Viceversa

Download: beyonce_-_if_i_were_a_boy.jpg

Sunt mandra sa fiu femeie, nu ma intelegeti gresit. Doar ca, cateodata as vrea ca rolurile sa se inverseze. As mai vrea sa nu mai existe regulile astea nescrise dar impuse de societate. As vrea sa nu mai existe atitudinea asta marsava, pe care nimeni nu o recunoaste dar cumva exista, fata de femei. La unul din articolele mele, nu mai imi amintesc exact care dar in fine, cineva mi-a lasat un comment care suna ceva de genu ~Ai iesi cu un barbat care nu te atrage si fata de care nu ai pic de interes daca s-ar oferi sa iti plateasca el cina? Wtf? Daca sunt femeie asta inseamna ca nu imi pot plati iesirea in oras? Daca sunt femeie, tanara si nelinistita dar totusi femeie, asta inseamna ca depind de un barbat pentru supravietuirea mea? Va zic un mic secret de-al meu. Niciodata, nici macar o singura data, la orice intalnire, orice fel, cu oricine, nu am plecat de acasa fara bani la mine. Sunt in stare sa imi platesc consumatia, a mea si a ta daca e nevoie, chiar daca in majoritatea cazurilor voi baieti va oferiti. Am platit si eu, ati platit si voi. S-a creat un echilibru si imi place sa il pastrez. Deci nu ma luati pe mine cu atitudinea aia misoginistica. M-am saturat sa aud ca toate femeile sunt materialiste. Oh saracutii barbati, peste ce fel de femei trebuie voi sa dati.

De ce -se stie- ca femeile trebuie sa lungeasca perioada catre extaz? De ce nu pot eu sa incerc sa te atrag in patul meu din prima seara si tu sa imi zici Nu inca, vreau sa ajungem sa ne cunoastem mai bine. De ce, daca tu, ca si barbat, reusesti asta cat mai repede esti macho iar noi suntem decat niste curve? Ajung sa fiu de acord cu Teo de la Deko Cafe. El a zis intr-unul din showurile lui ca voi barbatii va simtiti cam prost pentru ca din punct de vedere fizic noi putem face sex continuu. In teorie, desi din cauze circumstantiale sigur ca nu rezistam doua zile. Dar in teorie noi putem, voi aveti nevoie de cateva minute ca sa va reveniti, sa treceti peste ce vi se intampla voua acolo. Asa ca, fiind gelosi v-ati gandit asa: Hai sa le facem pe astea curve, ca sa se simta prost pentru ele pot si noi nu. Ca o mica paranteza, as vrea sa spun, mergeti la showurile celor de la Deko Cafe, merita.

De ce, daca voi nu sunati doua zile inseamna ca manevrati situatia asa cum trebuie, asa cum spun regulile. De ce, daca ea suna in alea doua zile inseamna ca e cam disperata? Sincer, din punctul meu de vedere, nu ma suna. Nu o sa intru in depresie si nu o sa ma bag sub patura sa plang. Nu ma influenteaza cu nimic chestia asta. Nu o sa te sun sa te stresez, pentru ca nu imi prea pasa de micul tau joculet. Singurul lucru pe care reusiti sa il faceti este sa pierdeti niste puncte. Da, e un pic rautacios din partea mea dar fiecare porniti cu un anumit set de puncte. Punctele cu care porniti sunt in raport direct proportional cu impresia pe care mi-o lasati prima oara. De acolo puteti sa castigati sau sa pierdeti puncte.  E destul de clar ce se intampla atunci cand se ajunge la zero puncte. Dar asa cum se intampla si in anumite concursuri, in functie de rapiditatea cu care ai scazut si punctele pe care le-ai castigat de-a lungul timpului, poti primi o runda salvatoare. Poate ca par un pic ipocrita pentru ca am sistemul asta, avand in vedere ca tip in gura mare De ce naiba fac barbatii prostiile astea? Poate ca sunt, dar nici voi nu va schimbati. E metoda mea de a supravietui, de a tine situatia sub un anumit control. Acum nu va ganditi ca tin un carnetel dupa mine si la fiecare lucru gresit mai pun o bila neagra sau tai o liniuta. Este o chestie mentala, o anumita limita pana la care imi permit sa merg. Un moment in care imi zic pana aici merg.

Imi place sa mentin un echilibru in relatiile mele. Consider ca amandoi ar trebui sa facem compromisuri, ca ar trebui sa ne sustinem reciproc. Consider ca amandoi ar trebui sa sunam pentru ca vrem, pentru ca ne e dor, nu pentru ca urmam anumite reguli, un anumit tipar. Sa putem zambi amandoi si sa spunem Te plac fara sa ne gandim ca e prea devreme sa spunem asta sau ca celalalt nu a zis asta inca. Consider ca niciunul dintre noi nu e fraier pentru ca face toate astea. Consider ca amandoi suntem cei mai curajosi pentru ca ne implicam sincer in relatia asta. Dar atunci cand nu ma ajuti sa mentin un echilibru sanatos, atunci cand ma lasi sa dansez singura in relatie, atunci pierzi punctele alea pe care le mentionam mai sus.

Ar mai fi ceva care as dori sa il punctez in articolul asta. Daca tot sunteti barbati, comportati-va ca atare. Daca v-ati dat seama ca nu mai doriti ceva sau mai ales pe cineva in viata voastra, atunci spune-ti asta. Am fost martora si chiar am trecut prin situatii de genul. Mi-am auzit prietenele spunand Nici acum nu m-a sunat porcul. E clar! S-a terminat. Eu am o mare problema cu situatiile de genul asta. Am facut ceva? Esti suparat sau pur si simplu nu iti place tie, atunci fii barbat si spune. Nu lasa situatia asa in speranta ca o sa inteleaga ea mesajul. Nu, nu. Suni si zici care este problema, nu lasi situatia in aer. Sincer, mi se pare de maxim prost gust. In general detest despartirile. Care vin din partea mea, ma refer. Nu imi place privirea din ochii lui atunci cand o spun. Mi se rupe sufletul cand trebuie sa recunosc ca nu ma poate face fericita. Dar o fac. Fata in fata. Nu las situatia in aer, nu las un offline. Sunt femeie cu un gram de testosteron si sunt mai “barbata” ca voi.

Poate ca sunt un pui de drac, chiar daca la prima vedere par un ingeras. Mi s-a intamplat sa mi se zica -Stii Cristina, prima oara cand te-am cunoscut am avut impresia ca esti o fata foarte cuminte, la locul ei, tacuta. Dar odata ce am ajuns sa te cunosc mai bine am vazut ca ai cateva grame de zuzu in tine. Am momente cand sunt linistita dar si altele cand izbucnesc. Imi plac lucrurile facute in felul meu, dar sunt dispusa sa fac si compromisuri. Sunt o persoana cu care te poti intelege daca porti cateva grame de bun simt dupa tine. Daca ma respecti pe mine si pe tine. Daca esti sincer si open-minded.

Mi se pare ca am insistat mult in ultima perioada pe tema barbati vs femei. Dar ma preseaza gandurile astea, ma lovesc de situatiile astea si parca sper sa se raspandeasca vorbele in tara. Peste munti si prin padure. As vrea sa se stie ca ne aflam intr-o situatie nu prea placuta pe care o construim noi insine. Ne invartim printr-un balci si sarim dintr-un joc in altul. Si fiecare joc ne seaca cate putin de energie si optimism.

Deci, ce vreti?

Download: kosa_jealous_mix.jpg

Eu, critica, analitica si vesnic in cautarea raspunsului in privinta -nemurirea sufletului- ma gandeam asa departe. Ma gandeam la femei si barbati. Ma gandeam la relatia dintre noi ca niste mamifere superioare ce suntem. Ma gandeam la grupul de prieteni in care am crescut. Ma gandeam ca la un nivel de prietenie sunt mai compatibila cu barbatii decat cu femeile. Sunt adorabila, n-am ce face. Am o tona de prieteni de sex masculin si o singura buna prietena. Da, una. N-am nevoie de mai mult. Am nevoie decat de o singura persoana de sex feminin care sa ma inteleaga cand zic – Nesimtitul ala a vrut sa mi-o traga in tufisuri, la prima intalnire ! Da, sigur am amice cu care ma intalnesc o data la doua luni, si noi ca fetele. Dar cei cu care vorbesc zilnic si ies in oras doar de dragul iesirii sunteti voi, drage primate de sex masculin. Vreti sa stiti de ce? Femeile au ceva, ceva ce numai femeile l-ar putea avea. Un je ne sais quoi. O rautate bine inradacinata fata de semenele lor. Parca am fi intr-un fel de competitie. Numai noi putem spune una despre cealalta - Ah aia e o curva, o curva ! Voi nu faceti asta. Voi nu va uitati unul la celalalt si va ganditi -Ah ce gigolo e ala, ce fraier ! Nu, voi spuneti – Bravo lui, bahh! Intelegeti ce vreau eu sa zic aici? Voi ca barbati va sustineti unii pe ceilalti. Noi? Nici nu mai zic. In principiu intelegeti de ce prefer masculii ca si prieteni. Pentru ca sunt mai sinceri, mai putin rautaciosi, mai protectori.

Pe baza acestor lucruri, purtam o conversatie cu un prieten acum aproximativ o saptamana. Eram la un barulet din inima orasului si dezbateam diverse subiecte. Cumva, am ajuns la subiectul asta. I-am prezentat si lui situatia si toate gandurile care imi vantura prin minte. Iar apoi mai in gluma mai in serios am pus intrebarea – Cum ne suportati? Voi ca si barbati deci chill pe noi ca si femei deci usor nevrotice ? Mi-a placut reactia lui. Mi-a tras un zambet strengar si mi-a spus – Pentru ca vrem un singur lucru de la voi. Am ramas socata. Nu poate fi atat de usor. Am plecat pentru ca timpul ne presa. Am ajuns acasa si in linistea (a se citi muzica) camerei mele am intors problema pe toate partile. M-am revoltat. Eu privesc problema asa… Atunci cand un barbat si o femeie se intalnesc si incep sa scape mici zambete tampe si ocheade inseamna ca se plac. Dar se plac la un nivel fizic. Eu, femeie, cand te vad pe tine, barbatul, prima oara ma atragi fizic. Nu am de unde sa stiu ce suflet mare ai tu. Asta e situatia. O stiu si o inteleg. Da, baieti si noi ne simtim atrase de voi. Nu ne gandim la casuta aia de la periferia orasului cu gardulet alb din prima seara.

Inteleg ce iti vine tie prima oara in cap cand vezi o femeie dar nu imi spune ca pe baza acelor ganduri iti construesti intreaga viata. Da, asta vrei in prima seara si a doua si poate inca cateva dupa aceea. Dar in acele mici pauze pe care le luati atunci cand trebuie sa va odihniti, sa mancati, sa reveniti la viata voastra, in fine sa va ridicati din pat. Ei bine, atunci ajungeti sa va cunoasteti. Si poate ca puteti ajunge chiar sa…o doamne, sa va placeti. Pentru ceea ce sunteti ca si persoane, nu pentru miscarea aia marfa pe care o face ea cand sta deasupra (bine, putin si pentru aia). In momentul ala simti nevoia sa fii alaturi de persoana respectiva pentru ca iti place tot ce insumeaza ea. Deci nu imi spune mie ca voi vreti numai sa ne aduceti in pat. Nu e atat de usor. E imposibil. Nu cand eu ma refer la o situatie mai ampla, cand ma intreb pe un ton amuzat -cum ne suportati in viata de zi cu zi, cu toate suisurile si coborasurile unei relatii, nu doar pentru o seara.

P.s. Melodia e doar asa, ca sa ma laud cu ce mai ascult in ultima vreme. Imi place la nebunie. Angry woman music.

Iubire vs Prietenie

Ah iti mai aduci aminte de ziua in care ne-am cunoscut? spuse ea zambind, avand ochii visatori si fiind pierduta printre ganduri.
Sigur ca imi aduc aminte. Totusi un singur lucru nu mai tin minte cum si unde s-a intamplat. Primul nostru sarut.
Glumesti, nu? Era una din serile acelea in care toamna incepea sa isi faca simtita prezenta. M-ai condus acasa si …
Te-am sarutat?
Da.
Asa indraznet eram ?
Ea incepu sa rada si isi misca capul in semn de aprobare.
Ce curajos eram pe atunci. Dar eu nu inteleg cum de ai avut tu curaj sa ma saruti inapoi. Eu in locul tau ma plezneam sanatos.

Desi acum vorbeau de prime intalniri si saruturi, totul era o pasiune stinsa in momentul asta. Erau decat doi prieteni care depanau amintiri si savurau vremurile bune demult apuse. Dar asta este decat o poveste. Este greu sa separi iubirea de prietenie. Si totusi este greu ca cele doua sa coexiste. Trebuie sa poti lasa in urma sentimentele si resentimentele ca sa poti privi catre un nou inceput. Poti oare sa privesti in urma cu bucurie la momentele dragi si apoi sa intorci privirea spre o simpla prietenie fara ca momentele mai putin dragi sa te napadeasca?
Chiar citeam zilele trecute pe blogul altei visatoare, care isi pune intrebari existentiale la fel ca mine, despre asta. Si ea se intreba daca iubirea si prietenia pot coexista? Daca ei doi s-ar putea reinventa pentru un nou inceput. Si chiar astazi vorbeam cu un prieten care sustine ca el pastreaza un grad de prietenie cu toate fostele lui prietene. Ca vrea sa lase loc de buna ziua. Mi-a spus ca are grija sa lase un anumit timp sa treaca, ca atunci cand lucrurile se linistesc si furtuna trece o prietenie poate fi insamantata. Fiind incapatanata si cu dorinta de a avea mereu dreptate am derulat toate relatiile mele in minte si toate tentativele de prietenie si am pornit intr-o polemica.

Atunci cand imi spui ca inca esti prieten/a cu fosta/ul nu prea imi vine sa cred. Cel putin nu prieten in adevaratul sens al cuvantului. Te cred ca va salutati din cand in cand si va intrebati de sanatate si munca. Dar nu cred ca iesi cu fosta la bere, nu o chemi cand ai nevoie de ajutor pentru a te muta sau pentru a pregati cina pentru actuala prietena si cu siguranta nu o suni la doua dimineata ca sa ii spui sa te sustina pentru ca treci printr-o situatie dificila. Pentru ca asta fac prieteni, nu?

Deci da, cred ca prietenii superficiale de genul acesta poate avea oricine. Dar prietenii tapitate cu prea multe amintiri legate cu o funda stropita cu suferinta, care pot triumfa nu cred ca pot exista. Pentru ca eu privesc situatia din urmatorul unghi: Daca el s-a despartit de mine atunci eu sunt ranita, fie pentru ca aveam anumite sentimente pentru persoana respectiva, fie pentru ca nu reusisem inca sa nutresc ceva pentru el dar mandria mea de femeie se trezeste si se simte lezata. Si nu consider ca este sanatos sa imi alimentez sentimentele si sperantele cu o potentiala prietenie. Iar daca nu am avut ocazia sa nutresc nimic fata de cealalta persoana inseamna ca nu am avut timp nici sa o cunosc in totalitate ca sa nu mai spun ca mandria mea de femeie este destul de mare, deci si in cazul acesta se exclude o potentiala prietenie.

Apoi mai exista situatia in care eu ma despart de respectivul. Aici avem iar doua posibile scenarii. Am avut anumite sentimente dar am avut un motiv atat de puternic incat am trecut peste ele iar acesta nu ma lasa sa pornesc o prietenie plus ca putem aduce iar in discutie alimentarea sentimentelor pe care am mentionat-o mai sus. Sau poate sentimentele acelea deja s-au dus din anumite motive dar respectivul inca mai simte ceva si atunci poate invoca el -nealimentarea unei sperante care nu isi are rostul. Iar daca nu isi invoca dreptul asta si chiar incercati prietenia, si unul dintre noi, oricare, inca mai simte ceva atunci persoana respectiva va incerca sa resusciteze relatia. Va incerca sa resusciteze ceva ce nu mai are vlaga. Si iarasi ne vom departa de prietenie. In concluzie, consider ca atunci cand un capitol din viata voastra se incheie cel mai bine este sa il lasi asa. Cred ca atunci cand vine vorba de iubire vs prietenie fiecare se lupta in ringuri diferite. Cred ca nu fac parte din aceeasi liga si prin urmare fiecare castiga in felul lui dar niciodata unul impotriva celuilalt.

Later Edit: Daca vreunul dintre voi reuseste printr-o minune sa fie cu adevarat prieten cu o persoana cu care a fost candva intr-o relatie, in cazul acesta aveti felicitarile mele. Serios, din toata inima. Doar ca eu consider ca astfel de situatii sunt extrem de rare. As putea spune chiar una la un milion.

Toamna

Ieri am trecut prin dreptul geamului si am simtit ceva ce nu am mai simtit de ceva vreme. Un vanticel si un miros cunoscut purtat de acesta. Am tras aer adanc in piept si l-am recunoscut. Mirosea a toamna. M-am apropiat de fereastra si am mai tras cateva guri de aer si m-am uitat spre cer. Da, cu siguranta este mirosul toamnei. M-am uitat la ceas si data ca si cum sosise ca un oaspete nepoftit. Dar in definitiv mai sunt doar cateva zile pana la 1 Septembrie. Chiar dinainte ca natura sa isi schimbe culoarea si prima frunza sa cada o poti simti in aer. Iar pentru prima oara in mult timp ai nevoie de ceva care sa iti confere caldura. E totusi placut cand simti vantul cum iti mangaie fata, cum nu este nici prea cald dar nici prea frig. Este ciudat dar primele semne ale toamnei au adus la suprafata vechi amintiri care imi induc o stare de liniste. De aceea de cateva zile sunt cu mintea in alta parte, imi aduc aminte, visez, ma bucur, savurez vremurile bune. Nimic nu ma poate agita prea tare si chiar mi-a venit iarasi pofta de scris. Am uitat cat de multa placere imi aducea. Dar lucrurile vin si trec, la fel ca anotimpurile, ca zilele si noptile, ca momentele bune si momentele nu asa de bune. Ce e important este ca in final iti raman amintirile pe care le poti pretui.

The number 23

Tocmai am terminat de vizionat filmul The number 23. Un film obsesiv despre obsesie. Mi s-a parut genial si il recomand cu multa caldura mai ales fanilor Jim Carrey. El avand un rol cu totul deosebit decat cele de pana acum. A fost si alegerea perfecta pentru rolul din acest film pentru ca din cate am inteles chiar si in viata reala Jim este obsedat de acest numar. Adevarul este ca atunci cand cauti ceva cu destula desavarsire il gasesti. Daca calculezi si permutezi cifrele intr-un final vei gasi rezultatul pe care il cauti. E usor sa alegi numai cifrele care te intereseaza. Nu cred ca este vorba de coincidenta, nici misticism ci pur si simplu determinare si paranoia. Spre exemplu eu sunt nascuta pe 21 noiembrie. 21 + 1 + 1 = 23. Sau 2 + 1 + 1 + 1 = 5 care este format din 2 +3. Daca as calcula 21 +11 = 32 atunci am avea 23 inversat. Daca as lua si anul de nastere in considerare si as calcula fiecare cifra una cate una, calculele insumeaza iarasi 32. Da, poate ca e o coincidenta dar asta nu inseamna ca sunt urmarita de vreun fel de blestem sau mantuire. ~ Sau cine stie? In principiu numarul 23 este prezent in viata noastra dar de asemenea si numarul 1 si poate 52. Nu inseamna nimic.  Daca vreti putem spune ca de fiecare numar sunt atasate anumite intelesuri. Dar este doar un numar ca oricare altul. Cifrele, literele, numerele, cuvintele sunt prezente in viata noastra. In fine, nu stiu pentru cine si de ce ma cert. Eu vroiam decat sa recomand filmul dar mai degraba m-a recomandat el pe mine. Se pare ca obsesia se transmite vizual. In continuare, am gasit pe cinemagia 23 de enigme ale numarului 23.

1.Fiecare parinte contribuie cu 23 de cromozomi la ADN-ul unui copil.
2.Dureaza 23 de secunde ca sangele sa circule prin intreg corpul.
3.La oameni, al 23-lea cromozom determina genul.
4.Sunt 23 de litere in alfabetul latin.
5.Iulius Cezar a fost injunghiat de 23 de ori atunci cand a fost asasinat.
6.Axa Pamantului este inclinata la 23,5 grade.
7.Cavalerii templieri a avut 23 de Comandanti Supremi.
8.William Shakespeare s-a nascut pe 23 aprilie 1564.
9.William Shakespeare a murit pe 23 aprilie 1616.
10.Calendarele egiptene si sumeriene incep pe 23 iulie.
11.Titanicul s-a scufundat pe 15 aprilie 1912 (4+1+5+1+9+1+2=23).
12.Maiasii credeau ca lumea se va sfarsi pe 21 decembrie 2012 (20+1+2=23).
13.Compania de productie a lui Jim Carrey este JC 23 Entertainment.
14.John Dillinger a jefuit 26 de banci dar numai 23 pentru bani.
15.Distanta din centrul lui Marte pana la luna sa cea mai apropiata este de 23,500 km.
16.230 de oameni au murit in zborul TWA 800.
17.Kurt Cobain s-a nascut in 1967: 1+9+6+7=23
18.Kurt Cobain a murit in 1994: 1+9+9+4=23.
19.Filmarile la Numarul 23 au inceput pe 23 ianuarie 2006.
20.Literele din Joel Schumacher si Jim Carrey insumeaza 23.
21.Literele din Virginia Madsen si Jim Carrey insumeaza 23.
22.Charles Manson s-a nascut pe 12 noiembrie (11+12=23)
23.Lansarea Numarului 23 in cinematografe a fost pe 23 februarie 2007.

Premiu

Dupa ce intri in blogosfera si incepi sa aberezi, sa povestesti, sa iti dai cu parerea, vine un anumit moment cand un alt blogger vede un anumit potential in scriiturile tale, in cazul meu acesta fiind Semafor care mi-a facut placuta surpriza sa imi acorde un premiu. Superior Scribbler Award. Pe aceasta cale vreau sa ii multumesc pentru acest premiu si pentru timpul pierdut pe umilul meu blog.

Si ca sa respect regulile care insotesc acest premiu, trimit la randul meu catre alti bloggeri aceasta apreciere. Acestia fiind Marylina pentru felul ei inteligent si amuzant de a scrie si pentru iubirea sa fata de cuvinte, Cristian Lisandru si Dioscoride pentru imaginatia si iubirea pe care o depun pentru fiecare articol in parte, Invizibilul3 pentru ca nu a uitat cum e sa fi copil si pentru ca este mereu in cautarea sufletului pereche. Mai sunt cateva reguli atasate de acest premiu, asa ca le prezint in continuare pentru cei ce trebuie sa il preia:

1. Fiecare Scriitor Superior (S.S.) trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;
2. Fiecare S.S. trebuie sa isi creeze o legatura pe net la blogul (si autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3. Fiecare S.S. trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge link catre acest post care ne explica ce este cu premiul;
4. Fiecare S.S. care a castigat premiul este rugat sa viziteze acel post si sa isi adauge numele la Mr. Linky List
5. Fiecare S.S. trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

P.s. Nu am uitat sa numar, stiu ca am trisat putin si am numit numai patru bloggeri dar din micutul meu blogroll, acestia cred ca sunt niste scriitori speciali.

Povesti in bucuresti

Tocmai am venit de la expozitia de fotografie “Povesti in Bucuresti”. Nu a fost tocmai ce ma asteptam, dar poate ca asteptarile mele au fost prea mari. De curiozitate am fost sa imi vad orasul atarnat pe cativa pereti. Bucurestiul din spatele pietelor, bulevardelor. Orasul zgomotos, aglomerat, dur. Orasul nostru indesat intr-un spatiu mic si calduros. Interesanta idee. Dar inca nu m-am decis daca a meritat sa ies din casa pe ninsoarea asta. Nu am fost dezgustata, dar nici foarte incantata. Cred ca totusi se putea mai bine de atat. Ce au vrut ? Sa identifice tipologii de spatii urbane aparute in uzul cotidian. De ce? Pentru a descoperi un oras familiar si strain, trait de noi si apoi gandit de arhitecti. Cum? Prin povesti, interviuri si explorare urbana. Vernisajul a avut loc pe 15 ianuarie dar expozitia este deschisa pana pe data de 22. Pentru cei interesati, puteti merge la Sala Octav Doicescu (Teatrul Act, Calea Victoriei 126).

 

Examen – Pierrot – Eminescu

Azi (de fapt ieri, fiindca este deja o noua zi, e dupa 12.00 iar eu sunt inca treaza dar extenuata) am avut o zi plina. Desi a fost sambata, m-am trezit la 8.30 ca sa merg sa imi dau primul examen pe anul acesta. M-am grabit sa ajung acolo cat mai devreme pentru a scapa de povara cat mai repede. Desigur, Spiru Haret avea alte planuri pentru mine. Acelasi incident ca si anul trecut. Aveau netul picat in toata facultatea asa ca era mare agitatie mare pe toate holurile. Mi-am pierdut ceva timp pe acolo pana cand m-am decis sa merg la secretariat sa aflu ca examenul va fi reprogramat. Alta incurcatura in programul meu, dar nu ar fi prima oara cand se intampla asta. Am plecat spre casa iar la statia de metrou Unirii 2 m-am oprit pentru a savura mica piesa de teatru a celor de la Teatrul Masca. Pierrot lunatecul. O incantare totala. Am stat si am savurat pana in ultima clipa impreuna cu alti bucuresteni nu prea grabiti in acea dupa-masa. La sfarsit ei si-au facut loc printre spectatori si au disparut in zare prin multime, metrouri si agitatie. Cel din urma fiind maestrul Mihai Malaimare care a tinut sa dea mana cu spectatorii de pe margine. Pentru cei interesati astazi 17 ianuarie mai are loc o reprezentatie la Unirii 1 la metrou la ora 12.30. Jazz cu Mircea Tiberian.

Seara mi-am incheiat-o la Cenaclul de seara in cadrul facultatii de litere in cinstea sarbatoririi a 160 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu. Seara s-a deschis cu cateva poezii recitate de 4 elevi din clasa a patra. Au fost foarte draguti si si-au dat silinta. Apoi cativa profesori si scriitori ne-au delectat cu cateva informatii si pareri asupra vietii eminesciene. O profesoara m-a impresionat foarte mult deoarece parea o adolescenta indragostita pana peste cap de Eminescu. Putea spune ca ii cunoaste viata acestuia pe de rost si il considera o adevarate divinitate. Se vedea o anumita pasiune in ochii dansei atunci cand vorbea despre el si nu permitea ca cineva sa ii pangareasca memoria asa cum au facut domnii de la Muzeul National al Literaturii Romane intrebandu-se daca Eminescu este intr-adevar poetul nostru national.

 

Acum sunt obosita dar in zilele urmatoare poate voi mai reveni asupra subiectului. Noapte buna.

2010

La un moment dat un om se intalneste pe strada cu vecinul sau
care se afla pe o banca cu cainele sau.
Cainele statea jos neclintit, insa se vedea ca sufera.
Omul il intreaba pe stapanul cainelui:
Nu te supara, dar ce s-a intamplat cu cainele tau?
La care vecinul ii spune: Pai sta pe un cui.
Stupefiat omul ii spune:
Pai si atunci de ce nu se misca, de ce nu se ridica?
La care vecinul sau ii spune:
Pentru ca nu-l doare suficient de tare.

Daca nici inceputul anului nu este momentul oportun pentru schimbari, atunci cand mai este? De la sfarsitul anului trecut pana azi m-am tot gandit si razgandit. Am analizat si am identificat pentru a suta oara problemele mele. Nu vorbesc de probleme de genul “nu am bani”, ci de problemele comportamentului meu. Felul meu naiv si slab de a fi. Ma tem in permanenta iar asta ma paralizeaza atunci cand nu trebuie. S-au strans multe temeri care m-au dat peste cap, m-au facut sa gresesc si mai ales sa imi fac rau singura. Pot spune ca am stat destul pe cui si acum ma doare suficient de tare.

Imi este frica. Imi e  frica sa iau o decizie fara sa ma gandesc de o mie de ori la toate scenariile posibile. Imi e frica de consecinte. Imi e frica sa vorbesc in public. Imi e frica ca mi se va pune o intrebare la care nu voi stii sa raspund. Imi e frica ca voi fi pusa intr-o situatie penibila. Imi e frica de necunoscut. Imi e frica ca voi repeta aceleasi greseli din trecut. Imi e frica ca nu voi face alegerile potrivite. Imi e frica ca am ratat ocazii pe care nu le voi mai avea.

Cauza tuturor temerilor mele este lipsa mea de incredere in mine. Am inceput cu mine si am continuat cu cei din jur iar astazi observ ca nu mai pot crede pe nimeni, nici macar pe mine cand imi spun ca totul se va schimba. Imi e frica de schimbare pentru ca nu stiu la ce ma pot astepta si nu stiu daca pot duce asta la capat.

Abia acum, la trecerea dintre ani am avut o trezire la realitate. Mi-am facut iarasi rau. Pentru ca am mai crezut inca o data. Si pentru ca m-am mintit singura si mi-am spus ca totul va fi bine. Nu e bine, niciodata nu a fost. A fost ultima oara cand o sa imi mai pierd capul. Am fost iarasi victima iar acum sunt iarasi confuza si indurerata. De fapt, am fost confuza mult timp iar acum pentru prima data am impresia ca vad lucrurile mai clar.

Trebuie sa incetez sa ii pun pe ceilalti in fata mea. Sa respir adanc si sa spun ceea ce cred cu adevarat. Sa nu ma mai gandesc de o mie de ori inainte de a face sau spune ceva, pentru ca stric tot farmecul si spontaneitatea. Trebuie sa nu ma mai critic atat de mult si sa accept ca nu sunt perfecta. Trebuie sa ma ocup intensiv de mine si sa nu mai imi pese atat de mult de ceilalti din jurul meu. Neaparat.

Trebuie sa ma tin de cuvant cand spun ca voi rezolva toate astea. De data asta nu voi mai scapa asa usor. Nu mai copiez ca in liceu si sper ca totul va fi bine. De data asta totul nu va fi bine decat daca il fac singura sa fie bine. E cu adevarat greu dar trebuie sa incep de undeva. Am trecut peste momentul in care eram furioasa pe mine, pe ceilalti. Sunt linistita acum si toate gandurile sunt mai organizate. Parca stiu mai bine ce vreau acum. Si voi incerca.

Trebuie sa incerc sa fiu mai spontana si sa nu imi mai fac atatea griji. Trebuie sa pot recunoaste ca sunt un simplu om si nu le pot face pe toate desi mi-ar placea. Trebuie sa stau dreapta si sa imi recunosc greseala. Trebuie sa fiu in stare sa suport consecintele. Trebuie sa fiu in stare sa pot rade de propriile mele gafe. Trebuie sa incetez sa te mai cred si sa incep sa ii cred pe oamenii care merita cu adevarat. Trebuie sa incetez sa ma subapreciez. Trebuie sa incetez sa ma gandesc la parerea altora. Si cu siguranta nu trebuie sa imi fie frica sa fac ceea ce imi place cu adevarat.

Am un obicei tare ciudat. In medie, un om normal cand vrea sa dea un telefon formeaza si asteapta ca la capatul firului cineva sa raspunda. Cat dureaza asta? Cateva secunde. Eu in schimb cand trebuie sa fac asta ma pregatesc cel putin 10 minute. Imi fac o lista in cap cu tot ce vreau sa spun, tot ce mi s-ar putea spune, tot ce m-ar putea intreba tocmai ca sa nu ajung intr-o situatie jenanta. E cu adevarat frustrant. Ma enervez pe mine insami pentru ca ma chinui singura degeaba. Ma simt de parca plec in razboi de fiecare data asa ca de obicei rog pe altcineva sa se ocupe de telefoane. E total stupid si ma urasc pentru asta.

Astazi a venit mama acasa si a spus ca trebuie sa sunam la Vodafone sa rezolvam niste chestii. Mi-am zis daca tot vreau sa fac treaba asta cu adevarat, atunci nu e moment mai bun decat prezentul. Nu va iesi nimic productiv daca aman. Asa ca “Maxim, am spus !”. Am ridicat telefonul si am ascultat cu atentie robotul pentru a nu avea timp sa imi construiesc scenarii in minte. Si am luat totul exact asa cum a venit. Nu m-am balbait, am zambit pe toata perioada apelului, am aflat tot ce am vrut si am incheiat totul fara nici o problema. A fost asa revigorant sa nu mai trebuiasca sa ma eschivez si sa ma chinui singura.

Si faptul ca postez articolul asta e un lucru mare. Pun degetul pe problema si recunosc ca am gresit. Admit faptul ca trebuie si vreau sa ma schimb. Recunosc ca sunt slaba dar sunt dispusa in sfarsit sa fac ceva in privinta asta. Incerc sa nu rosesc si sa imi bag capul in pamant.

Pana la urmatoare sesiune sper sa pot spune ca exista schimbari. Iar anul viitor pe vremea asta sper ca voi citi articolul asta si voi rade. Voi puncta pe blog de-a lungul timpului cum pot mai bine noul meu drum. Sa pot vedea mai bine mersul treburilor.  Si imi promit ca de data asta nu sunt numai vorbe, ci vor fi si fapte. Serios, nu e un cliseu. Deci asta e primul lucru de pe lista mea de “to do” pe anul 2010 pe care cu siguranta il voi nota ca si facut.

Aventurile animalutului meu

De peste trei luni de zile am un ghemotoc de bucurie si iubire care se perinda prin casuta mea umila. Cel mai frumos, nebunatic  si cu siguranta cel mai incapatanat pisoi din lume. Inceputul a fost cel mai greu, el fiind foarte timid cu strainii dar nu ia luat prea mult timp sa se simta in largul lui si sa devina stapanul casei. Nu ii ia prea mult nici sa se imprieteneasca cu cei din jur. Iar daca micutul meu Tomy vede ca totul este in regula si este in siguranta isi incearca toate siretlicurile pe care le are in desaga. Toarce, miauna, se strecoara printre picioarele tuturor si are cea mai dulce privire in speranta obtinerii unei bunatati.

Sa nu credeti ca nu stie sa se apere pe el insusi, lucrurile sau persoanele care cred ca ii apartin. Devine foarte gelos in ceea ce ma priveste. Nu permite ca altcineva sa imi acapareze atentia, are mereu grija sa se strecoare in bratele mele si incearca din rasputeri sa fie singurul barbat din viata mea. Daca nu sunt la calculator are mereu grija sa imi mentina scaunul cald si doar el doarme lipit de pieptul meu.

Avem si propriul nostru ritual de trezire. Spre exemplu in dimineata asta in timp ce visam frumos i-am simtit nasucul lui umed cum se inghesuie in fata mea iar apoi i-am simtit capul cum incerca sa isi fata loc intre mine si perna in speranta ca reuseste sa ma ridice. Daca nici pana in acest punct nu imi vede ochii ca incep sa mi se deschida, micutul meu se urca pe mine si incepe sa miorlaie incet. Doar nu vrea sa ma sperie, nu?

Intr-un final reuseste intr-un fel sau altul sa ma faca sa ma ridic din pat. Ma alinta pret de cateva secunde iar apoi sare din pat si se aseaza in fata usii spunandu-mi “E timpul pentru micul dejun”. Iese pe hol uitandu-se mereu in urma avand grija sa nu ma piarda in drumul spre bucatarie. Ajunsi la destinatie trecem mereu prin aceeasi poveste. Abia ma pot misca pentru ca mereu are grija sa ma impiedic de el ca nu cumva sa uit de ce am batut atat drum si miauna intrebandu-ma ce avem astazi la micul dejun.

Dupa ce isi termina portia se urca pe mine si se uita in farfuria mea asteptand cuminte sa termin si eu ca sa putem merge la joaca. Sigur ca mai sunt cazuri in care doreste si el sa guste din mancarea mea, fiind foarte pofticios si desigur cel mai bun critic culinar. Dupa ce terminam de mancat si sesiunea de dimineata in care ne antrenam pentru maraton el isi verifica agenda pentru ziua respectiva in felul urmator:

“Pai sa vedem. Astazi este Luni.

• De la 9.30 la 10.00 ma joc cu soricelul meu. Doar daca l-as gasi, pentru ca nici eu nu mai stiu unde l-am bagat ultima oara. Cristina deja s-a saturat sa mi-l scoata de sub toata mobila din casa. Cred ca trecem peste asta deocamdata, sa vedem ce mai am de facut
• 10.00 pana la 11.00 siesta mea. Nici o problema, cred ca ma pot descurca cu asta. Acum mai lipseste sa ma asez in mijlocul patului unde este atat de moale.
• 10.45 Cristina a inceput sa dea muzica tare si m-a trezit. Deschid ochii si ma uit prin camera. Nu vrea sa ma bage in seama, iar sta pe net. Ma duc in cealalta camera si ma bag sub pat unde am descoperit o perna. Acolo nu ma deranjeaza nimeni.
• 11.30 Sunt in afara programului meu. Dar ma simteam cam obosit pentru ca toata noaptea am ros o cutie si nu am lasat-o pe stapana mea sa doarma.
• Din fericire am luat in calcul ca voi dormi pana mai tarziu asa ca mi-am programat la 11.45 lenevitul in fata ferestrei. Mereu sunt niste plante aici care ma incomodeaza. Nu stiu cine le tot pune la loc dupa ce eu le daram. Oh fie ma apuc iar sa le imping.
• 12.00 Stau ascuns in spatele dulapului. Mama Cristinei iar s-a suparat pe mine. Nu stiu de ce face mereu asta, eu o ajut sa faca curatenie in jurul ferestrei iar ea pare mereu deranjata de asta.
• 14.00 Am adormit iar in jur pare sa fie liniste asa ca presupun ca sunt in siguranta. Oricum e ora mesei. Ajung in bucatarie, iar Cristina imi zambeste si ma ia in brate. Ma aseaza pe scaun in timp ce eu astept sa imi fie pregatita masa. Dupa ce imi termin portia ma urc pe scaun ca sa pot intrezari ce mai este pe masa. Daca este acolo atunci cu siguranta nu se supara nimeni daca incerc sa miros iar mai apoi sa gust. Dar Cristina imi impinge capul in jos, cred ca vrea sa aleaga ce e mai bun pentru mine si sa imi dea mai tarziu. Nici o problema, ma intind pe picioarele ei si astept cuminte ca toata lumea sa termine.
• 14.45 Imi ascut ghearele in tocul usii de la bucatarie. Cristina mereu rade cand fac asta zice ca am o fata de prostut, dar mama ei nu pare niciodata fericita. Zice ca fac mizerie.
• 15.00 Ma urc pe birou, aleg un pix si il dau jos. Iar l-am bagat intr-un colt si nu il pot scoate. Ma urc iar si ma uit dupa o noua jucarie. Cristina intra in camera asa ca ma asez in pat si ma uit la tv. Toata ziua numai reclame.
• 15.30 Ma joc cu Cristina. Ne alergam, ne gadilam, ne pupam si ne luptam cu monstrul care apare mereu de sub cearceaf. La un moment dat zaresc ceva care atarna la gatul ei. Ma agat imediat de el si incerc sa il bag in gura. Ea ma trage si se stramba la mine. Acum ce am mai facut? Cred ca este momentul oportun sa mai trag un pui de somn.
• 17.30 Vad ca am programat niste casti care trebuiesc roase. Sunt cam vechi oricum. Ma urc usor pe birou si incerc sa le localizez. Odata ce le am in raza mea de actiune ma apuc de treaba. La un moment dat simt cum cineva ma ridica. Ah e Cristina. Imi spune ceva pe un ton suparat. Fata asta cred ca sufera de sindromul premenstrual. Nu stiu ce are cu mine.
• 18.30 Pai cred ca dupa atata treaba merit si eu o masa copioasa, nu? Ma indrept spre bucatarie si incerc sa gasesc ceva de mancare. Lucrurile nu decurg in fiecare seara la fel, cert este ca intr-un fel sau altul obtin ceva bun de mancat.
• 19.00 Program de voie. Ma joc, dorm, alerg sau ma mai imprietenesc cu cineva.
• ~ 12.00 Mai devreme de ora asta nu doarme nimeni asa ca pana cand luminile nu se sting eu imi gasesc ceva de facut. Majoritatea serilor mi le petrec in bratele Cristinei. Ma mangaie si se joaca cu mine. Cu toate ca avem diferentele noastre noi ne iubim. Cand ni se face somn, ne bagam in pat iar eu incerc sa imi gasesc locul cat mai lipit de ea. Cand eram eu mic mic cat un purice ma lipeam de pieptul ei, era cald si bine si ii puteam auzi bataile inimii. Dar acum sunt de doua ori mai mare asa ca ma bag pe sub mana ei si adormim nas in nas.”

Viciul meu…

Ca strangi timbre sau ca tragi pe nas
Ca nu poti fara femei sau ca pui ierburi in atlas
Poti sa-i spui oricum,eu le numesc vicii
Atata timp cat cantitatea iti provoaca revicii
E vorba de dependenta nu conteaza drogul.

Toata lumea are vicii, ele fac parte din fericirea noastra, din viata noastra, stilul nostru. Reprezinta o dispozitie anormala care in prezent ne face normali. Unul dintre viciile mele este fumatul. Nici nu mai pot numara de cate ori am zis ” O sa le las, asta e ultimul pachet. Am terminat-o. Ati iesit din viata mea. ” Tin minte ca am si avut mai demult un articol in care imi analizam si imi declaram dragostea si pasiunea fata de drogul meu. Am mai incercat sa imi parasesc viciul de atunci, dar de fiecare data m-am intors alergand in bratele lui. Exact ca o relatie bolnava care nu iti face deloc bine dar ajungi sa tot revii iar si iar in acelasi punct.

Cu toate astea undeva dupa ziua mea de nastere, asta insemnand pe la sfarsitul lui noiembrie m-am hotarat irevocabil (ziceam eu) sa imi parasesc iubitul meu viciu. Si incepusem chiar foarte bine. Zile in sir in care imi gaseam activitati care sa imi ocupe timpul si sa ma faca sa nu ma mai gandesc la el. Spre marea mea uimire nu simteam nevoia de el. Ceva nu era la locul lui, dar era o schimbare in bine.  Aparent reusisem sa imi inlocuiesc drogul cu ceva mult mai sanatos. Ceea ce nu stiam eu era ca el iesise pe usa trantita nervos dar nu parasise incinta. Statea ascuns acolo intr-un coltisor, ma astepta sa fiu intr-un moment vulnerabil si sa fiu eu cea care cerseste iertare.

O saptamana intreaga curata si fara nici cea mai mica tentatie, ma hotarasc sa ies in oras. Sa mai vad lume, sa ma pot lauda. Stiam ca nu sunt total eliberata de veninul meu dulce,  dar m-am gandit ca mai am cativa metri si sunt ca si scapata. Va fi greu, imi voi aminti cu dor de el dar va iesi din sistemul meu. Ajunsa cu zambetul pe buze la destinatie, intru si imi caut amicii cu privirea dar intre timp ceva imi fura mintea. Era parfumul lui. Parfumul meu preferat. Petreceam nopti intregi invaluita in parfumul ala. Ah cat imi lipseste. Incerc sa imi revin. Doar nu am ajuns pana aici degeaba?

Asezata la masa zaresc intr-un colt o parte dintre vechii lui prieteni. Ma uit fara sa salut, nu vreau sa fiu nepoliticoasa dar de fiecare data ma ametesc, amagesc si imi promit cate in luna si in stele si iarasi ajung intr-un impas. Buna parte din seara se scurge cu mine inca intreaga si cu mintea lucida. Tentatii au existat, nu mint. Mi-am alungat din minte toate amintirile frumoase cu noi. Am incercat sa ma prefac ca nici nu ai existat in viata mea. Eu te-am parasit ! Eu controlez situatia ! Nu esti mai puternic decat mine !

Am plecat. Aer curat. Fericire pura. Totusi oboseala inca nu isi facuse aparitia asa ca am hotarat sa ne mutam undeva unde putem manca si discuta in liniste. Cativa dintre noi au hotarat sa mai ramana asadar  am inceput sa ne perindam prin zona. Ne-am oprit la un McDonalds si am ramas inauntru fiindca incepuse sa ploua. Am zis -  asta e perfect – . Nu aveam cum sa fiu tentata, terminam de mancat, plecam acasa si puteam spune ca am mai rezistat o zi fara el.

Desigur nu s-a intamplat asa. Ploaia s-a oprit imediat. Asa ca am iesit afara la aer curat. Ma simteam vulnerabila. Atunci te-am vazut. Ai trecut in fuga, te-ai uitat la mine si te-ai intors. Acesta era momentul tau. Nu mai avea sa fie seara mea ci momentul tau de glorie. M-ai luat in brate. Desi incercam sa te imping ma strangeai. Ti-am simtit mirosul si nu am mai putut rezista asa ca am facut-o. M-am lasat prada tie.  Te-am sarutat. Puteai sa juri ca este unul dintre acele prime saruturi care sunt atat de pline de pasiune si atat de intoxicante. Acelea care te fac sa spui “Mai vreau. Mai vreau”. Asa ca am mai facut-o. Am umplut cateva clipe de pasiune, de dor, de dragoste. Mi-ai dat drumul si ti-am jurat ca nu am facut altceva decat sa ma las prinsa de moment si ca nu se va mai intampla. Mi-ai zambit strengar si ai plecat.

Simteam ca tot ce am facut in ultima saptamana a fost degeaba. Sunt iar pe jos si trebuie sa ma culeg. Nici o problema. O mica scapare nu imi va strica toate planurile mele de evadare, nu-i asa? Cat timp eram in casa, la siguranta, unde tu nu puteai patrunde pentru ca am avut grija sa distrug toate dovezile ca tu ai existat vreodata in viata mea, ei bine cat timp eram aici eram total in siguranta. Dar acolo undeva, afara, tu pandeai. De fiecare data iti faceai aparitia si ma ameteai, ma mangaiai si imi dadeai chiar si cel mai mic sarut cu sau fara voia mea. Ma faceai sa am impresia ca inca mai am control asupra situatiei. Dar nu, eram prinsa iar in mrejele tale. Doar ca inca nu eram constienta pe deplin de asta.

Eram intr-o seara singura. Pentru prima oara in mult timp eu m-am gandit la tine. Mi-am amintit de tot. Am devenit agitata. Nu iti mai simteam gustul pe buze, nu iti mai simteam mirosul dar undeva adanc aveam iar nevoie de tine. Am incercat sa te ignor multe alte seri la rand. Cum se poate sa imi faci rau chiar si atunci cand nu esti langa mine? In una din seri, dupa lungul chin, dupa saptamani intregi nu am mai rezistat. Am iesit afara si te-am cautat cu privirea. Stiam ca inca ma astepti. Nu ai incetat niciodata sa o faci. Am alergat si alergat si am sarit in bratele tale si te-am strans tare. Da, acum iar cersesc iubire. Hai acasa unde ne e bine…

O alta parte

Te caut din cand in cand, ma gandesc la tine, la ce am avut, la ce am fost dar nu la cat timp a trecut…

Desi sunt constienta ca te-am abandonat de mult abia azi mi-am dat seama ca am inceput anul cu tine, micutul meu blog, si ca il termin tot cu tine, dar nu ma pot abtine sa nu ma simt vinovata ca nu l-am petrecut deloc cu tine. M-ai ajutat sa ma descopar mai bine si sa vad cat de mult imi place sa petrec timp cu tine, implicit cu mine. Sa mangai tastatura, sa devin vulnerabila, sa ma deschid, sa iti arat cealalta fata a mea.

Era primavara cand te-am alinat ultima oara cu gandurile, trairile si sentimentele mele, cu o particica din mine. A mai trecut un an…
Unde sunt zilele cand priveam cum se topeste zapada, cum totul revine la viata? Unde s-au dus toate noptile fierbinti de vara? Si zilele cand priveam de la fereastra cum una cate una frunzele se desprindeau din copaci si faceau loc unui nou anotimp? Acum totul e inghetat, nimic nu misca, dar totusi am un motiv sa ma bucur. Printre zapada, vant, agitatie, sentimente am uitat ca vine acel unic moment din an cand sunt cea mai plina de speranta si bucurie. Poate e un cliseu, poate nu ma intelegi, dar Craciunul e magic si e sarbatoarea mea preferata. De fiecare data e o atmosfera speciala, pentru mine cel putin. O perioada cand ne gandim, privim si ii iubim pe cei din jur mai mult. Cand o simpla experienta ca si impodobitul bradului ne apropie. Cand in fiecare scara de bloc, la fiecare usa copii ne incanta cu scumpele colinde (am generalizat, nu e momentul sa fiu rautacioasa si sa spun ca nu toti au ureche muzicala). Sau cel putin asa ar trebui sa fie, traditia in sine ar trebui sa ne faca sa zambim. Dar adevarul este ca nimeni nu mai zambeste atunci cand primeste covrigi si mere asa ca toti prefera sa se uite pe vizor si sa nu raspunda decat sa vada fata trista a copiilor care exprima “si banii? unde …unde sunt?” . Si ca sa fiu in ton cu anul acesta (atat cat a mai ramas din el), ii inteleg doar e “criza”. On-topic: Cum sa nu iti placa cantecele, luminile, filmele, amintirile, frumusetea, toate astea legate de un singur sezon?

Stiu ca ne-am schimbat, nu mai acordam atentie traditiilor, ne-am schimbat pana si imnul national dar totul era mai frumos candva. Acum toata lumea e sceptica, ironica, grabita, suparata dar eu sunt aici incercand sa raspandesc vestea pe care toti o stiam candva.

Craciunul e frumos, magic, sublim.

Binecuvantat este sezonul care care aduna toata lumea intr-o conspiratie a dragostei.– Hamilton Wright Mabi

Asta-i doar alta parte din mine, asta sunt eu. Toti judecam, fa-o daca vrei. Am inceput cu sfarsitul, revin cu umplutura anului meu care va fi in curand uitat.

Lasa-ma sa-ti arat cine sunt si ce simt.

De vorba cu o tigara

Imi vine sa ma cert singura cu poza asta. A da? Te lasi de oameni deci? Si eu o sa te las pe tine de…de…in curand oricum. Serios ne despartim ! Nu iti pasa deci? Si cine iti mai da bani? Stiam eu ca mai ai pe altcineva. Si totusi te ridici cu alte pretentii zilnic. Vrei sa stam impreuna cat mai mult. Iti aduci prietenii cu tine de fiecare data. 19 chiar. Stii ca ma inteleg bine cu ei si ca nu as putea sa ii las. Dar te rog, imi fac rau. Vrei din ce in ce mai multi bani. Hai ce naiba, stii ca sunt somera. Ne iubim reciproc, dar relatia asta nu ne face bine. Tu arzi de dorinta de fiecare data la fel ca si mine. Imi tai respiratia de fiecare data cand te vad. Stiu ca tanjesti dupa buzele mele. Si stii ca eu vreau sa te fac parte din mine. Dar de fiecare data tu ajungi intr-un colt al scrumierei. Stii ca ma doare sa fac asta dar sunt nevoita. Stii ca am incercat de zeci de ori sa te las. Stii ca tot la tine m-am intors. Stii ca doar tu ma linistesti. Doar tu ma intelegi si imi impartasesti dorintele si suferintele. Nu stiu ce mi-ai facut de m-ai innebunit.

Esti veninul meu dulce de care nu ma pot lasa. Am nevoie de tine. Te vad cum te uiti la mine de pe birou atunci cand ma trezesc. Stii ca iti zambesc si iti dau un sarut de buna dimineata. Vreau sa te am. De mai multe ori pe zi chiar. Simt o dorinta mistuitoare. Sunt indragostita de tine. Te vreau in mine. Dupa fiecare sorbitura de cafea vreau sa te sarut. Stiu ca iti place gustul buzelor mele. Dupa fiecare masa parca te vreau si mai mult si tu esti acolo. De fiecare data cand am nevoie de tine esti acolo.

Nu pot sa o fac, iarta-ma. Te rog pleaca tu prima. Te iubesc ! Stii ca imi va fi dor de tine.

Ganduri in randuri

V-ati dat seama vreodata cat de repede trece timpul? V-ati gandit cat de repede trecem unii pe langa altii pe strada? Cat de putin timp alocam lucrurilor importante pentru noi? Cat de multe avem de facut zilnic? V-ati intrebat vreodata care este sensul lor?

Tin minte ca atunci cand eram mai micuta ma intrebam: De ce sunt eu aici? De ce arat asa? Daca n-as fi eu, oare cine as fi? De ce mie imi e atat de usor si toti din jurul meu se agita si spun ca viata nu e roz? Cat de mare e lumea? Cum incap atatia oameni pe o amarata de planeta? Cat de repede cresc? Cum o sa arat si cum o sa gandesc peste 10 ani? Voi mai fi la fel de nepasatoare? Voi avea si eu griji si probleme? Oare as putea ramane vesnic copil ca sa ma pot bucura mai bine de viata?

Mi-am amintit asta azi in timp ce ascultam o melodie. Am simtit nevoia sa imi pun gandurile in randuri. La unele intrebari am aflat raspunsul. Unele inca ma mai bantuie. Nu imi place sa ma simt neputincioasa in fata unor intrebari. Dintotdeauna mi-a placut sa am raspunsul. Sa stiu cat mai multe. Sa explorez. Sa privesc situatia din toate unghiurile, chiar daca nu intotdeauna am fost obiectiva. Dar pentru ca nu pot avea raspunsul si pentru ca necunoscutul este acolo undeva in asteptare am invatat sa ma bucur de surprize. Aici e distractia.

Cateodata as vrea ca realitatea sa fie aidoma unui joc si daca ceva nu iese bine sa pot da restart level. Sunt sigura ca a doua oara va iesi bine. Totusi un gand ma bate pe umar si imi zice –nu mai fii asa sigura-. Nu imi place sa gresesc si cateodata stiu ca pot mai mult totusi ma limitez la ce e mai usor doar ca sa se termine mai repede.

Poza aceea iesea mai bine daca eram mai atenta, puteam lua o nota mai mare daca ma concentram pe invatat nu pe navigat pe web, nu intarziam daca nu preferam sa stau mai mult la telefon, mancarea nu se ardea daca nu stateam la tv, nu te suparam daca gandeam inainte sa vorbesc, nu greseam daca nu ma incapatanam sa nu te ascult.

Dar totusi imi place sa cred ca joc domino pentru a nu ma descuraja. Asadar acum stiu ca trebuie sa acord mai multa atentie. Nota nu ma unge pe suflet, eu stiu ce stiu dar totusi am aflat mai multe citind articolele alea pe internet. Daca ajungeam la timp ma intalneam si cu tipa aia pe care nu o agreez si in plus am facut un prieten sa se simta mai bine doar prin intermediul telefonului. Daca eram atenta la mancare nu mai radeam cu atata pofta la emisiunea aia. Screw the food, I felt good. Acum esti suparata, dar macar imi stii parerea, recunosc ca o puteam spune mai frumos dar in fond ideea e aceeasi. Am gresit, dar macar nu ma intreb “what if…?”. Am simtit-o pe pielea mea si voi fi mai atenta.

In timp ce scriam mi-am amintit de un filmulet pe care l-am vizionat mai demult si care are o oarecare legatura cu ce am aberat eu mai sus. Intotdeauna o piesa nu va fi pusa bine si va afecta traiectoria initiala. Traim intr-o luma imperfecta.

Nimic nu e perfect, dar totul e al dracu de ideal.

My 1st March

So…vineri dimineata la 9.30 eram in Gara de Nord. Luat una bucata bilet, gasit tren, urcat, asezat, uitat in jur, studiat oamenii, facut comentarii haioase pe seama lor in gandul meu. Destinatia Brasov.

Tin minte ca tot ce imi doream atunci era macar un amarat de caiet. Aveam o galagie de ganduri si impresi pe care intentionam sa le postez, doar ca am memorie de 256 mb si s-au pierdut pe drum.

Desi nu sunt o fana a vitezei, ma uitam pe geam si imi spuneam “mai repede, mai repede”. Eram plictisita si imi doream o tigara iar timpul parca era impotriva mea. Dar m-am conformat, m-am apucat de citit si am asteptat. Cu cat ma apropiam mai mult, cu atat simteam mai multe emotii, eram atat de agitata incat imi venea sa ma intorc inapoi. Dar nu aveam Bat-mobilul la mine.

Am ajuns intr-un sfarsit. Am coborat si l-am cautat cu privirea. L-am vazut si l-am urmarit cum se indrepta spre mine. Zambea. Era visatorul meu. Imi imaginam ca o sa ma ia in brate si o sa ma intrebe “ce faci pitico?”. Eh am fost pe aproape. Am primit un pupic si m-a intrebat daca sunt bine.

Ok, bun. Patru zile hai-hui prin Sfantu Gheorghe si Brasov. M-am plimbat, am vazut, am cunoscut oameni noi, m-am bucurat. Si muuulta liniste. Aveam nevoie de asa ceva. Am fost rasfatata si m-am relaxat.

De 1 martie mi-am petrecut dimineata in pat, de fapt dupa amiaza pentru ca am dormit pana tarziu iar mai pe seara am umblat aiurea prin oras. Era frig, dar nu conta. Luminile erau prea frumoase. Brasovul este atat de mirific si hipnotizant noaptea incat doare. Pur si simplu fermecator. Sufletul cerea asa ceva. Mi-am clatit retina. Mi-am rasfatat simturile. Miroase a primavara, totul pare sa fi prins viata. Intindeam mana si simteam cum imi luai mana mea in mana ta. Ma simteam in siguranta. Imi era frig dar ma incalzeai. Visam cu ochii deschisi. Mi-am declarat dorinta si patima. M-am lasat captivata, capturata, inghitita de sunete, de mirosuri, de mangaieri, de gesturi, de ritm, de miscari, de viziuni si de poveste.

Imi pare rau ca nu am facut poze, dar mi-am promis ca o sa fac asta in viitorul apropiat. O sa opresc timpul. O sa infrumusetez viata si o sa conservez amintirile. O sa le tin aproape de mine.

Credeam ca o sa duc dorul linistii, ei nu a fost chiar asa, cand am ajuns luni seara in Bucuresti m-am uitat putin in jur si mi-am spus “Damn. Mi-a lipsit toata agitatia asta.” Dar cu siguranta imi vor lipsi momentele frumoase, gandurile personale, amintirile, intamplarile si emotiile resimtite numai ca voi avea grija sa creez altele noi.

Buh Bye

Imi iau la revedere de la voi pana luni. Depasesc barierele Bucurestiului in weekendul asta. O sa aduc amintiri. O sa aduc povesti. O sa recuperez saptamana viitoare pentru lipsa posturilor din acest sfarsit de saptamana. V-am pupat. Iubiti-va mult si nu uitati sa visati.

Romantism

Afirmatia lui thy3f mi-a dat de gandit. Oare sunt o fire romantica? Nu am considerat asta. Sunt indragostita tot timpul de ceva din jurul meu. Sunt indragostita de viata, sunt indragostita de ce e frumos, de ce ma induioseaza, de prietenii mei, de lucrurile neinsemnate care ma fac sa zambesc, de internet, de cuvinte, de muzica,  sunt indragostita de tine, cel care citesti acum pentru ca iti pierzi timpul citind gandurile mele. Sunt indragostita de iubire, de diversitatea sentimentelor si de starea care mi-o induc. Oare asta ma face o romantica?

Romantismul insumeaza mult lucruri. Adesea ma gandeam ca fetele obisnuiesc sa spuna ca vor un barbat romantic. Stiu ele ce cer? Am putea recunoaste romantismul? Cum am reactiona daca am primi poezii de dragoste, serenade? Daca ni s-ar aminti la fiecare pas cat de mult insemnam pentru o alta persoana? Nu ne-am speria de tot ce se intampla? Sigur nu o sa spunem “ha! ma iubeste, ce fraier.” ? Sau “cine are nevoie de poezii si alte dulcegarii, eu vreau rochita aia de la Prada! “. Suntem insensibili, nu mai recunoastem frumosul. Nu ne mai incanta ce ar trebui.

Ma tot seaca si jocurile dintr-o relatie interumana. Imi tot spun, de ce trebuie sa ne jucam de-a indiferenta pentru a face pe cineva sa ne placa? De ce trebuie ca teoria celui de-al 11-lea barbat sa existe? Este stiuta in diverse forme. Ceea ce am eu in minte suna cam asa: Intr-o incapere sunt zece barbati si o femeie. Toti o servesc si se poarta frumos cu ea. Cel de-al 11-lea barbat intra, ii spune “hey. buna.” se intoarce si se baga in vorba cu ceilalti barbati. Acela este barbatul pe care Ea il vrea.

De ce ne atrage ce nu putem avea? De ce, desi nu imi plac jocurile astea pentru ca ne complica prea mult existenta, au efect si asupra mea? De ce preferam minciuna in locul adevarului? Pentru ca este mai frumoasa. Pentru ca nu putem suporta adevarul. Pentru ca suntem prea greu de multumit.

Mi-am dat seama de multe ori de cat de mult se vorbeste si se cauta cat mai multe informatii despre iubire si despre sex. Despre asta vorbesc prietenele mele. Despre asta vorbesc baietii. Asta se cauta pe google. Nu stim sa iubim, hai poate ne ajuta google. Ce trebuie sa fac la prima intalnire, cu ce sa ma imbrac, nu se mai pune problema daca va sarutati de la prima intalnire. Acum se pune intrebarea: “Sa cedez din prima seara?”. Ce gandesc barbatii, ce gandesc fetele, ce vor ele. Baieti stiti de ce nici macar Freud in cei 83 de ani de viata nu a reusit sa raspunda la intrebarea -ce vor femeile?- ? Va zic eu un secret. Nici macar noi nu stim ce vrem. Iar fetelor, nu trebuie sa va bateti capul cu gandirea baietilor. E chiar destul de simplu. Nu sunt o fire asa complicata ca noi. Lor nu le place sa despice firul in patru. Ei nu spun -nu- cand de fapt vor acel ceva. Ei nu vor sa spuna altceva atunci cand spun ceva. Nu umbla cu cliseuri. Ei ne mint pentru ca sunt nevoiti, pentru ca noi nu vrem sa auzim adevarul.

Nu am dispozitia necesara pentru a intra acum in subiectul “razboiul dintre sexe”. Dar totusi acest razboi exista nu din ura ci din prea multa iubire, din dorinta de a ne intelege cat mai bine unii pe altii. Din joaca, din dorinta de a ne face sa ne simtim bine pe noi insine si a da vina una pe altii. Gen “-aha! femeile fac asta. -Da, dar si barbatii fac asta.” Ei cu totii suntem vinovati de ceva, din cauza noastra, din cauza altora. Vorba aia, a gresi este omeneste, totusi a da vina pe altul este si mai omeneste.

Vad ca deja m-am departat de subiect, am parasit incinta. Bun deci romantism. Nu mai inseamna ce insemna candva. Nu mai conteaza la fel de mult. Acum a fi romantic este egal cu a fi porc. Fiecare interpreteaza in felul lui desigur. Nu este usor sa te descurci cu sentimentele. Iubesc oamenii la modul sincer, dar felul nostru de a fi ma face sa ma indepartez, sa imi schimb sentimentele. Am observat ca s-a autoinstalat un antivirus in mine. Resping oamenii de teama de a nu fii ranita. Simt cum ceva se lupta in mine fara a imi cere parerea. Incerc sa caut pe cineva care imi poate intelege luptele interioare. Care ma poate face sa zic “Uite, pune mana. Simti? Asculta. Auzi ? Aici esti tu. Ai reusit sa te instalezi. Esti un virus puternic.”

Nu ma intereseaza ce faci in timpul zilei. Ma intereseaza daca poti visa cu mine. Daca suferi, daca iti urmezi inima, daca incerci sa cauti frumosul. Vreau sa stiu daca poti indura durerea a mea sau a ta. Nu ma intereseaza ce ai studiat, unde si ce profesori ai avut si ce varsta ai. Vreau sa stiu ce te tine in picioare atunci cand totul in jur se prabuseste. Vreau sa stii ca sunt aici draga cititorule. Vreau sa stii ca pot asculta. Vreau sa stiu daca si tu poti face asta.

Toate astea ma fac oare o romantica? Astea fac ca totul sa fie mai usor? Din pacate nu. Pentru ca incerc sa inteleg tot ce se intampla in jurul meu e mai bine? Neah. Ignorantul este cea mai fericita persoana. Poate sunt o fire romantica dar nu caut romantismul in cea mai pura stare a lui. Nu vreau sa fiu umpluta de dulcegarii. Nu vreau un milion de flori. Vreau vorbele potrivite la momentele potrivite. Vreau sa ma joc desi nu imi place jocul in sine. Sunt femeie, si asta ma face dificila. Cu asta am spus totul. Vreau totul si nu vreau nimic.

V-am pupat.

Hai sa facem dragoste

Hai să facem dragoste în vârful catedralei

Paul Gorban

hai sa facem dragoste în mijlocul străzii topindu-ne cu şoseaua
hai sa facem dragoste în vârful catedralei apropiindu-ne de cruce
hai sa facem dragoste lângă trenuri şi să uitam de cele 24 de staţii ale zilei

patul meu e viu în pielea ta. mă rostogolesc peste pernele sânilor tăi
într-o încăpere în care zgomotul este cel mai apropiat loc
de întâlnire. hai să facem dragoste în mijlocul saltelei unde
lumina atinge arcurile gândurilor noastre. îţi împleteşti privirile
cu buzele mirosind a yerba mate peste coastele mele
ca un cântec de leagăn pentru Dumnezeu

toţi pereţii camerei mele te vor. tot universul muge după coapsele tale
sunt un punct pregătit să explodez în milioane de coifuri.
hai să facem dragoste pe iarbă lângă şopârle
lângă florile umezite de transpiraţia pământului. cerul pare un ochi
gelos din care îmi încarc dorinţa mea de înmulţire la doi pătrat

hai să facem dragoste într-un cinematograf unde scaunele toate
sunt legate între ele unde albul capătă culoare iar pânza devine chip.
hai să facem dragoste în parcul de maşini unde roţile toate
sunt surde şi şchioape iar noi putem fi gazul ce arde torţa
porţilor de la intrarea în cetatea cu smoală
hai să facem dragoste în şoaptă

–>

Nu este extrem de reusita, nu s-a concentrat destul asupra stilului. E doar un poem obsedant despre dorinta.

Dar ma infioara.

Love letter

Da, nu m-am putut abtine. Iar m-am uitat la Sex and the city-the movie. Nu ca nu as fi vrut sa revad toate 6 sezoanele, doar ca nu aveam atat timp si atata rabdare. Da, iar m-am indragostit. Da, iar am plans. Va ramane unul din filmele mele preferate.

Mereu mi-a ramas in minte cartea “Love letters of greatest men” care apropo nu exista de fapt. Si totusi Beethoven a scris 3 scrisori de dragoste. Nu contesc ca a scris mai multe.  Atatea am gasit eu. Am tinut sa o copiez pe cea care ma inmuiat. Aceeasi scrisoare din care Mr. Big citeaza la nunta lui cu Carrie.

Though still in bed, my thoughts go out to you, my Immortal Beloved, now and then joyfully, then sadly, waiting to learn whether or not fate will hear us – I can live only wholly with you or not at all – Yes, I am resolved to wander so long away from you until I can fly to your arms and say that I am really at home with you, and can send my soul enwrapped in you into the land of spirits – Yes, unhappily it must be so – You will be the more contained since you know my fidelity to you. No one else can ever possess my heart – never – never – Oh God, why must one be parted from one whom one so loves. And yet my life in V is now a wretched life – Your love makes me at once the happiest and the unhappiest of men – At my age I need a steady, quiet life – can that be so in our connection? My angel, I have just been told that the mailcoach goes every day – therefore I must close at once so that you may receive the letter at once – Be calm, only by a calm consideration of our existence can we achieve our purpose to live together – Be calm – love me – today – yesterday – what tearful longings for you – you – you – my life – my all – farewell. Oh continue to love me – never misjudge the most faithful heart of your beloved.

ever thine
ever mine
ever ours

For my one and only

Prietenia este un suflet si o minte in doua trupuri…

Parca te-as cunoaste de o viata …poate doua…

Aveam 12 ani. Abia ma mutasem in blocul turn, din capatul aleii. Mi-a luat cateva zile pana sa te cunosc. Si acum tin minte camasuta albastra si pantalonii tai scurti. Tin minte ca mi-au atras atentia ochii tai, erau de un albastru nemaivazut. Stiu ca tu ma tii minte drept fata cu fustita rosie. Am fost neincrezatoare, dar ce imi pasa? Aveam cu cine sa ma joc. Acum radem, atunci ne certam si ne testam prietenia. Imparteam totul, ne pierdeam zilele pe afara, noptile la telefon.

Mai tii minte cat de repede treceau verile? Prea repede. Mai tii minte cum inghetam iarna  numai ca sa ne jucam si sa stam impreuna? Mai tii minte cate emotii si sentimente noi incercam zi de zi? Mai stii cate zile de nastere, onomastice, sarbatori am petrecut impreuna? Desigur. Stii ca am grija sa iti amintesc.

Mai poti numara orele pierdute in scara blocului? Mai stii cate alte prietenii false am incercat si noi? Mai poti numara noptile pierdute? Mai poti numara de cate ori am plans pe umarul tau? Mai poti numara orele petrecute vorbind despre nimicuri? Mai poti numara cate sfaturi ne-am dat? Mai stii de cate ori ne-am ajutat si ne-am aparat una pe alta? Cu siguranta nu.

Stii ca oricat de indragostita sunt, tot tu esti prima persoana la care ma gandesc cand ma trezesc? Stii ca doar tu imi cunosti temerile, dorintele si secretele? Stii ca doar tu o cunosti pe adevarata -eu- ? Stii ca imi pare rau pentru orice lucru pe care l-am gresit fata de tine? You know ur my super girl right? Sigur ca stii.

Nici acum nu am uitat cum obisnuiai sa spui ca eu sunt o carte deschisa in fata ta. Doar tu ai cheia care se potriveste lacatului.

Stii ca profunzimea sentimentelor si relatiei noastre este greu de inteles. Stii ca multi arunca vorbe in vant, doar noi stim adevarul. Stii cat de greu imi este sa cuprind intr-un singur articol tot ce as vrea sa spun, sa explic, sa amintesc. La indemnul tau mi-am facut blog, nu as fi corecta daca nu te-as face parte din el la fel cum faci parte din viata mea de zi cu zi.

Eu sunt eu din cauza ta, tu esti tu din cauza mea. Suntem noi pentru ca vrem si putem si nu mai stim cum sa fim altfel acum.
Stii ca in curand se implinesc 9 ani de cand ne cunoastem. Stii ca te iubesc si ca nu stiu ce m-as face fara tine.

Voi intra in detalii, voi povesti tot ce mai pot, tot ce mai stiu, ce a ramas in urma, ce va urma. Tot ce e al meu, al tau, al nostru.