Prima pagină > The story... > O poveste (partea treia)

O poveste (partea treia)


Cand am avut timp m-am apucat de scris, am continuat povestea din articolul precedent care a inceput de fapt de la leapsa de aici. Sper sa va placa. Chiar daca de data asta este ceva mai lung pentru ca nu am vrut sa segmentez in doua articole eu zic ca merita.

Baietii au ajuns la cort si abia atunci isi dadura seama ca prietena lor Ioana lipseste.

– Puteam sa jur ca este in spatele meu, zise Sergiu. Ce a patit oare? Cred ca este inspaimantata. Trebuie sa o cautam. Acum Catalin !
– Stii care sunt sansele sa o gasim nu? Daca s-a speriat si a fugit, pe vremea asta si in intunericul asta nu avem sanse. Totusi nu o abandonez. Hai sa ne intoarcem.

In acelasi timp Ioana era tot mai panicata.

– Nu e sigur sa raman aici. Cine e acolo? Te rog raspunde-mi.

Era complet confuza si nu stia in care parte sa o ia la goana. Vantul batea. Ea era uda toata. Vizibilitatea era complet scazuta. Totusi silueta aceea nu ii dadea pace. Se tot invartea in jurul ei. O vedea peste tot. Ioana a cazut in genunchi si a inceput sa planga de disperare.

– Te rog nu imi face rau. Te pot ajuta cu ceva? Te rog doar spune-mi. Seeeeergiuuuu !

Prietenii fetei incercau sa distinga ceva in zare. Sa o strige. Pierdusera directia si nu mai stiau unde sa se opreasca sau daca trebuie sa o ia in stanga sau in dreapta. In curand isi pierdura ratiunea si ei. Totusi continuara sa rataceasca in gol.
Ioana simtea ca nu mai are nici o putere. Se simtea total coplesita de situatie. Ii tremurau genunchi totusi in disperarea ei se ridica si incepu sa fuga. Crengile copacilor reusira sa o zgarie. Vedea cum sangele ii curge pe toata mana. Se impiedica si cazu. Acum era si murdara. Zgariata pe fata. Speriata de moarte. Tipa din adancul plamanilor. Dar nimeni nu parea sa o auda. Se ridica si isi continua drumul fugind vazand cu ochii. Mai arunca din cand in cand cate o privire in spate, mereu avea impresia ca cineva o urmareste. O secunda de neatentie si nu vazu copacul din fata ei. Se lovi din plin de el. Lovitura nu o lasa inconstienta insa pasarile care isi aveau cuibul in acel copac, speriate de impact, incepura sa zboare in directia ei. De data asta cazu la pamant. Era prea obosita sa se mai ridice, nu mai avea pic de vlaga. Inchise ochii si isi spune ca un minut va fi de ajuns si isi va reveni. Insa imediat isi pierdu constiinta.

Cand se trezi tot trupul o durea si se simtea obosita. Deschise ochii. Era in intuneric. Totusi era inauntrul unei case. La primul etaj al acesteia. In patul altcuiva si cu haine curate. Incerca sa se ridice dar cazu la loc. Ofta si incerca inca o data cu mai multa putere si determinare. Casa era veche si nu parea ca cineva sta acolo. Mobila era foarte veche, tapetul se dezlipise, erau panze de paianjen peste tot iar podeaua trosnea la fiecare pas. Majoritatea mobilei era acoperita de cearceafuri albe. Intra in panica si incerca sa isi dea seama unde e si cum a ajuns acolo. Nu isi mai amintea nimic. Lovitura in copac isi facu resimtita prezenta.

– Ah da. M-am lovit iar apoi cred ca am lesinat. Dar a cui e casa asta oare? Ma inspaimanta.

Iesi incet din camera totusi usa facu zgomot deoarece incepu sa scartaie. Scoase capul afara dar nu vedea mare lucru. Parea sa fie in capatul unui hol destul de lung. Pe de o parte si pe de alta erau alte camere. Toate usile erau inchise. Merse de-a lungul acelui hol. Usile scartaiau, podeaua trosnea si se astepta ca in orice secunda cineva va iesi dupa una din acele usi. Cand ajunge in capatul holului a observat scarile ce duc la parterul casei. Jos se vedea o lumina vaga insa casa parea fara viata. Nimic nu misca, doar peretii parca stateau sa vorbeasca, mobila plangea, podeaua urla. Puse piciorul drept pe prima treapta si deodata niste oameni isi faceau simtita prezenta afara. Nu ii putea vedea totusi vocile ajungeau la urechile ei. Se retrase si se ascunse dupa un dulap de pe acel hol. Usa casei se auzi. Aceasta de asemeni scartaia. Parea usa iadului. Vorbea si veghea casa. Acum nu mai era singura. Cineva era cu ea in acea casa a terorii. Era oare diavolul sau ingerul sau pazitor?

– O sa cobor pana jos cat de incet pot. O sa deschid usa si o sa fug mancand pamantul. Nimeni nu ma va prinde. Si in fond nu mai este mult pana cand soarele rasare. Voi vedea drumul mai bine si voi gasi o cale sa ajung in oras.

Se uita in jur pentru a gasi un obiect contondent pentru a fi mai sigura pe sine. Nu vede nimic. Deschide sertarul dulapului si gaseste o sticla de vin la fel de veche ca si casa. O deschide, bea o buna parte din el pentru a se imbarbata, pune dopul si se intrepta catre etajul inferior al casei. Fiecare treapta canta, vorbea, tipa, plangea in felul ei la fiecare pas facut. Ajunse jos. Fugi direct spre usa si isi lasa toata greutatea pe clanta. Dar totusi aceasta nu parea ca vroia ca Ioana sa paraseasca casa. Isi lua mainile de pe ea si incepu sa mearga in spate cu ochii atintiti inca la usa. Milioane de ganduri ii treceau prin minte in acel moment. Nu mai stia ce sa faca. In timp ce privirea ii era la usa in spatele ei inca erau scarile. Balustrada intra in spatele ei pentru a provoca o noua vanataie si a trezi durerea de prin restul corpului. Fara sa isi dea seama, ea scoase un sunet din cauza durerii si sperieturii. Atunci o voce dintr-o camera alaturata se auzi.

– Vad ca te-ai trezit. Ai dormit cam putin.

Ioana nu stia ce sa zica sau sa faca. Se ridica repede si urca scarile in graba. Se ascunse la etaj dupa dulapul de mai devreme, totusi era cu ochii in patru. Urmarea jocul umbrelor de la parter. Persoana de mai devreme parea sa avanseze si vocea se auzi iar.

– De ce esti speriata? Daca vroiam sa te ranesc nu crezi ca o puteam face mai devreme?

Ioana incepuse sa se gandeasca si purta o discutie cu subconstientul ei.

– Are dreptate. Nu m-a ranit, cel putin nu cred. La cat de rau ma doare corpul nu as stii sa zic sigur. Dar oare cine e?

Nici nu apuca sa isi termine gandurile si umbra era chiar in fata ei. Din ce in ce mai mare. Apoi niste ghete rupte si murdare. Isi ridica privirea si il vede. Un om foarte inalt, destul de solid, brunet cu cateva suvite deja albe si ochii verzi, tinand in mana o lumanare.

– Aici erai micuto. De ce ai fugit? Nu iti fac nici un rau.

Acesta ii intinde mana in timp ce ii privea ochii mari si inlacrimati.

– Vad ca ai gasit vinul. Vrei sa bem un pahar in bucatarie si sa vorbim? Poate imi povestesti ce cautai noaptea in padure ranita si inconstienta.

Ioana se uita la sticla si zambi. Intinde si ea mana si se ridica ajutata de omul misterios. Amandoi coborara jos si intrara in bucatarie. Ea se aseza jos iar el scoase doua pahare dintr-un dulap si se aseza in fata ei.

– Ma numesc Bogdan. Aceasta a fost casa mea, nu am mai fost de foarte mult timp aici si de aceea te rog sa scuzi dezordinea. Imi place sa ma plimb noaptea si asta seara am urcat pe munte. Te-am auzit tipand. Nu eram sigur daca voi gasi pe cineva deoarece se aud multe zgomote foarte ciudate noapte prin imprejurimile astea, dar am preferat sa arunc o privire. Te-am gasit plina de sange zacand in mizerie. Te-am adus aici si mi-am sunat sotia ca sa aduca niste haine curate. Ea te-a schimbat, nu trebuie sa iti faci griji in privinta asta. Camera in care erai este fosta camera a fiului meu. Vreau doar sa intelegi ca nu iti vreau raul. Vreau sa te ajut. Acum imi spui cum ai ajuns acolo?
– Eu sunt Ioana, eram cu prietenii mei intr-o mica excursie aici. Am auzit si noi niste tipete si am iesit din cort sa vedem ce s-a intamplat. In zona din care acestea s-au auzit nu era nimeni totusi am zarit o silueta si m-am speriat foarte tare si am incremenit, asa am ramas in urma si nu mi-am mai gasit prietenii. Am inceput sa fug si din neatentie m-am lovit de un copac si am lesinat. De atunci incolo dumneavoastra stiti.
– Nu stiu cum ati indraznit sa veniti aici. Multi se feresc.
– Din cauza mitului fetei aceleia?
– Oarecum, zise acesta razand. Exista multe versiuni ale acelui mit. Adevarul e ca nimeni nu stie sigur ce s-a intamplat. Oricum cea mai apropiata versiune de adevar este aceasta.
Fata aceea a fugit intr-o noapte in aceasta padure pentru ca era singurul loc unde se simtea linistita si in siguranta. Se certase cu logodnicul ei in acea seara si vroia sa fie singura. Din cate am inteles el a plecat sa o caute, dar nu a mai gasit-o. Nu s-au gasit haine sau alte obiecte apartinandu-i si in nici un caz nu i s-a gasit cadavrul. Nimeni nu stie ce s-a intamplat cu ea, cert este ca de atunci a disparut. Tot de atunci au inceput intamplarile ciudate. Noapte de noapte se aud tipete. Noapte de noapte poti vedea umbra cuiva care se plimba pe aici. Cred ca este vorba de aceeasi silueta pe care tu ai vazut-o. Si aceleasi tipete pe care tu si prietenii tai le-ati auzit. Multi i-au auzit tipatul de durere, multi i-au auzit suspinele, multi spun ca vantul este atingerea ei si unii spun ca i-au simtit sarutul otravitor. As tinde sa cred ca ea traieste aici dar intamplarea a avut loc acum multi ani cand eu eram inca copil, imi e foarte greu sa cred ca inca traieste. Oricum ar fi, o parte din ea este inca in padurea asta. Si in nici un caz nu vrea sa ii fie linistea deranjata asa ca incearca sa mentina pe toata lumea departe prin zgomote si intamplari ciudate.
– Foarte ciudat. Desi am crezut ca este doar o simpla poveste, m-a zguduit pana in adancurile fiintei mele cand am auzit-o prima data. A fost cineva vreodata ranit?
– Locuitorii din orasul apropiat nu. Dar nu stiu ce sa zic despre turisti. Adevarul este ca s-a gasit destul sange prin padure. Oamenii spun ca se hraneste cu sange precum vampirii. Dar sunt numai niste povesti.
– Mi s-a facut pielea de gaina. Este cu adevarat inspaimantator ce se intampla aici. Acum inteleg de ce nu mai veniti aici. Oricum vreau sa va multumesc ca ati avut grija de mine, v-ati asumat un risc. Totusi aveti idee cum imi voi gasi prietenii?
– Nici o problema, imi place sa ajut oamenii. Cat despre prietenii tai, cel mai intelept ar fi sa asteptam sa rasara soarele si sa coboram de pe munte sa ne indreptam spre oras. Iar daca nu ii gasim acolo ma pot intoarce eu sa ma uit prin padure.
– Nu vreau sa ii las sa astepte. Cred ca ma cauta innebuniti. Va rog, nu putem merge acum sa ii cautam?
– Daca nu ai probleme cu inima si chiar vrei asta cu adevarat imi iau haina, caut lanterna si mergem.
– Da, chiar vreau asta.

Se imbracara amandoi gros. Barbatul apuca lanterna de pe masa din hol. Deschise usa de la intrare si plecara amandoi in adancurile padurii. Ioana isi tot striga prietenii. Totul parea pustiu iar linistea se instalase. Totul parea deja la fel si totusi diferit. Intr-un final fata zari cortul lor, insa el era gol. Toate lucrurile erau ravasite si o bere era scapata pe jos. Dar pamantul era uscat. Ei plecasera deja de ceva timp. Ioana incepuse sa se ingrijoreze si mai tare. Erau singuri prin padure. Oare ea ii va mai gasi ?

– Suntem doar prieteni, dar ii iubesc foarte mult. Nu as vrea sa li se intample ceva. Sunt foarte dezorientata. Oare in ce parte au luat-o?
– Hai sa mergem spre locul unde te-am gasit pe tine. Poate sunt prin zona.

Ea se simtea atat de obosita. Tot trupul o durea si era din ce in ce mai speriata. Vantul incepu sa bata. Din ce in ce mai tare. Parca vroia sa o puna la pamant. Copacii dansau si parca vroiau sa ii vorbeasca, sa ii spuna cate lucruri ingrozitoare au vazut. Sa ii planga pe umar si sa ii spuna sa plece cat mai repede de acolo. Parca le auzea soaptele in ureche. Dupa lungi cautari ei zaresc doua siluete in zare, lanterna nu batea pana acolo. Dar incercara sa ii strige. Nimeni nu raspundea. Se auzeau numai suspine. Cand se apropiara mai mult Ioana il zari pe Sergiu. Izbucni in lacrimi si fugi spre el. Langa acesta, intins pe pamant si plin de sange statea Catalin.

– Ce s-a intamplat cu el?
– Ce s-a intamplat cu tine? Am fost foarte ingrijorati. Te cautam de ore intregi.
– Lasa-ma pe mine. O sa iti povestesc. Acum sunt bine. El ce a patit?
– In timp ce te cautam au inceput iarasi tipetele, vantul a inceput sa bata cu putere iar silueta aceea infioratoare nu ne dadea pace. Am crezut ca innebunesc. Mi-am intors capul pentru o secunda iar Catalin disparuse. Abia acum am reusit sa il gasesc. E lovit si inconstient. S-a trezit de cateva ori, a inceput sa delireze si a lesinat iar.
– Ok hai sa il luam si sa ne indreptam spre oras. Vom merge la spital si nu ne vom mai intoarce aici. Totul va fi bine.

Inainte sa ajunga la spital soarele deja le gadila trupurile. Catalin nu a avut decat o contuzie dar nu isi mai aminteste nimic din ce a patit. Habar nu are cum sau cine l-a lovit. Totusi nu mai e asa sceptic in ceea ce priveste un simplu mit. Sergiu isi mai aminteste cu infiorare ceea ce s-a intamplat. Iar Ioana, de fiecare data are un sentiment ciudat. Inca tremura, se agita, plange si incearca sa inteleaga ce s-a intamplat. Si inca mai mentine legatura cu Bogdan. Cat despre fata pierduta in adancurile padurii, o parte din ea este inca acolo. Inca tipa noaptea de durere, inca plange de disperare, suspinele ei inca se aud in departare, atingerea ei inca poate fi simtita prin intermediul vantului. Silueta ei inca bantuie printre copaci. Sarutul ei nu ajunge sa mai fie povestit.

  1. 17/03/2009 la 9:03 am

    mama dar te-ai intins nu gluma cu povestea asta😀 bv foarte frumos ai povestit! Felicitari!

  2. 17/03/2009 la 12:19 pm

    uita ca din gluma a iesit ceva frumos ! felicitari !

  3. 17/03/2009 la 12:22 pm

    Foarte bine întreţinută atmosfera… Iar dialogurile nu par deloc forţate.

  4. 17/03/2009 la 6:08 pm

    Multumesc.🙂

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: