a destinului.

 

Dar ceea ce inca sta in puterea noastra este sa zambim, sa strangem cat mai multe amintiri frumoase care le pot acoperi pe cele urate, sa tinem fruntea sus si sa rasfoim paginile trecutului atunci cand viitorul este sumbru.

 

Cei ce mi-au fost vreodata, imi vor fi si in continuare prezenti in amintiri.

Inventia minciunii


Am vazut acum putin timp filmul Inventia minciunii. Pentru cei ce nu l-au vazut, in film este descrisa o lume in care minciuna nu are loc. Nu numai ca nimeni nu spune nici o minciuna, dar nici macar nu se abtin in a-si exprima parerea oricat de rautacioasa ar fi. Crudul adevar oferit pe tava chiar daca nimeni nu il cere. La un moment dat actorul nostru principal reuseste sa spuna o minciuna, nici el nestiind cum a facut asta. Viata lui se schimba din acel moment dar in acelasi timp incearca sa imbunatateasca si viata celor din jurul lui. Minte pentru a avansa la locul de munca, minte pentru a face rost de bani, minte pentru a atrage femeile. In fine, minte la fel de bine si in toate situatiile in care o facem si noi azi. Nimeni nu avea nici un dubiu in privinta lui pentru ca evident, toata lumea spunea adevarul. Cineva mi-a spus astazi „trebuie sa intelegi de ce minte un om”. Ei bine, eu inteleg necesitatea unei minciuni in general. Stiu ca toti mintim, ca doar si eu o fac. As fi ipocrita sa zic ca nu. Stiu ca nu putem suporta adevarul cateodata sau ca o simpla minciuna ne scoate dintr-o situatie de cacat. Dar nu inteleg minciunile introduse inutil in anumite situatii. Sa minti doar de amorul artei. Sa te ascunzi in spatele unui paravan, sa te joci de-a v-ati ascunselea in spatele minciunilor. Sa pretinzi ca esti altcineva decat esti doar pentru a crea o anumita impresie in fata cuiva. Daca iti e rusine cu cine esti, atunci schimba-te nu minti. Iar cand nu este vorba de rusine unii oameni mint pentru ca sunt egoisti, doar pentru a obtine ceva iar la sfarsit isi arata adevarata fata. Nu stiu daca mi-as dori o lume fara minciuni, ar fi dificil sa auzi numai adevarul constant. Adevarul doare mai ales cand nu il ceri. Cand nu te astepti la anumite situatii e dificil atunci cand chiar te confrunti cu ele. Este mult mai usor sa faci fata unor situatii in fata carora te-ai pregatit. As vrea sa avem dreptul la cateva minciuni inocente de genul: Am intarziat la munca pentru ca traficul a fost infernal, nu – am adormit abia spre dimineata pentru ca am stat pana tarziu in oras sau esti frumoasa in seara asta, nu – ai avut zile mai bune. Minciunele de genul asta sunt bine venite si ne salveaza cateodata. Dar minciunile care ne frang inima si alaturi de care traim zi de zi nu sunt bine venite. As vrea ca o particica din creierul nostru sa nu ne permita sa spunem minciuni de gradul trei. As vrea ca totul sa fie mai usor si sa nu ne mai jucam atunci cand nu este necesar. As vrea sa nu privesc in urma si sa ma intreb peste cate minciuni am dat si nici macar nu am realizat. As vrea sa stiu daca de fiecare data a fost vorba de lipsa increderii sau evitarea unei confruntari sau pur si simplu dorinta de a rani in final. As vrea sa stiu motivul pentru fiecare in parte si sa nu dau peste eschivari. Ma pasioneaza firea umana, psihologia, toate caile intortocheate din mintea unui om si imi dau de gandit de multe ori. Sunt o fire foarte curioasa si merg pana la sfarsitul potecilor incalcite din lumea asta pentru a-mi afla raspunsul. Cateodata dau peste o infundatura, altadata peste o comoara iar din cand in cand vad o scena care ma face sa imi acopar ochii si sa ma intreb de ce? De ce imi faci mie asta? De ce iti faci tie asta? In principiu, de ce ne faci noua asta? Nu ar fi mai usor daca am spune de la bun inceput ce vrem, ce simtim, unde vrem sa ajungem decat sa jucam leapsa? Presupun ca ar fi, dar unii obtin o placere morbida din jocurile astea. Vor sa iasa invingatori prin orice cale nu conteaza ce lasa in urma. Intre timp se pare ca nu s-a inventat un detector de minciuni asemenea unui radar pe care il pot agata la chei asa ca va trebui sa ma intorc acolo, afara si sa infrunt minciuna si adevarul. Nu imi voi uita bunul simt acasa si nici instinctul.

~ Well, good luck to me !

Premiu


Dupa ce intri in blogosfera si incepi sa aberezi, sa povestesti, sa iti dai cu parerea, vine un anumit moment cand un alt blogger vede un anumit potential in scriiturile tale, in cazul meu acesta fiind Semafor care mi-a facut placuta surpriza sa imi acorde un premiu. Superior Scribbler Award. Pe aceasta cale vreau sa ii multumesc pentru acest premiu si pentru timpul pierdut pe umilul meu blog.

Si ca sa respect regulile care insotesc acest premiu, trimit la randul meu catre alti bloggeri aceasta apreciere. Acestia fiind Marylina pentru felul ei inteligent si amuzant de a scrie si pentru iubirea sa fata de cuvinte, Cristian Lisandru si Dioscoride pentru imaginatia si iubirea pe care o depun pentru fiecare articol in parte, Invizibilul3 pentru ca nu a uitat cum e sa fi copil si pentru ca este mereu in cautarea sufletului pereche. Mai sunt cateva reguli atasate de acest premiu, asa ca le prezint in continuare pentru cei ce trebuie sa il preia:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;
2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge link catre acest post care ne explica ce este cu premiul;
4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acel post si sa isi adauge numele la Mr. Linky List
5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

P.s. Nu am uitat sa numar, stiu ca am trisat putin si am numit numai patru bloggeri dar din micutul meu blogroll, acestia cred ca sunt niste scriitori speciali.

Ei doi

23/01/2010 1 comentariu

El statea pe scaunul din coltul camerei, cu o tigara in mana si o privea cu coada ochiului. Ea se fataia prin camera in rochita ei rosie, scurta si vaporoasa. Nu ii statea stransa pe corp dar in lumina care intra pe micutul geam, i se intrezarea silueta. Se uita la talia ei de viespe de unde o apuca cateodata si o ridica in aer atunci cand ea vroia sa zboare. Mainile ei micute si fine. Cu mainile acelea se agata de gatul lui si se uita in ochii lui albastri. Buzele ei care pana nu demult il sarutau in fiecare secunda a fiecarei zile. Ochii ei caprui, care sclipeau de fericire de fiecare data cand era in preajma lui, acum lacrimeaza. Nimeni nu zice nimic. Tacerea domina incaperea si nici macar vantul nu isi mai facea loc printre perdele.

Si acum imi amintesc ziua in care am cunoscut-o. Era o seara de vara si ploua mai puternic ca niciodata. Era uda din cap pana in picioare dar nu se grabea niciunde. Mergea alene prin ploaie. Culmea era ca zambea. Eu cu Bogdan eram in masina si o priveam cum se indreapta spre noi. Se urca in spate si saluta. Se uita la mine si zambeste. De atunci i-am observat scanteia aceea din ochi. Ochii aceia care reflectau inocenta si perversitate in acelasi timp. Cine ar fi crezut ca tocmai noi doi vom ajunge impreuna? Cine ar fi crezut ca apoi tocmai eu voi ajunge sa te ranesc?

Iesind din starea lui de visare observa cum ea isi strange toate lucrusoarele care pareau ca fac parte din decorul obisnuit si care nu vor pleca niciodata de la locul lor. Nu era imaginea pe care vroia sa o vada asa ca isi face curaj si rupe tacerea.

– Nu ai de gand sa spui nimic? Pleci pur si simplu?
– Nu cred ca e ceva de spus in situatia asta. Cred ca este evident ce trebuie sa facem.
– Nu crezi ca am putea…
– Nu, nu cred. Tu ai luat o decizie iar eu am luat-o pe a mea.

Cu doar o seara in urma se cocoloseau cu iubire. Fiecare clipa era plina de atata pasiune incat puteai crede ca lumea se sfarseste in cateva secunde. Erau in lumea lor si era bine. Erau copii, erau adulti, erau in celalalt capat al lumii. Erau oriunde vroiau sa fie. Totul incepea cu un contact vizual si un zambet. De acolo inainte fiecare seara era un mister. Un vis. Nu ai fi putut crede ca se va intampla ceva gresit. S-au jucat in pat, acolo unde totul incepea. Se gadilau si se tachinau asupra posesiei paturii. Ajungeau sa se alerge prin camera aceea micuta iar in final ajungeau amandoi pe podea razand in hohote. Apoi in miezul noptii intrau in bucatarie si isi pregateau de mancare. Erau in propriul lor restaurant. Iar fiecare dintre ei era criticul celuilalt. Se asezau la masuta aceea atat de mica din mijlocul camerei si se hraneau unul pe celalalt. Apoi printre rasete, mangaieri si saruturi se tarau pana in pat. Jocul incepea iar, pana cand adormeau imbratisati. Iar acum, pare ca nimic nu a existat. Toata iubirea a disparut iar pasiunea a fost transmisa in ura. Ea acum era in fata usii cu un rucsac plin de amintiri. El era deja in picioare in mijlocul camerei si o privea pentru ca stia ca asta va fi ultima data cand o va mai vedea.

– Stii ceva? Meriti pe cineva care sa te iubeasca. Cineva care sa te stranga in brate de cate ori ai nevoie. Cineva care te va trezi cu saruturi. Cineva care va fi langa tine de cate ori vei avea nevoie. Cineva care iti va intelege tacerea si iti va pretui fiecare cuvant. Cineva care iti va face declaratii de dragoste si va da tot ce e mai bun din el pentru tine. Imi pare rau Irina, desi stiu ca acum nu mai conteaza. Ea zambi cu ochii inlacrimati si inchise usa. Mai privi o data in urma si cobora scarile. Ramase cu o farama de speranta in suflet desi stia in adancul ei ca nu merita. Stia ca de acum inainte nimic nu va mai fi usor si ca pasiunea din ochii ei si iubirea fata de tot ce o inconjoara s-a stins.

Publicitate


Reclama este foarte importanta in promovarea unui produs. Tinta este o reclama cat mai buna, care nu va fi uitata, care va transmite mesajul dorit si care va atrage cat mai multi consumatori. Rar avem parte de reclame care nu ne dispar de pe retina cu una cu doua. Dar am descoperit una dintre cele mai ingenioase si amuzante reclame. Nu ma mai pot satura de ea. Cel mai dragut, curajos, pofticios si puternic soricel. Dar asta numai datorita branzeturilor Nolan.