Arhiva

Posts Tagged ‘fericire’

Viceversa

19/01/2011 1 comentariu

https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2011/01/beyonce_-_if_i_were_a_boy.jpg

Sunt mandra sa fiu femeie, nu ma intelegeti gresit. Doar ca, cateodata as vrea ca rolurile sa se inverseze. As mai vrea sa nu mai existe regulile astea nescrise dar impuse de societate. As vrea sa nu mai existe atitudinea asta marsava, pe care nimeni nu o recunoaste dar cumva exista, fata de femei. La unul din articolele mele, nu mai imi amintesc exact care dar in fine, cineva mi-a lasat un comment care suna ceva de genu ~Ai iesi cu un barbat care nu te atrage si fata de care nu ai pic de interes daca s-ar oferi sa iti plateasca el cina? Wtf? Daca sunt femeie asta inseamna ca nu imi pot plati iesirea in oras? Daca sunt femeie, tanara si nelinistita dar totusi femeie, asta inseamna ca depind de un barbat pentru supravietuirea mea? Va zic un mic secret de-al meu. Niciodata, nici macar o singura data, la orice intalnire, orice fel, cu oricine, nu am plecat de acasa fara bani la mine. Sunt in stare sa imi platesc consumatia, a mea si a ta daca e nevoie, chiar daca in majoritatea cazurilor voi baieti va oferiti. Am platit si eu, ati platit si voi. S-a creat un echilibru si imi place sa il pastrez. Deci nu ma luati pe mine cu atitudinea aia misoginistica. M-am saturat sa aud ca toate femeile sunt materialiste. Oh saracutii barbati, peste ce fel de femei trebuie voi sa dati.

De ce –se stie– ca femeile trebuie sa lungeasca perioada catre extaz? De ce nu pot eu sa incerc sa te atrag in patul meu din prima seara si tu sa imi zici Nu inca, vreau sa ajungem sa ne cunoastem mai bine. De ce, daca tu, ca si barbat, reusesti asta cat mai repede esti macho iar noi suntem decat niste curve? Ajung sa fiu de acord cu Teo de la Deko Cafe. El a zis intr-unul din showurile lui ca voi barbatii va simtiti cam prost pentru ca din punct de vedere fizic noi putem face sex continuu. In teorie, desi din cauze circumstantiale sigur ca nu rezistam doua zile. Dar in teorie noi putem, voi aveti nevoie de cateva minute ca sa va reveniti, sa treceti peste ce vi se intampla voua acolo. Asa ca, fiind gelosi v-ati gandit asa: Hai sa le facem pe astea curve, ca sa se simta prost pentru ele pot si noi nu. Ca o mica paranteza, as vrea sa spun, mergeti la showurile celor de la Deko Cafe, merita.

De ce, daca voi nu sunati doua zile inseamna ca manevrati situatia asa cum trebuie, asa cum spun regulile. De ce, daca ea suna in alea doua zile inseamna ca e cam disperata? Sincer, din punctul meu de vedere, nu ma suna. Nu o sa intru in depresie si nu o sa ma bag sub patura sa plang. Nu ma influenteaza cu nimic chestia asta. Nu o sa te sun sa te stresez, pentru ca nu imi prea pasa de micul tau joculet. Singurul lucru pe care reusiti sa il faceti este sa pierdeti niste puncte. Da, e un pic rautacios din partea mea dar fiecare porniti cu un anumit set de puncte. Punctele cu care porniti sunt in raport direct proportional cu impresia pe care mi-o lasati prima oara. De acolo puteti sa castigati sau sa pierdeti puncte.  E destul de clar ce se intampla atunci cand se ajunge la zero puncte. Dar asa cum se intampla si in anumite concursuri, in functie de rapiditatea cu care ai scazut si punctele pe care le-ai castigat de-a lungul timpului, poti primi o runda salvatoare. Poate ca par un pic ipocrita pentru ca am sistemul asta, avand in vedere ca tip in gura mare De ce naiba fac barbatii prostiile astea? Poate ca sunt, dar nici voi nu va schimbati. E metoda mea de a supravietui, de a tine situatia sub un anumit control. Acum nu va ganditi ca tin un carnetel dupa mine si la fiecare lucru gresit mai pun o bila neagra sau tai o liniuta. Este o chestie mentala, o anumita limita pana la care imi permit sa merg. Un moment in care imi zic pana aici merg.

Imi place sa mentin un echilibru in relatiile mele. Consider ca amandoi ar trebui sa facem compromisuri, ca ar trebui sa ne sustinem reciproc. Consider ca amandoi ar trebui sa sunam pentru ca vrem, pentru ca ne e dor, nu pentru ca urmam anumite reguli, un anumit tipar. Sa putem zambi amandoi si sa spunem Te plac fara sa ne gandim ca e prea devreme sa spunem asta sau ca celalalt nu a zis asta inca. Consider ca niciunul dintre noi nu e fraier pentru ca face toate astea. Consider ca amandoi suntem cei mai curajosi pentru ca ne implicam sincer in relatia asta. Dar atunci cand nu ma ajuti sa mentin un echilibru sanatos, atunci cand ma lasi sa dansez singura in relatie, atunci pierzi punctele alea pe care le mentionam mai sus.

Ar mai fi ceva care as dori sa il punctez in articolul asta. Daca tot sunteti barbati, comportati-va ca atare. Daca v-ati dat seama ca nu mai doriti ceva sau mai ales pe cineva in viata voastra, atunci spune-ti asta. Am fost martora si chiar am trecut prin situatii de genul. Mi-am auzit prietenele spunand Nici acum nu m-a sunat porcul. E clar! S-a terminat. Eu am o mare problema cu situatiile de genul asta. Am facut ceva? Esti suparat sau pur si simplu nu iti place tie, atunci fii barbat si spune. Nu lasa situatia asa in speranta ca o sa inteleaga ea mesajul. Nu, nu. Suni si zici care este problema, nu lasi situatia in aer. Sincer, mi se pare de maxim prost gust. In general detest despartirile. Care vin din partea mea, ma refer. Nu imi place privirea din ochii lui atunci cand o spun. Mi se rupe sufletul cand trebuie sa recunosc ca nu ma poate face fericita. Dar o fac. Fata in fata. Nu las situatia in aer, nu las un offline. Sunt femeie cu un gram de testosteron si sunt mai „barbata” ca voi.

Imi plac lucrurile facute in felul meu, dar sunt dispusa sa fac si compromisuri. Sunt o persoana cu care te poti intelege daca porti cateva grame de bun simt dupa tine. Daca ma respecti pe mine si pe tine. Daca esti sincer si open-minded.

Mi se pare ca am insistat mult in ultima perioada pe tema barbati vs femei. Dar ma preseaza gandurile astea, ma lovesc de situatiile astea si parca sper sa se raspandeasca vorbele in tara. Peste munti si prin padure. 😀 As vrea sa se stie ca ne aflam intr-o situatie nu prea placuta pe care o construim noi insine. Ne invartim printr-un balci si sarim dintr-un joc in altul. Si fiecare joc ne seaca cate putin de energie si optimism.

Anunțuri

Signs

13/01/2011 1 comentariu

 

Scurtul metraj Signs trateaza tema comunicarii. Sunt prezentate cateva situatii intalnite in viata de zi cu zi. Dar ceva mult mai complex sta in spatele paravanului – comunicare – din acest scurt metraj. Ceva mult mai adanc din mintea si comportamentul uman. Nu vreau sa stric surpriza asa ca va las pe voi sa vedeti si sa apreciati urmatorul filmulet.

 

Visare


https://voluptateaviselor.files.wordpress.com/2010/02/02-frou_frou-holding_out_for_a_hero-xxl.jpg

 

Ah cum danseaza copacii din fata geamului in bataia vantului. O lumina rosiatica acopera vazduhul. Cat de frumos si infricosator e in acelasi timp. Sunt intr-un film, decorul este pregatit dar nu imi gasesc scriptul. Tocmai am urmarit un happy ending dar oare cum va fi urmatoarea scena? Pe fundal se aude usor o melodie si totul se intampla atat de repede. Pasesc inainte si intind mana dar deodata totul dispare asa ca inchid ochii sa ma linistesc, am auzit ca ajuta. In schimb, cand deschid ochii sunt in mijlocul unei paduri fermecate. Pot zari cateva raze solare printre copaci iar in fata mea este un covor de frunze aramii. Inaintez in speranta ca voi gasi ceva real intr-o lume atat de ireala. Dar oare chiar vreau asta? Totul este atat de linistit, totul pare la locul lui, totul este … perfect. Copacii sunt inalti si voiosi desi isi pierd imbracamintea, frunzele au o forma bine definita lipsite de vreun defect, culoarea este potrivita, soarele patrunde printre crengi exact cat trebuie pentru a creea o lumina induiosatoare. In departare zaresc o poteca serpuita care pare ca duce spre un loc si mai grozav. Nu stiu daca ar trebui sa indraznesc. Dar daca nici aici, atunci unde? Cu pasi marunti merg alene pe poteca aceea. Deschid ochii bine si privesc in jurul meu. Ating fiecare scoarta de copac pentru a fi sigura ca nu este doar un truc al mintii mele. Privesc in urma si totul pare ca se ofileste in urma mea. O fi doar toamna sau sunt eu? Sau poate ca totul este mult mai frumos in fata ochilor mei, dar in spate totul este sumbru. Ridic privirea iar soarele pare a vrea sa dispara. Va fi un asfintit de neuitat, cu siguranta. Alerg. Alerg. Alerg. Se pare ca am ajuns la marginea padurii. Strang in brate un copac. Nu vreau sa ii dau drumu. Aici stiu ca sunt in siguranta, cel putin deocamdata. In fata este doar un deal si soarele. Oh, maretul soare. Vreau sa ii spun la revedere, sa il privesc in toata splendoarea lui, golas. Avansez cativa zeci de metri si ma asez in iarba. Ciudat. Aici totul este verde. Imi strang picioarele la piept si fac ochii mari. Ma simt atat de relaxata si in siguranta. Ma simt in cu totul alta lume. Soarele dispare usor usor in zare dar stiu ca inca ma vegheaza. Toata aceasta frumusete numai pentru un singur om? Ma las pe spate pentru a mai zabovi doar pentru un singur moment. Zaresc in stanga mea o floare. Micuta, gingasa si inocenta cu petalele albe ca zapada. Zambesc si o ating usor cu un deget pe o petala de-a ei fina ca matasea. Ea se apleaca in bataia vantului si imi sopteste ceva …Fericirea nu este o destinatie… Acum pot fi sigura ca visez. Ai vorbit cu mine? Nu existaƒ un moment…Sunt prea imbatata de mirificul peisaj. Cu siguranta suieratul vantului imi starneste imaginatia. Nu exista un punct al fericirii de atins… O lume atat de alambicata. Dar eu sunt aici. O simt. E doar un mod de a trai… Privesc floarea aceea atat de gingasa cum imi zambeste iar eu ii zambesc inapoi. Multumesc. Cu siguranta doar fericirea are loc aici. Regretele si durerea sunt sterse cu buretele. Ma ridic si inspir aerul curat. Fac o pirueta si imi continui drumul. Dar nu am in minte nici o destinatie, ma las purtata de vant. Ma bucur de ceea ce vad si simt. Rostesc in minte cuvintele pline de intelepciune ale gingasei mele. Ah, luna e deja sus pe cer si stelele si-au facut si ele aparitia. Stralucesc, pentru ca asta stiu sa faca cel mai bine, apoi iti spun povesti si stiu sa pastreze secrete. Sunt puternice dar asta nu inseamna ca nu sunt frumoase. Acum mai lipseste sa il gasesc pe Omul-De-Tinichea sau pe Fat-Frumos si cu siguranta voi stii ca fac parte dintr-un basm. Pot fi doar un personaj care crede ca este real. Dar cu toate acestea in jurul meu cine mai are nevoie de altceva? Totusi este tarziu iar eu sunt obosita. Radacina copacului din fata mea imi poate servi drept perna, iarba imi poate fi saltea iar gandurile imi vor tine de cald. Spre doar ca rasaritul sa imi mangaie chipul tot din acest loc magic.

Prin ochii lui


Lumea privita prin ochii iubitului meu. O alta zi pierduta in departare. O alta pagina din jurnalul animalutului meu.
20 Decembrie. A fost o intreaga agitatie toata saptamana. Am stat mai mult singur acasa si tot ce puteam face era sa dorm pe scaunul din hol asteptand ca cineva sa deschida usa, sa aprinda luminile si sa ma ridice sa ma tina in brate. Ma mai trezeam din cand in cand, ma uitam in jur dar nu era nimeni. Dimineata eram singur iar Cristina aparea abia dupa amiaza ca sa mancam si ca sa se poata odihni fiindca noptile si le pierdea in fata calculatorului. Asta seara a venit acasa, a aprins lumina, a vrut sa se dezbrace dar s-a uitat la mine si mi-a zambit. M-a luat in brate si mi-a spus ca are o surpriza pentru mine. Cand am vazut ca deschide usa si trece pragul mi-am spus – De data asta nu mai scap. Iar am facut o prostie si cu siguranta vrea sa scape de mine. Asa ca am inceput sa imi infig gherutele in geaca Cristinei si incercam sa scap ca sa pot fugi in casa. Ea a inceput sa rada si sa imi spuna sa ma linistesc pentru ca nu voi pati nimic. A mai deschis o usa catre un loc in care am inteles ca oamenii isi arunca gunoiul. Oare Cristina chiar vrea sa scape de mine?  Era tare frig acolo dar puteam zari copacii pe care ii privesc de la geamul bucatariei. Cristina a luat in mana ceva alb si pufos, mi-a bagat labuta in el si mi-a spus – Uite, asta e zapada. Apoi a scuturat-o deasupra capului meu si a zambit. M-am uitat la ea si mi-am dat seama ca e fericita. O materie alba, pufoasa care se topeste destul de repede pe capul meu o face fericita. Am mieunat in semn de aprobare si am mers in casa unde e cald si bine. Am continuam sa ne jucam acolo si cred ca am suparat-o atunci cand m-am urcat aproape de varful bradului. Imi place sa ating globurile acelea si sa trag de beteala. Ma distreaza. Un obicei tare ciudat si impodobitul bradului. Cristina mi-a explicat ca nu trebuie sa il stric, pentru ca asa este el frumos cu toate lucrurile acelea stralucitoare. E un simbol si o traditie a Craciunului. Parea ceva important pentru ea dar nu cred ca vorbeste serios. Maine mai incerc o data sa vad cat de sus pot ajunge.

Viciul meu…

05/01/2010 2 comentarii

Ca strangi timbre sau ca tragi pe nas
Ca nu poti fara femei sau ca pui ierburi in atlas
Poti sa-i spui oricum,eu le numesc vicii
Atata timp cat cantitatea iti provoaca revicii
E vorba de dependenta nu conteaza drogul.


Toata lumea are vicii, ele fac parte din fericirea noastra, din viata noastra, stilul nostru. Reprezinta o dispozitie anormala care in prezent ne face normali. Unul dintre viciile mele este fumatul. Nici nu mai pot numara de cate ori am zis ” O sa le las, asta e ultimul pachet. Am terminat-o. Ati iesit din viata mea. ” Tin minte ca am si avut mai demult un articol in care imi analizam si imi declaram dragostea si pasiunea fata de drogul meu. Am mai incercat sa imi parasesc viciul de atunci, dar de fiecare data m-am intors alergand in bratele lui. Exact ca o relatie bolnava care nu iti face deloc bine dar ajungi sa tot revii iar si iar in acelasi punct.

Cu toate astea undeva dupa ziua mea de nastere, asta insemnand pe la sfarsitul lui noiembrie m-am hotarat irevocabil (ziceam eu) sa imi parasesc iubitul meu viciu. Si incepusem chiar foarte bine. Zile in sir in care imi gaseam activitati care sa imi ocupe timpul si sa ma faca sa nu ma mai gandesc la el. Spre marea mea uimire nu simteam nevoia de el. Ceva nu era la locul lui, dar era o schimbare in bine.  Aparent reusisem sa imi inlocuiesc drogul cu ceva mult mai sanatos. Ceea ce nu stiam eu era ca el iesise pe usa trantita nervos dar nu parasise incinta. Statea ascuns acolo intr-un coltisor, ma astepta sa fiu intr-un moment vulnerabil si sa fiu eu cea care cerseste iertare.

O saptamana intreaga curata si fara nici cea mai mica tentatie, ma hotarasc sa ies in oras. Sa mai vad lume, sa ma pot lauda. Stiam ca nu sunt total eliberata de veninul meu dulce,  dar m-am gandit ca mai am cativa metri si sunt ca si scapata. Va fi greu, imi voi aminti cu dor de el dar va iesi din sistemul meu. Ajunsa cu zambetul pe buze la destinatie, intru si imi caut amicii cu privirea dar intre timp ceva imi fura mintea. Era parfumul lui. Parfumul meu preferat. Petreceam nopti intregi invaluita in parfumul ala. Ah cat imi lipseste. Incerc sa imi revin. Doar nu am ajuns pana aici degeaba?

Asezata la masa zaresc intr-un colt o parte dintre vechii lui prieteni. Ma uit fara sa salut, nu vreau sa fiu nepoliticoasa dar de fiecare data ma ametesc, amagesc si imi promit cate in luna si in stele si iarasi ajung intr-un impas. Buna parte din seara se scurge cu mine inca intreaga si cu mintea lucida. Tentatii au existat, nu mint. Mi-am alungat din minte toate amintirile frumoase cu noi. Am incercat sa ma prefac ca nici nu ai existat in viata mea. Eu te-am parasit ! Eu controlez situatia ! Nu esti mai puternic decat mine !

Am plecat. Aer curat. Fericire pura. Totusi oboseala inca nu isi facuse aparitia asa ca am hotarat sa ne mutam undeva unde putem manca si discuta in liniste. Cativa dintre noi au hotarat sa mai ramana asadar  am inceput sa ne perindam prin zona. Ne-am oprit la un McDonalds si am ramas inauntru fiindca incepuse sa ploua. Am zis –  asta e perfect – . Nu aveam cum sa fiu tentata, terminam de mancat, plecam acasa si puteam spune ca am mai rezistat o zi fara el.

Desigur nu s-a intamplat asa. Ploaia s-a oprit imediat. Asa ca am iesit afara la aer curat. Ma simteam vulnerabila. Atunci te-am vazut. Ai trecut in fuga, te-ai uitat la mine si te-ai intors. Acesta era momentul tau. Nu mai avea sa fie seara mea ci momentul tau de glorie. M-ai luat in brate. Desi incercam sa te imping ma strangeai. Ti-am simtit mirosul si nu am mai putut rezista asa ca am facut-o. M-am lasat prada tie.  Te-am sarutat. Puteai sa juri ca este unul dintre acele prime saruturi care sunt atat de pline de pasiune si atat de intoxicante. Acelea care te fac sa spui „Mai vreau. Mai vreau”. Asa ca am mai facut-o. Am umplut cateva clipe de pasiune, de dor, de dragoste. Mi-ai dat drumul si ti-am jurat ca nu am facut altceva decat sa ma las prinsa de moment si ca nu se va mai intampla. Mi-ai zambit strengar si ai plecat.

Simteam ca tot ce am facut in ultima saptamana a fost degeaba. Sunt iar pe jos si trebuie sa ma culeg. Nici o problema. O mica scapare nu imi va strica toate planurile mele de evadare, nu-i asa? Cat timp eram in casa, la siguranta, unde tu nu puteai patrunde pentru ca am avut grija sa distrug toate dovezile ca tu ai existat vreodata in viata mea, ei bine cat timp eram aici eram total in siguranta. Dar acolo undeva, afara, tu pandeai. De fiecare data iti faceai aparitia si ma ameteai, ma mangaiai si imi dadeai chiar si cel mai mic sarut cu sau fara voia mea. Ma faceai sa am impresia ca inca mai am control asupra situatiei. Dar nu, eram prinsa iar in mrejele tale. Doar ca inca nu eram constienta pe deplin de asta.

Eram intr-o seara singura. Pentru prima oara in mult timp eu m-am gandit la tine. Mi-am amintit de tot. Am devenit agitata. Nu iti mai simteam gustul pe buze, nu iti mai simteam mirosul dar undeva adanc aveam iar nevoie de tine. Am incercat sa te ignor multe alte seri la rand. Cum se poate sa imi faci rau chiar si atunci cand nu esti langa mine? In una din seri, dupa lungul chin, dupa saptamani intregi nu am mai rezistat. Am iesit afara si te-am cautat cu privirea. Stiam ca inca ma astepti. Nu ai incetat niciodata sa o faci. Am alergat si alergat si am sarit in bratele tale si te-am strans tare. Da, acum iar cersesc iubire. Hai acasa unde ne e bine…

Leapsa zambitoare

17/03/2009 12 comentarii

Abia azi am vazut ca mi-a mai fost pasata o leapsa de catre domnul Dioscoride, ma scuzi pentru intarziere.

1)link back to the person who tagged you.

2) post these rules on your blog.

3) share 6 things that put a smile on your face.

4) pass the tag along to other fabulous blogs.

5) let the tagged people know by leaving a comment on their blogs.

Sa vedem …

  • Zambesc atunci cand ma intalnesc cu persoanele dragi mie,245744537_9b2401b807
  • Zambesc cand aud numele melodiei/cartii/filmului meu preferat,
  • Zambesc cand ma gandesc la visatorul meu,
  • Zambesc atunci cand aud o veste buna,
  • Zambesc cand ma uit la soare,
  • Zambesc cand sunt fericita.

Leapsa este disponibila pentru oricine vrea sa o ia. Sunt asa buna acum pentru ca mai am o leapsa in desaga pe care trebuie sa o execut si de aia nu scapati. Asa ca va invit daca va provoaca un zambet si daca vreti sa il dati mai departe. 🙂

Categorii:Leapsa Etichete:, , , , , ,