Arhiva

Archive for 13/03/2009

O poveste (continuare)

13/03/2009 12 comentarii

Un bloc. Un etaj. Un apartament. Un dormitor. O lumina de la monitorul unui calculator. O melodie. Afara e seara. Eu stau cu o tigara in mana si imi pun imaginatia la incercare. Mi-am promis ca voi continua povestea din articolul precedent. Asa ca sa ii dam drumul.

Dar dimineata parea sa fie atat de departe, nici macar un ochi din cei sase nu era inchis. Stateau si ascultau. Se auzeau zgomote de afara, parca vedeau si niste umbre. Se consolau cu gandul ca pot fi copacii in bataia vantului.

– Sergiu mi-e frica. Strange-ma in brate.
– Nu fi copil mai fato. Ma duc afara sa vad ce se intampla.

Era intuneric bezna. In departare se auzeau voci. Copacii parca dansau pe melodia vantului. Lanterna nu lumina mult si nu se putea intelege mai nimic din ce era in jurul lor.

– Nu cred ca suntem singuri. Aud niste turisti, zice Sergiu.

Ioana scoase capul afara iar ochii i se umplura de lacrimi.
– Imi e frica. Esti sigur ca sunt turisti?
– Nu Ioana, sunt sigur ca spiritul fetei a venit dupa noi.
– Sa stii ca nu esti amuzant.
– Nu mai avem ce face la ora asta. Hai sa dormim si vom discuta cu ei de dimineata.

Au intrat in cort si au incercat din nou sa adoarma. Iarasi incepeau sa se auda zgomote. Dar acum nu era decat sunetul stropilor de ploaie lovindu-se de cort.

– Proasta zi ne-am ales sa venim aici, zise Catalin. Ploaia asta a stricat tot dupa ce ca este racoare. Unde e berea ma Sergiu?
– Lada frigorifica a ramas afara, am uitat de ea.
– Bine, hai lasa ca ma duc singur sa imi iau.

Ioana se trezi si se uita nedumerita in jur.
– Unde e dragul meu vecin?
– S-a dus dupa ber…

Se auzi un tipat. Atat de tare si de strident. Totusi se auzi din departare. Parea o voce de fata. Inima le batea cu putere amandurora. Au iesit afara sa vada ce se intampla. Bateriile lanternei se terminasera. Ploua, vantul batea si era intuneric. Totusi se vedea silueta cuiva care se indrepta spre ei. Prietenii au strigat in cor:

– Catalin, tu esti?

Totusi era liniste. Silueta avansa. Nu puteau distinge nimic altceva. Se auzi un zgomot ca si cum cineva a calcat pe o crenga in directia opusa. Se intoarsera si il zarira pe Catalin.

– Ce faceti aici? Nu vedeti ca ploua? V-a apucat romantismul?

Cei doi au ramas profund uluiti si dezorientati. Cand au intors capul in cautarea siluetei misterioase totul parea pustiu. Dar ei stiau ca au vazut ceva. Au incercat sa ii spuna lui Catalin dar acesta i-a luat in ras. Totusi cine tipase? Au incercat sa se uite prin imprejurimi. Initial au crezut ca ceilalti turisti au patit ceva. Asa ca au incercat sa avanseze pentru a vedea daca pot fi de ajutor. Insa cand au ajuns in zona unde acestia ar trebui sa fie nu era nimic. Nimic nu parea sa fie deranjat. Nici un cort. Nici un foc de tabara. Nu erau nici macar ambalaje aruncate.

– Vezi Sergiu? Eram sigura ca nu erau turisti.
– Atunci erau in trecere. Stiu ca am auzit voci. Si nu sunt nebun.
– Si cum explici tipatul de mai devreme daca acestia erau doar in trecere?
– Si tu ce vrei sa zici? Ca padurea e bantuita?
– Eu cred ca neuronii vostri au plecat la bantuit, zise Catalin. Poate era un lup si nu ati auzit voi bine. Eu ma duc in cort sa ma usuc.

Asa ca au pornit cu toti. Totusi la primul pas facut Ioana simti un fior pe sira spinarii. Ofta si mai arunca o singura privire in urma. Zari iar silueta. Ramasese complet perplexa. Nu ii veni sa creada si ramase impietrita. Totusi reusi sa isi revina si incerca sa isi strige prietenii. Acestia deja ajunsesera cel mai probabil la cort. Ea nu mai era in raza lor. Era singura in mijlocul padurii speriata de moarte. Ridica mana si privi la inelul de pe mana ei.

– Nu vreau sa ajung ca fata din poveste. Nu vreau sa fiu un simplu inel pe o mana moarta. Ok, trebuie doar sa fiu calma si sa ma orientez. Baietii vor veni dupa mine, stiu asta.

Va urma…:)

My band

13/03/2009 2 comentarii

Am mai vazut o mica leapsa la hime care mi s-a parut intr-adevar draguta and I played along. Nu o tin pentru mine dar nici nu tin neaparat sa o dau mai departe, daca va place serviti-va.

  1. Mergeti pe  Wikipedia. Click „random article” iar numele primului articol este numele formatiei voastre.
  2. Apoi intrati pe quotation page si click „random quotes”. Ultimele patru – cinci cuvinte ale ultimului quote de pe pagina va reprezenta numele primului vostru album.
  3. Intrati pe Flickr si click pe „explore the last seven days” sau click  aici. A treia poza, nu conteaza ce e, va reprezenta poza albumului.
  4. Folositi Photoshop sau ceva asemanator pentru a le incropi.

Acum sa va arat ce mi-a iesit mie.

my-first-album

Categorii:Leapsa Etichete:, , , , , ,

O poveste

13/03/2009 8 comentarii

Acum doua zile am zambit cand am vazut prima data aceasta leapsa pe blogul lui hime si m-am bucurat ca am scapat. In schimb am omis faptul ca domnul alexxutzu nu ma uita si are grija ca leapsa sa ajunga si pe la mine. Foarte dragut din partea lui. Multumesc pentru leapsa Alex.
Acum sa vedem in ce consta leapsa. Trebuie sa compun o povestioara care sa contina urmatoarele cuvinte: spirite , fantastic , tacere , noapte , suspin , lumanari, voci , mana moarta , ochi rosii , inima , licantropie.
O povestioara scrisa tarziu in noapte. Sper sa va placa. Nu am mare talent. 😀

Era vara. Un grup de prieteni au hotarat sa plece impreuna intr-o excursie pe munte. Si-au instalat corturile si au facut un foc de tabara. Au glumit, au ras, au baut. Cand deja se lasase noaptea s-au asezat in jurul focului pentru a manca nalbe si a spune povesti de domeniul fantasticului. Tacerea s-a lasat iar Sergiu a inceput…

“Exista un mit potrivit caruia acum cativa ani o fata a fost ucisa in aceasta padure. Se zice ca a fugit noaptea de acasa si a vrut sa se refugieze aici. A fugit pana in adancul padurii dar la un moment dat a inceput sa auda zgomote ciudate..”

Ioana il intrerupe.
– Sergiu termina, ma sperii. Nu auzi cum fosnesc frunzele?
– Draga mea, stai linistita. Te voi apara eu impotriva spiritelor. Acum lasa-ma sa termin.

Inima a inceput sa ii bata cu putere. Se ratacise, nu mai stia de unde a venit si pe unde sa plece. La un moment dat a auzit suspinele unui copil care parea ca plange. A incercat sa il strige.

– E cineva aici? Nu iti face griji micutule, te voi gasi. Vom iesi amandoi de aici. Doar spune-mi unde esti. Alo? Ma auzi?

Liniste totala. S-a invartit prin imprejurimi in cautarea copilului. Nu vedea pe nimeni. Dar vocile nu au intarziat sa apara. Din ce in ce mai multe. Cereau ajutor. O strigau. Ea simti ca innebuneste. Isi dori sa plece cat mai repede de acolo. O voce in stanga, un tipat in dreapta. O lua la goana. Alerga pe cat de repede putea. Ochii ii erau rosii de la plans. Simti cum un fior o inconjoara si avea impresia ca fuge cu viteza luminii, nu mai intelegea nimic in jurul ei, nu mai vedea, nu mai auzea. Cel mai probabil suferea de licantropie. In disperarea ei zari niste lumini, pareau ca erau iscate de niste lumanari. Crezu ca este salvata. Era un simplu miraj. La capatul drumului era o prapastie in care ea cazu. Nu se stie daca a murit din cauza impactului sau doar a lesinat si lupii au mancat-o de vie. Nu s-a gasit decat mana ei moarta pe care era inelul de logodna…”

– Ce ziceti prieteni? Credeti ca este adevarat?
– Sergiu, tremur toata. Tu chiar vrei sa nu dormim la noapte, replica Ioana.

In schimb Catalin era cu zambetul pe buze.
– Aiureli. O simpla poveste de adormit copii. Voi fetelor sunteti mult prea sensibile.

Se auzi un fosnet printre copaci. Erau confuzi si nu mai faceau diferenta dintre realitate si poveste. S-au bagat repede in cort si au incercat sa adoarma sperand ca maine dimineata sa fie totul ok.

Si ca o fata buna ce sunt eu trebuie sa dau leapsa mai departe nu-i asa? Asadar cei din blogrollul meu in afara de cei ce au deja leapsa sunt rugati sa o preia. Fara scuze. Nu scapati.

1608025442_6c79d7651c_o