Basme…


A fost odata ca niciodata, ca daca nu ar fi fost in imaginatia mea nu s-ar mai scrie.
Erau doi oameni obisnuiti. Din pacate s-a dus vremea printilor si printeselor. S-au cunoscut la un amarat de concert din Piata Constituiei in urma cu trei ani. Nu mai exista castelul regelui tinutului. Au facut schimb de numere de telefon. Porumbeii au demisionat.

El nu arunca cu pietre in geamul printesei contemporane, ii dadea un beep. Calatoreau cu autovehicule de zeci/sute de cai putere. Vechea caruta cu maxim doi cai era in service. Nu mai foloseau fan, bagau benzina. El nu se duela pentru onoarea ei. Dadea un pumn si pleca mai departe. Nu mai era nevoie sa se casatoreasca pentru a se putea atinge. Nici unul nu era sigur cum se scrie monogamie si nici cu ce se mananca.

Timpul a trecut. Nu mai era la fel de simplu, acum se jucau cu regulile nescrise ale unei relatii. Se doreau, pacat ca nu o faceau concomitent. Ea era indiferenta, el era innebunit. Ea isi arata dragostea, el era plictisit. Cand ei nu ii mai pasa, el se straduia sa intretina ce ii mai tinea. Ea se gandea “eu”, el nu stia decat cuvantul “noi”. S-ar fi dus la vraciul satului sa cumpere licoarea dragostei, dar acesta iesise la pensie.

Desi la inceput ea era -el- la feminin si el era -ea- la masculin, timpul a schimbat multe, printul si printesa contemporana nu au trait pana la adanci batraneti. Cel putin nu impreuna. Desi a trecut mult timp de atunci puterea indiferentei inca mai functioneaza in cazul celor doi, deseori se gandesc unul la celalalt, dar nu o fac cand trebuie.

Nu vreau ca aceasta poveste sa se termine cu bine. Stiu ca printesa contemporana merita mai mult. Ea ma rugat sa o ajut in cautarea ei si sa ii spun povestea.

princess diary

  1. 20/02/2009 la 12:18 am

    Ma regaseam de mult la o masa, aruncand litere intr-un laptop vechi, litere formale, ce nu credeam ca vor avea vreodata sens pentru mine, atunci cand totul era o joaca, atunci cand imaginatia mea era singura ce putea arata negrul in inima mea, atunci cand realitatea vazuta prin ochii mei trecea prin nuante alb-rozalii, le recitesc acum, cand negrul e in realitate si numai imaginatia mea poate schita nuante alb-rozalii si realizez intuitia blasfemica:

    fetele , nu sunt fostele fecioare
    baieti , nu sunt rupti din soare
    fiecare are un drum
    fiecare are un grai
    fie ca e plin de fum
    fie ca duce spre rai

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: