Arhiva

Posts Tagged ‘relatie’

Ei doi

23/01/2010 1 comentariu

El statea pe scaunul din coltul camerei, cu o tigara in mana si o privea cu coada ochiului. Ea se fataia prin camera in rochita ei rosie, scurta si vaporoasa. Nu ii statea stransa pe corp dar in lumina care intra pe micutul geam, i se intrezarea silueta. Se uita la talia ei de viespe de unde o apuca cateodata si o ridica in aer atunci cand ea vroia sa zboare. Mainile ei micute si fine. Cu mainile acelea se agata de gatul lui si se uita in ochii lui albastri. Buzele ei care pana nu demult il sarutau in fiecare secunda a fiecarei zile. Ochii ei caprui, care sclipeau de fericire de fiecare data cand era in preajma lui, acum lacrimeaza. Nimeni nu zice nimic. Tacerea domina incaperea si nici macar vantul nu isi mai facea loc printre perdele.

Si acum imi amintesc ziua in care am cunoscut-o. Era o seara de vara si ploua mai puternic ca niciodata. Era uda din cap pana in picioare dar nu se grabea niciunde. Mergea alene prin ploaie. Culmea era ca zambea. Eu cu Bogdan eram in masina si o priveam cum se indreapta spre noi. Se urca in spate si saluta. Se uita la mine si zambeste. De atunci i-am observat scanteia aceea din ochi. Ochii aceia care reflectau inocenta si perversitate in acelasi timp. Cine ar fi crezut ca tocmai noi doi vom ajunge impreuna? Cine ar fi crezut ca apoi tocmai eu voi ajunge sa te ranesc?

Iesind din starea lui de visare observa cum ea isi strange toate lucrusoarele care pareau ca fac parte din decorul obisnuit si care nu vor pleca niciodata de la locul lor. Nu era imaginea pe care vroia sa o vada asa ca isi face curaj si rupe tacerea.

– Nu ai de gand sa spui nimic? Pleci pur si simplu?
– Nu cred ca e ceva de spus in situatia asta. Cred ca este evident ce trebuie sa facem.
– Nu crezi ca am putea…
– Nu, nu cred. Tu ai luat o decizie iar eu am luat-o pe a mea.

Cu doar o seara in urma se cocoloseau cu iubire. Fiecare clipa era plina de atata pasiune incat puteai crede ca lumea se sfarseste in cateva secunde. Erau in lumea lor si era bine. Erau copii, erau adulti, erau in celalalt capat al lumii. Erau oriunde vroiau sa fie. Totul incepea cu un contact vizual si un zambet. De acolo inainte fiecare seara era un mister. Un vis. Nu ai fi putut crede ca se va intampla ceva gresit. S-au jucat in pat, acolo unde totul incepea. Se gadilau si se tachinau asupra posesiei paturii. Ajungeau sa se alerge prin camera aceea micuta iar in final ajungeau amandoi pe podea razand in hohote. Apoi in miezul noptii intrau in bucatarie si isi pregateau de mancare. Erau in propriul lor restaurant. Iar fiecare dintre ei era criticul celuilalt. Se asezau la masuta aceea atat de mica din mijlocul camerei si se hraneau unul pe celalalt. Apoi printre rasete, mangaieri si saruturi se tarau pana in pat. Jocul incepea iar, pana cand adormeau imbratisati. Iar acum, pare ca nimic nu a existat. Toata iubirea a disparut iar pasiunea a fost transmisa in ura. Ea acum era in fata usii cu un rucsac plin de amintiri. El era deja in picioare in mijlocul camerei si o privea pentru ca stia ca asta va fi ultima data cand o va mai vedea.

– Stii ceva? Meriti pe cineva care sa te iubeasca. Cineva care sa te stranga in brate de cate ori ai nevoie. Cineva care te va trezi cu saruturi. Cineva care va fi langa tine de cate ori vei avea nevoie. Cineva care iti va intelege tacerea si iti va pretui fiecare cuvant. Cineva care iti va face declaratii de dragoste si va da tot ce e mai bun din el pentru tine. Imi pare rau Irina, desi stiu ca acum nu mai conteaza. Ea zambi cu ochii inlacrimati si inchise usa. Mai privi o data in urma si cobora scarile. Ramase cu o farama de speranta in suflet desi stia in adancul ei ca nu merita. Stia ca de acum inainte nimic nu va mai fi usor si ca pasiunea din ochii ei si iubirea fata de tot ce o inconjoara s-a stins.

Cum treci peste o despartire?

14/01/2010 37 comentarii

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2010/01/damien-rice-the-blowers-daughter.jpg

 

Dupa intensa cautare a acului in carul cu fan ai reusit sa gasesti dragostea. Ai apucat sa o simti cum iti curge prin vene. Sa simti cum te schimbi ca persoana pentru altcineva. Cum aspiri la tot ce este mai bun pentru voi. Ai simtit fericirea si durerea. Ai strans cele mai frumoase amintiri si inca zambesti cand te uiti in urma si iti amintesti de perioada aia. Dar ce se intampla cand ceva nu mai merge bine si ramai singur? Nimeni in jur iar lumea asa cum o stii se naruie. Simti o durere imensa si o disperare nemarginita. Esti iar singur. Ai facut tot ce puteai face. Te-ai umilit, ti-ai calcat in picioare demnitate dar asta nu ti-a adus linistea inapoi. Relatia s-a incheiat. Nu una oarecare, ci cea mai importanta care ti-a lasat un semn si te-a schimbat. Asa ca am ajuns in punctul pe care vroiam sa il detaliez azi.

Se zice ca speranta moare ultima si vorbele astea rasuna de undeva din strafundul nostru cateodata sau chiar daca nu o fac tot raman undeva ascunse. Intr-o situatie in care pierzi ceva, chiar daca iti doresti cu adevarat ca asta sa nu se intample dar nu ai control asupra situatiei, nu iti ramane decat sa speri ca totul va fi mai bine.

Toata lumea atunci cand trece printr-o despartire are tendinta sa il excluda pe respectivul din viata sa. Anumite locuri sunt interzise, incerci sa nu te mai gandesti la el, ii stergi pozele si poate reusesti chiar sa ii dai ignore si sa ii treci numarul de telefon pe lista neagra. Iti spui ca totul va fi bine si ca nu te-a afectat asa de rau precum cred cei din jur. Nu ai nevoie de consolare pentru ca tu esti puternica si nu poti lasa pe nimeni sa vada cat suferi. Asa ca iti reprimi sentimentele. Taci si inghiti sperand ca in timp totul va fi bine. Adevarul este ca desi ai vrea sa uiti, nu poti. Te minti singura. Nu stergi nimic cu adevarat, pentru ca nu poti. Si nu dai ignore nimanui, poate folosesti doar invisible in privinta caruia oricum te razgandesti pentru ca undeva in adancul tau speri ca maine te vei trezi iar totul va fi bine si iti vei recapata relatia inapoi. Iti faci rau pentru ca inca esti intr-o lume paralela in care totul se rezolva. Pentru ca inca esti in negare.

Am incercat si eu toate astea si m-au ajutat pe moment. Toti credem ca e metoda cea mai buna de a uita pe cineva. Dar nu, nu este deloc cea mai buna metoda. Cel putin nu in prima instanta. Va fi usor pe moment dar pe termen lung te va afecta. Pentru ca daca ascunzi ceva, asta nu inseamna ca si dispare definitiv. Mai ales cand vorbim de o fiinta. Pentru ca urmatorul pas este furia vei incerca sa dai vina pe cineva pentru toata nelinistea ta. Si cineva va trebui sa si plateasca pentru ea. Vei sari din relatie in relatie in cautarea cuiva mai bun. Vei ajunge sa compari si sa te gandesti la ceea ce nu mai ai sau nu ai avut niciodata. Vei ajunge sa ranesti si tu la randul tau fara sa iti dai seama cat de rau o faci. Singura scapare din situatia asta este sa te indragostesti sau sa treaca atat de mult timp incat sa uiti. Dar nu ai vrea sa te chinui singura luni, ani intregi, nu?

Cred ca am descoperit o metoda mai buna de atat. In primul rand trebuie sa constientizezi ca nici o despartire nu e usoara. Da, e greu de acceptat dar nici o alta alternativa din pacate. Cel mai bine este sa iti acorzi atat timp cat ai nevoie pentru a suferi. Sa plangi atat de mult cat ai nevoie. Sa ai cu cine sa vorbesti si sa spui tot ce nu ai spus niciodata. Chiar iti confera un sentiment de eliberare. Daca te face sa te simti mai bine poti scrie e-mailuri furioase care desigur vor ramane in drafts. Sau poti tine un jurnal. Fii cat mai sincera si vei ajunge sa te cunosti mai bine pe tine insati. Totusi am invatat ca indiferent cat de mult suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta dar si ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.

Nu incerca sa iei legatura cu el, sa negociezi o noua relatie. Nu incerca sa te gandesti la motivul pentru care v-ati despartit pentru ca cel mai probabil vei lua toata vina asupra ta si asta e ultimul lucru care lipseste, sa te simti vinovata. In schimb poti sa te gandesti la toate defectele lui, toate lucrurile alea marunte care nu iti placeau si in final partea lui de vina in relatie. Nu e sanatos sa dai toata vina pe el dar nici sa o iei asupra ta. Realismul e cel mai bun, chiar daca in momentul acela totul e confuz si e greu.

Se zice ca atunci cand ai de-a face cu o fantoma, ceea ce trebuie sa faci in cazul acela este sa te confrunti cu ea, sa ii recunosti prezenta si sa ii dai drumul. Asta trebuie sa faci si in cazul asta. Sa te confrunti cu situatia, cu amintirile, sentimentele si resentimentele, sa ii recunosti prezenta in viata ta si felul in care te afecteaza. Si in final, atunci cand esti pregatita sa le dai drumul si sa uiti. In tot procesul asta trebuie sa faci ce poti mai bine pentru a il scoate putin cate putin din sistemul tau. Sa iti gasesti activitati care te fac sa te simti mai bine. Noi hobbyuri. Sa ai grija de tine. Sa stai in preajma persoanelor iubite. Sa zambesti atunci cand privesti in urma si sa te convingi ca esti mai buna de atat. Dar din momentul in care ai facut asta nu mai e cale de intoarcere. Asta e momentul sa stergi tot si sa il exilezi din viata ta. Si lucrul la care cu siguranta nu ar trebui sa te gandesti este posibilitatea unei impacari. Oricine care te face sa suferi nu mai merita nimic din partea ta. Gandeste-te daca esti dispusa sa mai treci inca o data prin aceeasi suferinta.  Si cand crezi ca ai mintea mai limpede sa te gandesti daca a meritat. Mentine o atitudine pozitiva si renunta la regrete.

 

“… e aşa de important să laşi anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi, nu aştepta să ţi se recunoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti!”

Paulo Coelho ‘Zahir “

 

P.s. Nu am facut discriminare. Nu m-am adresat exclusiv femeilor. Situatia poate fi invers oricand.

 

Basme…

19/02/2009 1 comentariu

A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi fost in imaginatia mea nu s-ar mai scrie.
Erau doi oameni obisnuiti. Din pacate s-a dus vremea printilor si printeselor. S-au cunoscut la un amarat de concert din Piata Constituiei in urma cu trei ani. Nu mai exista castelul regelui tinutului. Au facut schimb de numere de telefon. Porumbeii au demisionat.

El nu arunca cu pietre in geamul printesei contemporane, ii dadea un beep. Calatoreau cu autovehicule de zeci/sute de cai putere. Vechea caruta cu maxim doi cai era in service. Nu mai foloseau fan, bagau benzina. El nu se duela pentru onoarea ei. Dadea un pumn si pleca mai departe. Nu mai era nevoie sa se casatoreasca pentru a se putea atinge. Nici unul nu era sigur cum se scrie monogamie si nici cu ce se mananca.

Timpul a trecut. Nu mai era la fel de simplu, acum se jucau cu regulile nescrise ale unei relatii. Se doreau, pacat ca nu o faceau concomitent. Ea era indiferenta, el era innebunit. Ea isi arata dragostea, el era plictisit. Cand ei nu ii mai pasa, el se straduia sa intretina ce ii mai tinea. Ea se gandea “eu”, el nu stia decat cuvantul “noi”. S-ar fi dus la vraciul satului sa cumpere licoarea dragostei, dar acesta iesise la pensie.

Desi la inceput ea era -el- la feminin si el era -ea- la masculin, timpul a schimbat multe, printul si printesa contemporana nu au trait pana la adanci batraneti. Cel putin nu impreuna. Desi a trecut mult timp de atunci puterea indiferentei inca mai functioneaza in cazul celor doi, deseori se gandesc unul la celalalt, dar nu o fac cand trebuie.

Nu vreau ca aceasta poveste sa se termine cu bine. Stiu ca printesa contemporana merita mai mult. Ea ma rugat sa o ajut in cautarea ei si sa ii spun povestea.

princess diary